comisia europeană > RJE > Executarea sentinţelor > Republica Cehă

Ultima actualizare: 22-04-2009
Versiune pentru tipărit Adaugă la preferinţe

Executarea sentinţelor - Republica Cehă

EJN logo

Această pagină nu mai este de actualitate. Versiunea lingvistică originală a fost actualizată şi transferată pe portalul european e-justiţie.


 

TABLE OF CONTENTS

1. Ce înseamnă „executare silită în materie civilă şi comercială”? 1.
1.1. Definiţie 1.1.
1.2. Inventarul măsurilor coercitive care îl pot obliga pe pârât să facă un lucru, să se abţină de la a face un lucru sau să plătească ceva 1.2.
2. Care sunt condiţiile în care poate fi emis un titlu executoriu sau o hotărâre executorie? 2.
2.1. Executarea silită a sentinţelor 2.1.
2.2. Executarea de către executorul judecătoresc 2.2.
3. Obiectul şi natura măsurilor de executare 3.
3.1. Ce tipuri de bunuri pot face obiectul executării 3.1.
3.2. Care sunt efectele măsurilor de executare 3.2.
3.3. Care este valabilitatea măsurilor de executare? 3.3.
4. Există posibilitatea de a ataca hotărârea care stabileşte o astfel de măsură? 4.

 

1. Ce înseamnă „executare silită în materie civilă şi comercială”?

1.1. Definiţie

Executarea silită a unei hotărâri înseamnă că îndeplinirea obligaţiei impuse printr-o hotărâre judecătorească care a dobândit juridic (însemnând că nu este vorba despre o hotărâre executorie în mod provizoriu) poate fi executată silit, chiar împotriva voinţei persoanei căreia îi revine îndeplinirea unui anumit act. Executarea silită se poate baza, de asemenea, pe o hotărâre pronunţată de către o autoritate alta decât o instanţă în cazul în care prin lege se permite acest lucru - de exemplu, o autoritate administrativă poate pronunţa o hotărâre într-o problemă care ia naştere din raporturi de drept civil.

Executarea silită a hotărârilor este reglementată de articolele 251-351a din partea a şasea a Legii nr. 99/1963 (Codul de procedură civilă), astfel cum a fost modificată. Dispoziţiile generale privind executarea silită nu se aplică hotărârilor privind creşterea minorilor, având în vedere natura diferită (nefiind legată de dreptul de proprietate ) a obligaţiei executate silit în cazul nerespectării hotărârii instanţei care impune transferul minorilor din grija unei persoane fizice către o alta.

Un creditor a cărui creanţă nu este satisfăcută de către debitor poate obţine o executare compensatorie fie prin mijloacele disponibile în partea a şasea din Codul de procedură civilă, astfel cum a fost modificat, fie prin scoaterea obligatorie la licitaţie în conformitate cu articolele 36-61 din Legea nr. 26/2000 privind licitaţiile publice (executarea pecuniară obligatorie) sau prin mijloacele disponibile în temeiul Actului nr. 120/2001 privind executorii judecătoreşti şi acţiunea executorie (Codul privind executarea), astfel cum a fost modificat (executare pecuniară obligatorie sau obligaţie nepecuniară).

SusSus

Mijloacele individuale specifice prevăzute în partea a şasea din Codul de procedură civilă sunt descrise în mod detaliat mai jos.

O importanţă esenţială pentru executare o are titlul juridic corespunzător care atestă faptul că creanţa creditorului este justificată (titlul executoriu).

Titlurile executorii sunt:

  • hotărârile judecătoreşti executorii prin care se acordă un drept, se impune o obligaţie sau se grevează un patrimoniu;
  • hotărârile executorii pronunţate de către instanţe sau de către alte agenţii de executare a legii în proceduri penale, prin care se acordă un drept, se impune o obligaţie sau se grevează un bun imobil;
  • hotărârile judecătoreşti executorii pronunţate în procedurile administrative;
  • hotărârile executorii pronunţate de către comisiile de arbitraj şi acordurile aprobate de către acestea;
  • hotărârile executorii pronunţate de către notarii de stat şi acordurile aprobate de către aceştia;
  • actele notariale şi executorii investite cu formulă executorie, întocmite în conformitate cu legislaţia specifice;
  • hotărârile executorii pronunţate de către autorităţile publice administrative, inclusiv somaţiile de plată, declaraţiile contabile cu privire la impozite şi datorii, precum şi alte hotărâri şi acorduri cu caracter executoriu;
  • hotărârile executorii şi declaraţiile contabile în chestiuni legate de asigurări medicale şi de securitate socială;
  • hotărârile pronunţate de către instituţiile Comunităţilor Europene;
  • alte hotărâri cu titlu executoriu, acorduri şi documente aprobate al căror caracter executoriu este prevăzut de lege.

