comisia europeană > RJE > Executarea sentinţelor > Danemarca

Ultima actualizare: 27-03-2009
Versiune pentru tipărit Adaugă la preferinţe

Executarea sentinţelor - Danemarca

 

TABLE OF CONTENTS

1. Ce înseamnă executare în cauze civile şi comerciale? 1.
2. Care sunt condiţiile executării unei hotărâri judecătoreşti? 2.
2.1. Procedura 2.1.
2.2. Condiţii materiale 2.2.
3. Măsuri de executare 3.
3.1. Ce tipuri de bunuri pot face obiectul executării? 3.1.
3.2. Care sunt efectele măsurilor de executare? 3.2.
3.3. Care este valabilitatea măsurilor de acest fel? 3.3.
4. Există posibilitatea de a ataca hotărârea care stabileşte o măsură de acest fel? 4.

 

1. Ce înseamnă executare în cauze civile şi comerciale?

Executarea (tvangsfuldbyrdelse) permite unui creditor să ia măsuri coercitive pentru a asigura că un debitor plăteşte o creanţă stabilită de instanţă sau într-un alt mod. Cazurile de executare sunt preluate de către instanţa executorului judecătoresc (fogedretten) [un departament din cadrul instanţei teritoriale (byretten)], în conformitate cu normele stabilite în Legea privind administrarea justiţiei. Majoritatea cazurilor de executare se referă la cereri de plată. Cu toate acestea, se pot executa şi alte tipuri de cereri, cum ar fi cererea ca o persoană să evacueze locuinţa la încetarea unui contract de închiriere.

De regulă, cererea de plată a unei sume de bani este executată de instanţa executorului judecătoresc, care pune sub sechestru bunurile debitorului. Prin sechestru, creditorul obţine dreptul de gaj asupra bunului vizat, astfel încât acesta poate să îl scoată forţat la vânzare, acoperindu-şi astfel creanţa integral sau parţial din sumele obţinute prin vânzarea publică. Dacă este vorba despre executarea unei cereri de evacuare a clădirii, executarea vizează evacuarea de către instanţa executorului judecătoresc, eventual cu ajutorul poliţiei.

De asemenea, se pot executa hotărâri judecătoreşti privind custodia, domiciliul copiilor şi dreptul de vizită. În astfel de cazuri, executarea poate lua forma amenzilor pentru neexecutarea hotărârii şi a utilizării directe a forţei cu sprijinul poliţiei.

2. Care sunt condiţiile executării unei hotărâri judecătoreşti?

2.1. Procedura

Pentru a se putea executa o hotărâre, trebuie să existe un temei pentru executarea hotărârii sau o fundamentare pentru executarea acesteia.

SusSus

Următoarele situaţii pot constitui temei pentru executare:

  1. sentinţele şi hotărârile judecătoreşti pronunţate de instanţe sau de alte autorităţi ale căror hotărâri pot fi executate în mod legal, cererile de plată certificate de instanţa executorului judecătoresc şi hotărârile privind cheltuielile de judecată pronunţate de către aceste autorităţi;
  2. înţelegerile pe cale amiabilă încheiate în faţa autorităţilor menţionate la punctul (1) şi înţelegerile pe cale amiabilă încheiate în cadrul negocierilor privind condiţiile în cauzele referitoare la căsătorie;
  3. anumite hotărâri şi acorduri privind custodia asupra copiilor, domiciliul copiilor şi dreptul de vizitare a copiilor;
  4. înţelegeri extrajudiciare scrise referitoare la datorii care au ajuns la scadenţă şi care conţin o clauză privind executarea;
  5. certificate de debit cu o clauză privind executarea;
  6. acte de ipotecă; şi
  7. cambii şi cecuri.

Executarea se aduce la îndeplinire de instanţa competentă pentru executarea hotărârilor. Aceasta înseamnă că un creditor a cărui creanţă este întemeiată poate înainta o cerere de executare instanţei competente pentru executarea hotărârilor judecătoreşti. Cererea este înaintată de obicei instanţei competente pentru locul în care locuieşte debitorul.

