comisia europeană > RJE > Executarea sentinţelor > Belgia

Ultima actualizare: 27-03-2009
Versiune pentru tipărit Adaugă la preferinţe

Executarea sentinţelor - Belgia

EJN logo

Această pagină nu mai este de actualitate. Versiunea lingvistică originală a fost actualizată şi transferată pe portalul european e-justiţie.


NB: Toate prevederile legale la care se face referire în prezentul document pot fi consultate pe site-ul Federale Overheidsdienst Justitie Deutsch - français - Nederlands la rubrica „geconsolideerde wetgeving”



 

TABLE OF CONTENTS

1. Ce înseamnă executare în materie civilă şi comercială? 1.
2. Care sunt condiţiile în care poate fi emis un titlu executoriu sau o hotărâre executorie? 2.
2.1. Procedura 2.1.
2.2. Condiţii de fond 2.2.
3. Obiectul şi natura măsurilor de executare 3.
3.1. Ce tipuri de bunuri pot face obiectul executării? 3.1.
3.2. Care sunt efectele măsurilor de executare? 3.2.
3.3. Care este valabilitatea măsurilor de acest fel? 3.3.
4. Există o cale de atac a hotărârii care stabileşte o măsură de acest fel? 4.

 

1. Ce înseamnă executare în materie civilă şi comercială?

În cazul în care un debitor nu se supune în mod voluntar unei hotărâri judecătoreşti, reclamantul îl poate obliga pe acesta în instanţă să pună în aplicare hotărârea; această procedură este cunoscută sub numele de executare silită. Pentru aceasta este necesar un titlu executoriu (articolul 1386 din Codul judiciar), întrucât această procedură implică o intruziune în sfera juridică personală a debitorului. Un astfel de titlu poate fi, de obicei, o hotărâre judecătorească sau un act notarial. Din respect pentru viaţa privată a debitorului, titlul nu poate fi executat în anumite perioade (articolul 1387 din Codul judiciar). Titlul este pus în aplicare de către un executor judecătoresc.

Executarea silită este folosită în general pentru a recupera sume de bani, însă poate fi aplicată şi pentru a asigura îndeplinirea unui act.

Un alt element important sunt daunele cominatorii (articolul 1385a din Codul judiciar). Acestea sunt o modalitate de a face presiuni asupra unei persoane împotriva căreia a fost pronunţată o hotărâre judecătorească pentru a o determina să se conformeze hotărârii în cauză. Există însă anumite cazuri în care nu se poate dispune plata de daune cominatorii: atunci când, conform hotărârii, persoana trebuie să plătească o sumă de bani sau să se conformeze prevederilor unui contract de muncă, precum şi atunci când acest lucru ar fi incompatibil cu demnitatea umană. Daunele cominatorii se executată pe baza titlului care dispune această măsură şi, prin urmare, niciun alt titlu nu mai este necesar.

SusSus

În cazul în care, în urma unei hotărâri, o persoană trebuie să plătească o sumă de bani, creanţa se execută asupra bunurilor debitorului şi este numită sechestru. Se face o distincţie în funcţie de tipul de bunuri puse sub sechestru (mobile sau imobile)1 şi de natura sechestrului (sechestrul asigurător şi sechestrul dispus pentru executarea unei hotărâri). Sechestrul asigurător este folosit în cazuri de urgenţă pentru a pune bunurile sub protecţia instanţei: situaţia este îngheţată ca măsură de precauţie în vederea unei executări ulterioare. Persoana ale cărei bunuri sunt puse sub sechestru nu mai deţine controlul asupra acestora şi nu le poate vinde sau ceda. Atunci când bunurile unui debitor sunt puse sub sechestru pentru executarea unei hotărâri, acestea sunt vândute, iar veniturile astfel obţinute sunt transmise reclamantului. Acesta nu are niciun drept asupra bunurilor propriu-zise puse sub sechestru ci numai asupra veniturilor provenite din vânzare.

Pe lângă sechestrul asigurător normal şi sechestrul pentru executarea bunurilor mobile şi imobile, există reglementări speciale pentru sechestrul asupra navelor (articolele 1467 - 1480 şi articolele 1545 - 1559 din Codul judiciar), sechestrul în caz de falsificare (articolele 1481 - 1488), confiscare (articolul 1461 din Codul judiciar), ridicarea sechestrului (articolele 1462 - 1466 din Codul judiciar) şi punerea sub sechestru a fructelor şi a culturilor agricole care nu au fost recoltate (articolele 1529 - 1538 din Codul judiciar). În continuare, în prezentul document vom vorbi numai despre sechestrul normal.

SusSus

2. Care sunt condiţiile în care poate fi emis un titlu executoriu sau o hotărâre executorie?

2.1. Procedura
2.1.1. Sechestrul asigurător

Pentru sechestrul asigurător este necesară autorizaţia judecătorului însărcinat cu sechestrul (articolul 1413 din Codul judiciar). Autorizaţia poate fi solicitată printr-o cerere ex parte (articolul 1417 din Codul judiciar). Nu se poate folosi aceeaşi cerere pentru sechestrarea bunurilor mobile şi imobile. Pentru punerea sub sechestru a bunurilor imobile, este întotdeauna necesară în orice caz o cerere separată.