Hotărârile judecătoreşti executorii pronunţate în procedurile de executare pot fi pur şi simplu hotărâri prin care se impune îndeplinirea unui anumit lucru de către debitor. Acest lucru constă în obligaţia de a da ceva, de exemplu de a plăti o anumită sumă de bani sau de a preda un anumit lucru, ori de a face ceva, de exemplu de a executa o anumită lucrare sau o anumită operaţiune, de a demola o clădire neautorizată, ori de a permite efectuarea unui anumit lucru, de exemplu de a nu împiedica partea îndreptăţită în exercitarea drepturilor acesteia care corespund unei servituţi, ori de a se abţine de la a face un lucru, de exemplu de a împiedica animalele avute în proprietate să intre pe proprietatea unui vecin.

SusSus

O acţiune obligatorie pentru partea căreia îi incumbă obligaţia trebuie considerată, de asemenea, ca executare (cf. articolul 251 din Codul de procedură civilă - în cazul în care partea obligată nu respectă în mod voluntar obligaţia impusă printr-o hotărâre executorie, partea îndreptăţită poate depune o cerere de executare silită).

1.2. Inventarul măsurilor coercitive care îl pot obliga pe pârât să facă un lucru, să se abţină de la a face un lucru sau să plătească ceva

În funcţie de natura obiectului obligaţiei care trebuie îndeplinită prin executarea hotărârii), există două categorii de metode de executare silită (sau mijloace de executare) – satisfacerea drepturilor printr-o prestaţie pecuniară şi satisfacerea drepturilor printr-o prestaţie nepecuniară.

Executarea hotărârilor prin care se impune plata unei sume de bani poate fi efectuată prin poprirea veniturilor/salariului şi a altor venituri, debitare obligatorie, vânzarea bunurilor mobile şi imobile, vânzarea afacerii şi instituirea unei garanţii asupra bunurilor imobile.

În termeni mai simpli, în cazul unei debitări obligatorii sau al unei garanţii judiciare, instanţa dispune ca, în cazul în care o parte terţă invocă o obligaţie asupra părţii obligate (debitor), partea terţă respectivă trebuie să satisfacă persoana îndreptăţită prin hotărârea instanţei de judecată în locul debitorului.

În temeiul articolului 313 alineatul (1) din Codul de procedură civilă, prin hotărârea cu titlu executoriu instanţa interzice părţii obligate să dispună de datoria sa în orice mod. Instanţa interzice debitorului părţii obligate să plătească datoria către partea obligată, să o achite sau să dispună în orice alt mod de aceasta de îndată ce acesta primeşte titlul executoriu. În temeiul articolului 314a alineatul (1) din Codul de procedură civilă, o hotărâre este executorie de îndată ce decizia prin care se dispune executarea silită a produs efecte juridice prin faptul că debitorul părţii obligate plăteşte părţii îndreptăţite suma menţionată în titlul executoriu. Rezultatul este că partea obligată (creditorul) pierde dreptul la creanţa pe care o are asupra debitorului său (debitorul părţii obligate), iar datoria trebuie să fie plătită către partea îndreptăţită.

SusSus

O hotărâre prin care se impune orice obligaţie alta decât plata unei sume de bani este executorie în funcţie de natura obligaţiei impuse. Acest lucru poate implica evacuarea, sechestrarea bunurilor, împărţirea proprietăţii comune sau executarea obligatorie a lucrării şi a acţiunii.

În cazul unei creanţe garantate, o hotărâre poate fi executată silit prin vânzarea garanţiei, prin vânzarea bunurilor mobile şi imobile, a bunurilor în masă, a grupurilor de bunuri şi a stabilimentelor rezidenţiale şi nerezidenţiale aflate în proprietatea care a face obiectul garanţiei, în conformitate cu legislaţia specifică, sau prin debitarea obligatorie a unei creanţe pecuniare oferite drept garanţie ori prin recuperarea drepturilor de proprietate oferite drept garanţie.