Instanţa competentă pentru executarea hotărârilor efectuează o examinare preliminară a cauzei. Dacă aceasta este considerată întemeiată, părţile implicate sunt convocate la o întâlnire care are loc de obicei în biroul executorului judecătoresc. Aceasta poate să aibă de asemenea loc în alte locaţii, cum ar fi domiciliul sau sediul debitorului.

SusSus

Solicitantul are, în principiu, obligaţia de a fi prezent la întâlnire, cauza fiind respinsă dacă acesta nu se prezintă. Debitorul poate fi obligat să participe la întâlnire; dacă acesta primeşte o citaţie, însă refuză să se prezinte, acesta poate fi adus în faţa instanţei cu ajutorul poliţiei.

În cadrul întâlnirii, debitorului i cere să plătească şi are obligaţia să ofere toate informaţiile financiare referitoare la el însuşi şi la domiciliul său, solicitate de către executorul judecătoresc. Refuzul de a oferi informaţii adecvate reprezintă o infracţiune pasibilă de pedeapsă. Scopul discuţiei cu debitorul este de a afla dacă acesta deţine bunuri care pot fi puse sub sechestru (pentru mai multe detalii, a se vedea punctul 3.1 de mai jos).

De regulă, se plăteşte o taxă judiciară pentru punere sub sechestru în momentul în care se înaintează cererea. Taxa generală pentru punere sub sechestru este de 300 DKK, iar dacă solicitarea depăşeşte 3000 DKK, se solicită în plus 0,5% din restul sumei. Dacă există proceduri extrajudiciare sau dacă debitorul trebuie să fie adus în faţa instanţei de către poliţie, se aplică o taxă suplimentară de 400 DKK.

2.2. Condiţii materiale

În anumite cazuri, instanţa executorului judecătoresc poate hotărî să nu aprobe cererea de executare a solicitantului. Dacă debitorul contestă temeiul executării şi dacă, în lumina dovezilor prezentate instanţei, aceasta decide că nu este recomandabil să se procedeze la executare, instanţa trebuie să respingă continuarea procedurii.

SusSus

Instanţa executorului judecătoresc nu poate lua o hotărâre cu privire la toate obiecţiile referitoare la valabilitatea temeiului executării. De exemplu, aceasta nu poate decide cu privire la obiecţiile privind corectitudinea sentinţelor şi hotărârilor; în plus, aceasta poate refuza să audieze cauzele care, prin domeniul de aplicare sau natura lor sau din alte motive specifice, ar trebui audiate în cadrul procedurilor obişnuite.

Debitorul are dreptul să introducă o acţiune în contestare în timpul executării. Acţiunea în contestare poate fi soluţionată – presupunând că sunt îndeplinite condiţiile generale necesare în acest sens – în cursul acţiunii de executare, cu condiţia ca aceasta să fie executorie sau să fie recunoscută de către partea care a solicitat punerea sub sechestru sau să fie acceptată ca justificată în baza unui alt temei.

3. Măsuri de executare

3.1. Ce tipuri de bunuri pot face obiectul executării?

În principiu, orice bun care aparţine debitorului şi care are o valoare economică poate fi pus sub sechestru. Se pot pune sub sechestru atât bunurile imobile, cât şi cele mobile. Bunurile mobile nu includ numai bunurile fizice (cum ar fi automobilele, navele sau aeronavele), ci şi creanţele întemeiate, de exemplu.

Există, totuşi, o serie de bunuri care nu pot fi puse sub sechestru pentru a acoperi pretenţiile persoanelor de drept privat. Iată câteva dintre cele mai importante exemple:

  • pretenţii privind remuneraţii care nu au fost încă plătite;
  • pretenţii privind plata pensiilor şi pretenţii privind alte forme de ajutor din partea statului, care nu au fost plătite;
  • bunurile prevăzute în codul privind executarea datoriilor, şi anume bunurile necesare menţinerii unei locuinţe şi a unui nivel de trai modeste pentru debitor şi familia sa;
  • moştenirile asupra cărora există un drept şi cele care nu au intrat încă în posesia celor de drept;
  • prejudiciile personale şi bunurile achiziţionate pentru acoperirea acestor prejudicii, în cazul în care suma plătibilă cu titlul de despăgubiri sau bunurile vizate sunt păstrate separat de celelalte bunuri ale debitorului.
3.2. Care sunt efectele măsurilor de executare?