Judecătorul însărcinat cu sechestrul pronunţă o hotărâre în termen de maxim opt zile de la depunerea cererii (articolul 1418 din Codul judiciar). Acesta poate hotărî să respingă cererea reclamantului sau să o aprobe, în totalitate sau în parte. Hotărârea judecătorului însărcinat cu sechestrul trebuie notificată debitorului. Hotărârea este transmisă unui executor judecătoresc, care ia apoi măsurile necesare pentru a o notifica.

Există o singură excepţie importantă de la această regulă în care autorizaţia judecătorului însărcinat cu sechestrul nu este necesară: fiecare hotărâre constituie o autorizaţie de a impune sechestrul asigurător în aplicarea sentinţelor pronunţate (articolul 1414 din Codul judiciar). ?i, de asemenea, trebuie să fie o situaţie de urgenţă. Hotărârea trebuie pur şi simplu înmânată unui executor judecătoresc, care va lua măsurile necesare pentru punerea sub sechestru a bunurilor.

Sechestrul asigurător poate fi transformat în sechestru pentru executarea unei hotărâri (articolele 1489 până la 1493 din Codul judiciar).

SusSus

2.1.2. Sechestrul pentru executarea unei hotărâri judecătoreşti

A. Generalităţi

Acest tip de sechestru poate fi instituit numai în baza unui titlu executoriu (articolul 1494 din Codul judiciar). Hotărârile2 şi actele3 pot fi executate numai prin prezentarea copiei legalizate4 sau a originalului5, însoţite de formula dispozitivă stabilită prin Decret regal.6

Hotărârea instanţei este notificată în prealabil pârâtului (articolul 1495 din Codul judiciar). În cazul în care titlul executoriu este o hotărâre, este necesară notificarea prealabilă pentru înştiinţarea debitorului. Dacă însă titlul executoriu este un act, notificarea nu este necesară, întrucât debitorul va şti despre existenţa titlului. Termenele în care se poate face apel sau recurs încep după notificarea hotărârii. Termenele în care se poate face apel au efect de suspendare a sechestrului pentru executarea unei hotărâri (însă nu şi a sechestrului asigurător) în cazurile în care o parte a fost condamnată să plătească o sumă de bani. Executarea provizorie (hotărârile care sunt executorii în mod provizoriu) reprezintă o excepţie de la efectul suspensiv al procedurilor de recurs sau de apel ordinar.

Cea de-a doua etapă în eforturile reclamantului de a impune vânzarea bunului este somaţia de plată (articolul 1499 din Codul judiciar). Acesta reprezintă primul act executoriu şi ultimul avertisment pentru debitor, care, în acest stadiu, mai poate încă evita sechestrul. După emiterea somaţiei de plată, există o perioadă de aşteptare de o zi pentru sechestrarea bunurilor mobile (articolul 1499 din Codul judiciar) şi de 15 zile pentru bunurile imobile (articolul 1566 din Codul judiciar). Somaţia trebuie notificată debitorului şi reprezintă un aviz de neîndeplinire a obligaţiilor şi de cerere de plată. Prin executare silită se pot recupera doar sumele precizate în somaţia de plată.

SusSus

La sfârşitul perioadei de aşteptare, bunurile pot fi puse sub sechestru. Acest lucru este realizat prin dispoziţia unui executor judecătoresc. Executarea se face deci prin intermediul unei autorităţi competente. Acesta este considerat ca reprezentant al reclamantului; funcţia sa este stabilită prin lege şi acţionează sub supraveghere judiciară.7 Acesta are responsabilitate contractuală faţă de reclamant şi responsabilitate necontractuală faţă de terţi (conform legii şi în baza obligaţiei generale de diligenţă).

În termen de 24 de ore de la îndeplinirea actului, executorul trimite o notificare grefierului curţii de primă instanţă din localitatea în care a fost instituit sechestrul (articolul 1390 din Codul judiciar). Notificarea este obligatorie atât pentru bunurile mobile, cât şi pentru cele imobile. Nu este posibil să se instituie un sechestru pentru executarea unei hotărâri sau a unei proceduri de împărţire a veniturilor fără consultarea anterioară a notificării cu privire la sechestru (articolul 1391 din Codul judiciar). Această reglementare a fost introdusă pentru a preveni sechestrele inutile şi pentru a consolida dimensiunea colectivă a sechestrului.

B. Sechestrul pentru executarea unei hotărâri: bunuri mobile

În acest caz, este necesară o somaţie de plată, pe care debitorul are dreptul să o conteste. Punerea sub sechestru este realizată prin dispoziţia executorului judecătoresc şi reprezintă o măsură preventivă în primă instanţă: bunurile nu sunt deplasate şi nu se modifică proprietarul sau utilizarea acestora. Este, de asemenea, posibil să se pună sechestru asupra bunurilor dintr-o altă locaţie decât domiciliul debitorului şi în posesia unui terţ.