2. Care sunt condiţiile în care poate fi emis un titlu executoriu sau o hotărâre executorie?

În Republica Cehă, un debitor poate alege fie să obţină executarea creanţei prin intermediul executării silite a unei hotărâri (adică de către un agent judiciar de executare silită) cu ajutorul procedurilor prevăzute la articolele 251-351a din Codul de procedură civilă, fie prin intermediul executării de către executorul judecătoresc în temeiul Legii nr. 120/2001 privind executorii judecătoreşti şi acţiunea executorie (Legea privind executarea), astfel cum a fost modificată.

Executorul judecătoresc acţionează, de asemenea, în conformitate cu Codul de procedură civilă, în special în ceea ce priveşte dispoziţiile care reglementează metodele individuale de executare a hotărârilor, utilizând mijloacele prevăzute în partea a şasea din cod.

SusSus

Executorul judecătoresc este îndreptăţit la executarea acţiunii executorii, prin intermediul căreia se înţelege executarea obligatorie a unor titluri executorii.

Un creditor nu trebuie să fie reprezentat de către un avocat în momentul depunerii cererii de executare a unei hotărâri.

Executarea poate fi, în general, dispusă doar în cazul în care prin hotărâre este desemnat creditorul şi debitorul, se defineşte întinderea şi conţinutul obligaţiei care trebuie îndeplinită şi cu privire la care s­-a depus cererea de executare şi se precizează termenele de îndeplinire a obligaţiei.

2.1. Executarea silită a sentinţelor

Procedurile de executare silită au la bază principiul dispozitiv potrivit căruia acestea pot fi iniţiate doar la cererea titularului dreptului. În cazul în care debitorul nu respectă în mod voluntar cerinţa impusă prin hotărârea executorie, titularului dreptului poate depune o cerere de executare silită a hotărârii. Executarea hotărârii poate fi dispusă şi îndeplinită doar în modurile prevăzute în Codul de procedură civilă.

Hotărârea se prezintă întotdeauna sub forma unei decizii judecătoreşti. În momentul executării hotărârii, procedura nu poate fi suspendată, iar respectarea termenelor nu poate fi amânată. Posibilitatea reintroducerii procedurii este exclusă.

Cu excepţia cazului în care prin lege se prevede altfel, instanţa competentă să dispună executarea este, în principiu, instanţa de drept comun a titularului dreptului, adică instanţa districtuală în a cărei circumscripţie îşi are domiciliul debitorul. Cu toate acestea, în locul instanţei de drept comun a debitorului, instanţa competentă pentru a dispune executarea, de exemplu în cazul în care aceasta presupune vânzarea unei afaceri (sau a unei părţi a acesteia), este instanţa în a cărei jurisdicţie se află afacerea (sau o parte a acesteia) sau, în cazul în care executarea afectează un bun imobil, dar nu implică vânzarea unei afaceri, instanţa în a cărei jurisdicţie se află bunul imobil.

SusSus

Procedurile în instanţă în Republica Cehă sunt supuse plăţii cheltuielilor de judecată. Cheltuielile de judecată se plătesc pentru procedura în ansamblu sau pentru diferite etape ale acesteia. Aspectul legat de cheltuielile de judecată este reglementat de Actul nr. 549/1991 privind cheltuielile de judecată, astfel cum acesta a fost modificat. În cazuri temeinic justificate, actul permite scutiri de la plata cheltuielilor de judecată. În cazul cheltuielilor legate de proceduri, obligaţia de plată ia naştere în momentul depunerii acţiunii sau a unei alte cereri depuse în vederea începerii procedurilor.

Cheltuieli de judecată:

Pentru o cerere privind emiterea unui titlu de executare a unei hotărâri

  • pentru a obţine executarea pecuniară pentru sume de până la şi inclusiv 15 000 CZK 300 CZK;
  • pentru a obţine executarea pecuniară pentru sume mai mari de 15 000 CZK 2% din sumă, cu  un maxim de 50 000 CZK;
  • alte cauze 1 000 CZK.
2.2. Executarea de către executorul judecătoresc

Executarea este efectuată de către executorul numit de către titularul dreptului în cererea de executare şi împuternicit să efectueze executarea printr-o hotărâre judecătorească. Actele efectuate de către executor sunt considerate ca fiind acte ale instanţei.