După punerea sub sechestru a bunurilor debitorului, acesta nu mai are dreptul integral de a dispune de bunurile în cauză. Debitorul nu are dreptul să utilizeze bunurile puse sub sechestru într-un mod care ar putea afecta creditorul care are drepturi asupra bunurilor sechestrate; de exemplu, acesta nu poate vinde sau transfera bunurile unui terţ. De regulă, bunurile mobile care au fost puse sub sechestru rămân în posesia debitorului până în momentul organizării vânzării publice, cu excepţia cazului în care executorul judecătoresc hotărăşte să elimine dreptul debitorului de a dispune de bunurile sale.

SusSus

În cazul în care debitorul dispune de bunurile puse sub sechestru în mod ilegal, se poate aplica o sancţiune.

În cazul în care mai mulţi creditori solicită punerea sub sechestru a aceloraşi bunuri, întâietatea se stabileşte în funcţie de ordinea în care au fost depuse cererile la instanţa executorului judecătoresc.

Debitorii au obligaţia de a oferi toate informaţiile solicitate de instanţa executorului judecătoresc pentru ca aceasta să poată executa hotărârea judecătorească. În cazul în care un debitor nu-şi îndeplineşte obligaţia de a furniza informaţii, instanţa executorului judecătoresc poate hotărî ca acesta să primească o sentinţă de luare în custodie de până la şase luni până în momentul în care îşi îndeplineşte obligaţia de a furniza informaţii.

3.3. Care este valabilitatea măsurilor de acest fel?

Sechestrul asupra bunurilor mobile (cu excepţia autovehiculelor, navelor şi aeronavelor înmatriculate) încetează în general după un an, cu excepţia cazului în care creditorul care are drepturi asupra bunurilor puse sub sechestru a înaintat instanţei executorului judecătoresc o cerere de scoatere la vânzare a bunurilor în cauză. Perioada se calculează de la data la care bunurile au fost puse sub sechestru.

Sechestrul asupra bunurilor imobile, autovehiculelor, navelor şi aeronavelor înmatriculate încetează după zece ani (până la 1 ianuarie 2008, după 20 de ani).

4. Există posibilitatea de a ataca hotărârea care stabileşte o măsură de acest fel?

În principiu, se poate introduce un apel la instanţa superioară (landsretten) împotriva hotărârilor pronunţate de instanţa executorului judecătoresc. Apelul trebuie introdus în termen de patru săptămâni de la emiterea hotărârii de către instanţa executorului judecătoresc. În schimb, apelurile privind hotărârile de punere sub sechestru a bunurilor cu o valoare economică de maxim 10 000 DKK pot fi introduse numai cu acordul Comisiei pentru aprobarea apelurilor (Procesbevillingsnævnet), dacă există un temei specific pentru un astfel de apel.

În plus, cauzele judecate de către instanţa executorului judecătoresc pot fi reexaminate, adică supuse unei noi analize de către această instanţă. Cauzele respective pot fi reexaminate dacă părţile cauzei decid astfel sau dacă instanţa executorului judecătoresc consideră că acest lucru este necesar. Reexaminarea poate fi necesară, de exemplu, dacă debitorul sau un terţ prezintă dovezi din care să rezulte că hotărârea încalcă drepturile unui terţ sau dacă debitorul nu a fost prezent în timpul acţiunii de executare şi invocă normele din codul de executare a datoriilor, consfinţite prin Legea privind administrarea justiţiei.

« Executarea sentinţelor - Informaţii generale | Danemarca - Informaţii generale »

SusSus

Ultima actualizare: 27-03-2009

 
  • Drept comunitar
  • Drept internaţional

  • Belgia
  • Bulgaria
  • Republica Cehă
  • Danemarca
  • Germania
  • Estonia
  • Irlanda
  • Grecia
  • Spania
  • Franţa
  • Italia
  • Cipru
  • Letonia
  • Lituania
  • Luxemburg
  • Ungaria
  • Malta
  • Ţările de Jos
  • Austria
  • Polonia
  • Portugalia
  • România
  • Slovenia
  • Slovacia
  • Finlanda
  • Suedia
  • Regatul Unit