Procedurile de executare încep o dată cu prezentarea cererii. Executarea poate fi dispusă doar la cererea titularului dreptului sau de către orice persoană care poate face dovada faptului că dreptul respectiv i-a fost înmânat sau transferat (articolul 256 alineatul (1) din Codul de procedură civilă). Partea îndreptăţită poate depune o cerere privind emiterea unui mandat de executare în cazul în care partea obligată nu respectă în mod voluntar cerinţa impusă prin titlul executoriu asupra acesteia (a se vedea mai sus titlurile executorii). Procedurile de executare încep în ziua în care cererea privind emiterea unui mandat este primită de către executor sau de instanţa de executare competentă, împreună cu desemnarea executorului.

SusSus

Cu toate acestea, executorul poate începe executarea doar dacă instanţa l-a autorizat în acest sens. Procedurile de executare nu pot fi suspendate, cu excepţia cazului în care prin lege se prevede altfel, de exemplu Legea privind insolvenţa şi concordatul creditorilor, astfel cum a fost modificat (în temeiul articolului 14, o declaraţie de insolvenţă produce, printre altele, următoarele efecte: procedurile în care un debitor insolvent este parte la creanţele asupra bunurilor care fac parte din bunurile sau creanţele debitorului insolvent care ar trebui satisfăcute din bunurile respective, sunt suspendate, cu excepţia cazului în care este vorba despre proceduri penale), (în acest caz, cu toate acestea, nu se poate pronunţa nicio hotărâre cu privire la plata de despăgubiri pentru prejudicii), procedurile privind întreţinerea minorilor sau procedurile de executare a unei hotărâri; cu excepţia procedurilor privind creanţele împotriva unui debitor insolvent care trebuie prezentate şi probate (articolul 20), procedurile pot continua la cererea administratorului sau a altor părţi la proceduri, iar administratorul devine parte la proceduri în locul debitorului insolvent).

În acest caz, de asemenea, nu este posibilă amânarea respectării termenelor sau depunerea unei cereri privind reînnoirea procedurilor de executare.

Un mandat de executare produce aceleaşi efecte ca şi un titlu executoriu în temeiul Codului de procedură civilă. Nu este admisă introducerea niciunei căi de atac împotriva unui mandat de executare. Executarea este efectuată pe baza mandatului de îndată ce hotărârea judecătorească prin care se dispune executarea produce efecte juridice.

SusSus

Executorul judecătoresc este îndreptăţit la plata unui onorariu pentru acţiunea de executare, rambursarea cheltuielilor în numerar, plata pentru timpul alocat ducerii la îndeplinire a executării şi plata pentru comunicarea documentelor/instrumentelor. Mijlocul de stabilire a plăţii este prevăzut în Regulamentul Ministerului Justiţiei nr. 330/2001. Plata pentru acţiunea de executare poate fi stabilită sau nu prin contract. Onorariul necontractual este fixat fie ca un procent din prestaţia obţinută, fie ca o sumă forfetară pentru cauzele care implică executare nepecuniară.

3. Obiectul şi natura măsurilor de executare

3.1. Ce tipuri de bunuri pot face obiectul executării
  • conturi bancare - da;
  • bunuri mobile tangibile - da;
  • mijloace de transport înregistrate - da;
  • bunuri imobile - da;
  • altele - de exemplu cele care afectează alte drepturi de proprietate considerate drept garanţii, de pildă drepturile la un procent dintr-o afacere sau o marcă comercială înregistrată;
  • tipuri de bunuri sau creanţe financiare care nu fac obiectul măsurilor de executare.

Executarea nu se aplică bunurilor a căror vânzare este interzisă prin dispoziţii specifice sau care nu fac obiectul executării unei hotărâri în temeiul unor dispoziţii speciale.

Executarea unei hotărâri nu se poate aplica asupra bunurilor care sunt absolut esenţiale pentru necesităţile materiale ale debitorului sau ale familiei acestuia sau în scopul desfăşurării activităţii profesionale a acestuia, precum şi alte lucruri a căror vânzare ar contraveni moralităţii, de exemplu lucruri obişnuite precum îmbrăcăminte, mobilă şi echipamentul obişnuit din gospodărie, verighete şi alte obiecte care au un caracter similar, obiectele necesare îngrijirii medicale şi alte lucruri de care debitorul are nevoie din cauza bolii sau handicapului fizic al acestuia etc.

SusSus

Capitalul nu poate fi dedus din salariul lunar al debitorului; metodele de plată sunt prevăzute printr-un decret al guvernului ceh.

Executarea nu se aplică creanţelor de despăgubiri care urmează să fie plătite de către o societate de asigurări, în temeiul contractului de asigurare în cazul în care despăgubirea urmează să fie utilizată în vederea reconstruirii sau a reparării unei clădiri.

În mod identic, executarea nu se aplică beneficiilor pecuniare forfetare de asigurare socială şi nici beneficiilor de ajutor social plătite în conformitate cu legislaţia specială.

3.2. Care sunt efectele măsurilor de executare

În ceea ce priveşte debitorul care nu respectă măsura de executare - este hotărârea privind bunurile acestuia valabilă în continuare, este acesta supus unor sancţiuni?

În cazul în care prin hotărâre nu se precizează termenul care trebuie respectat, obligaţia impusă trebuie îndeplinită în termen de trei zile sau, în cazul unei evacuări, în termen de cincisprezece zile de la data la care hotărârea produce efecte juridice.

În funcţie de natura obiectului obligaţiei (a se vedea mai sus pentru cazuri individuale de obligaţii pecuniare şi nepecuniare) care urmează a fi îndeplinită prin hotărârea de executare, metodele de executare pot varia.

Cu toate acestea, ca regulă generală, după emiterea titlului de executare a hotărârii de către instanţă, aceasta dispune punerea acestuia în aplicare. Operaţiunile individuale privind executarea hotărârii pot fi efectuate de către un angajat al instanţei (agent de executare) în cazul în care legea sau o dispoziţie juridică specifică permit acest lucru sau în cazul în care preşedintele instanţei îl autorizează să acţioneze în acest sens; acesta urmează instrucţiunile judecătorului care prezidează şedinţa.

SusSus

În cazul în care agentul de executare trebuie să introducă o acţiune sau o altă cerere în vederea începerii procedurilor în faţa instanţei sau a unui alt organ în legătură cu operaţiunile de executare ale hotărârii, acesta acţionează în numele statului.

Întinderea drepturilor executorului judecătoresc este similară. Cu excepţia cazului în care în Legea privind executorii judecătoreşti prevede altfel, un executor este îndreptăţit să execute toate operaţiunile pe care Codul de procedură civilă şi alte dispoziţii legale i le conferă unui judecător, unui agent de executare sau unui alt angajat al instanţei în vederea executării hotărârilor judecătoreşti.

Un mandat de executare produce efectul unui titlu executoriu în temeiul Codului de procedură civilă. În temeiul unui mandat de executare, executarea este efectuată pe baza forţei juridice a hotărârii privind mandatul de executare. În principiu, dispoziţiile din Codul de procedură civilă se aplică în mod corespunzător procedurilor de executare.

În ceea ce priveşte părţile terţe - care sunt obligaţiile care revin băncii privind divulgarea informaţiilor, precum şi sechestrul asupra conturilor, care sunt sancţiunile în cazul contestării măsurii de executare?

În titlul executoriu prin care se impune debitarea obligatorie a contului debitorului, instanţa solicită instituţiei financiare să nu plătească nicio sumă de bani din contul creditorului şi nici să nu efectueze vreo plată forfetară sau să dispună de acesta în orice alt mod, până la concurenţa valorii creanţei care urmează să fie executată şi a accesoriilor conexe, din momentul în care aceasta primeşte hotărârea.

SusSus

Instanţa pronunţă hotărârea privind emiterea titlului executoriu către creditor, părţii asupra căreia incumbă obligaţia şi instituţiei financiare. Acesteia din urmă îi este transmisă în mod direct. Hotărârea nu poate fi transmisă debitorului înainte ca aceasta să fie transmisă instituţiei financiare.

Codul privind executarea [articolul 44 alineatele (4) şi (7)] reglementează, de asemenea, interdicţia pentru debitor de a dispune de patrimoniul său.

Din momentul transmiterii hotărârii privind titlul executoriu către instituţia financiară, debitorul pierde dreptul de a retrage bani din contul său, de a utiliza banii pentru efectuarea de plăţi sau de a dispune de aceştia în orice alt mod, până la valoarea creanţei care urmează a fi executată şi a accesoriilor conexe.

În cazul în care instituţia financiară nu acţionează în conformitate cu dispoziţiile relevante din Codul de procedură civilă, partea îndreptăţită poate solicita instituţiei financiare plata sumei la care ar fi fost îndreptăţită în cazul în care aceasta ar fi acţionat în mod corect, chiar dacă contul debitorului nu conţine fonduri suficiente.

La cererea părţii al cărui drept la plata unei sume de bani este recunoscut prin hotărâre, instanţa va solicita persoanei care trebuie să plătească informaţii dacă şi de la cine primeşte un salariu sau orice alt venit regulat şi, dacă este cazul, banca, filiala unei bănci străine sau casă de economii ori de credit la care acesta are conturi, precum şi numerele conturilor.

Partea interogată trebuie să răspundă instanţei în termen de o săptămână de la transmiterea chestionarului. În cazul în care aceasta nu respectă acest lucru sau dacă oferă detalii incorecte sau incomplete în răspunsul său, instanţa poate impune plata unei amenzi procedurale de până la 50 000 CZK.

SusSus

În temeiul Legii nr. 21/1992 privind băncile, astfel cum a fost modificat, nu se consideră drept încălcare a obligaţiei de confidenţialitate furnizarea de informaţii obţinute în legătură cu cererea de supraveghere bancară, cu respectarea condiţiilor prevăzute de lege, către organismele publice şi alte persoane din Republica Cehă, în cazul în care informaţiile sunt furnizate în vederea îndeplinirii îndatoririlor acestora.

3.3. Care este valabilitatea măsurilor de executare?

A se vedea mai sus.

4. Există posibilitatea de a ataca hotărârea care stabileşte o astfel de măsură?

Da, se poate introduce o cale de atac împotriva hotărârii de executare în conformitate cu dispoziţiile generale din Codul de procedură civilă privind măsurile rectificative.

Partea la proceduri poate contesta o hotărâre a instanţei districtuale sau a instanţei regionale pronunţată în procedurile care au avut loc în faţa primei instanţe, în cazul în care acest lucru nu este interzis prin lege.

Calea de atac nu este admisibila în cazul în care este introdusă împotriva unei hotărâri judecătoreşti prin care se recunoaşte o obligaţie pecuniară care nu depăşeşte 2 000 CZK, exceptând accesoriile conexe; acest lucru nu se aplică hotărârilor de recunoaştere şi hotărârilor pronunţate din oficiu. Un apel introdus doar împotriva motivelor care stau la baza unei hotărâri nu este admisibil.

Calea de atac trebuie introdusă în faţa instanţei care a pronunţat hotărârea atacată, în termen de cincisprezece zile de la transmiterea copiei scrise a hotărârii. În cazul pronunţării unei hotărâri modificate privind constatările hotărârii, termenul începe să curgă din nou din momentul în care hotărârea modificată produce efecte juridice.

În cazul în care o persoană îndreptăţită introduce o cale de atac în termenul cuvenit, hotărârea nu produce efecte juridice până în momentul în care instanţa pronunţă o hotărâre definitivă.

În ceea ce priveşte apelurile introduse în cazul executării efectuate de către executorul judecătoresc, în temeiul articolului 44 alineatul (10) din Actul privind executarea, apelul introdus împotriva hotărârii judecătoreşti privind mandatul de executare este admisibil, însă prin acesta nu se pot contesta alte fapte în afara faptelor esenţiale pentru mandatul de executare; instanţa va omite toate celelalte fapte şi va confirma mandatul de executare. În cazul în care apelul nu se referă la fapte esenţiale pentru mandatul de executare sau nu conţine niciun fel de fapte, instanţa va respinge apelul prin pronunţarea unei hotărâri. În temeiul articolului 47 alineatul (3) din lege, împotriva unui mandat de executare nu este admisibilă nicio cale de atac.

« Executarea sentinţelor - Informaţii generale | Republica Cehă - Informaţii generale »

SusSus

Ultima actualizare: 22-04-2009

 
  • Drept comunitar
  • Drept internaţional

  • Belgia
  • Bulgaria
  • Republica Cehă
  • Danemarca
  • Germania
  • Estonia
  • Irlanda
  • Grecia
  • Spania
  • Franţa
  • Italia
  • Cipru
  • Letonia
  • Lituania
  • Luxemburg
  • Ungaria
  • Malta
  • Ţările de Jos
  • Austria
  • Polonia
  • Portugalia
  • România
  • Slovenia
  • Slovacia
  • Finlanda
  • Suedia
  • Regatul Unit