SusSus

În cazul bunurilor mobile, sechestrul nu este limitat la o singură procedură, însă este practic inutil să se instituie un al doilea sechestru asupra aceloraşi bunuri, având în vedere costurile implicate. În ceea ce priveşte împărţirea proporţională a veniturilor provenite din vânzarea bunurilor debitorului, aceasta va profita şi altor creditori în afară de cel care a iniţiat sechestrul (articolul 1627 ff din Codul judiciar).

Se redactează un proces-verbal oficial cu privire la sechestru. Bunurile sechestrate sunt vândute cel mai devreme în termen de o lună de la comunicarea sau notificarea copiei acestui proces-verbal oficial. Această perioadă are menirea de a acorda debitorului o ultimă şansă de a împiedica vânzarea. Vânzarea trebuie făcută publică prin afişe şi anunţuri în ziare. Aceasta se desfăşoară într-o sală de licitaţie sau într-o piaţă publică, cu excepţia cazului în care se solicită un alt spaţiu, mai adecvat. Vânzarea este organizată de către executorul judecătoresc, care întocmeşte un proces-verbal oficial şi colectează veniturile rezultate din vânzare. Apoi, în termen de 15 zile, executorul judecătoresc împarte veniturile în mod proporţional (articolul 1627 ff. din Codul judiciar). Procedura se desfăşoară de obicei în mod amiabil; în caz contrar, litigiul este prezentat judecătorului însărcinat cu sechestrul.

C. Sechestrul pentru executarea unei hotărâri: bunurile imobile (articolul 1560 ff din Codul judiciar)

Executarea începe cu notificarea somaţiei de plată.

Punerea sechestrului se realizează apoi în termen de minim 15 zile şi maxim şase luni, în caz contrar somaţia încetând să mai fie valabilă din punct de vedere juridic. Dispoziţia de sechestru trebuie să fie transcrisă apoi în registrul de ipoteci8 în termen de 15 zile şi trebuie notificată în termen de şase luni. Actul de transcriere a dispoziţiei determină indisponibilitatea bunului şi este valabil timp de maxim şase luni. În cazul în care dispoziţia nu este transcrisă, sechestrul nu este valabil. Pentru bunurile imobile, spre deosebire de bunurile mobile, se aplică principiul unui singur sechestru (bunurile care au fost deja puse sub sechestru nu mai pot fi vizate de un al doilea sechestru).

SusSus

Ultima etapă este înaintarea unei cereri către judecătorul însărcinat cu sechestrul pentru a numi un notar care să se ocupe de vânzarea bunurilor şi de ierarhizarea creditorilor. Debitorul poate înainta o contestaţie împotriva acţiunilor notarului numit către judecătorul însărcinat cu sechestrul. Celelalte reglementări privind vânzarea bunurilor sunt stabilite clar în lege (a se vedea articolele 1582 ff. din Codul judiciar). În mod normal, vânzarea este publică, însă la iniţiativa judecătorului sau la cererea reclamantului care iniţiază sechestrul se poate organiza o vânzare privată. Veniturile rezultate din vânzare sunt împărţite ulterior între diferiţii creditori în funcţie de ordinea de prioritate stabilită (ierarhizare) (a se vedea articolele 1639 până la 1654 din Codul judiciar). Litigiile referitoare la ierarhizarea creditorilor sunt aduse în faţa judecătorului însărcinat cu sechestrul.

2.1.3. Poprirea

Poprirea reprezintă punerea sub sechestru a creanţelor debitorului împotriva unui terţ (de exemplu poprirea salariului plătit de angajatorul acestuia). Prin urmare, terţul este debitorul secundar al reclamantului care iniţiază sechestrul. Poprirea (beslag onder derden) nu este acelaşi lucru cu sechestrarea bunurilor care aparţin debitorului, dar care se află în posesia unui terţ (beslag bij derden).

Creanţa care se află la originea sechestrului este creanţa creditorului împotriva debitorului ale cărui bunuri au fost puse sub sechestru. Creanţa pusă sub sechestru este creanţa pe care debitorul ale cărui bunuri au fost puse sub sechestru o are împotriva unui terţ/debitor secundar.

SusSus

Reglementări detaliate privind poprirea pot fi consultate la articolele 1445 - 1640 din Codul judiciar (sechestrul asigurător) şi la articolele 1539 - 1544 din Codul judiciar cu privire la sechestrul pentru executarea unei hotărâri.

2.1.4. Costuri

Pe lângă costurile de judecată, în cazul sechestrelor trebuie să se ia în considerare costurile legate de serviciile executorului judecătoresc. Onorariul pentru serviciile oficiale ale executorului judecătoresc sunt prevăzute în Decretul regal din 30 noiembrie 1976, care stabileşte tarifele pentru serviciile acestuia în cauzele civile şi comerciale şi cuantumul anumitor suprataxe (a se vedea Federale Overheidsdienst Justitie Deutsch - français - Nederlands).

2.2. Condiţii de fond
A. Sechestrul asigurător

Orice reclamant a cărui creanţă are anumite caracteristici poate să beneficieze de sechestrul asigurător, indiferent de valoarea bunurilor puse sub sechestru şi de suma pretinsă (a se vedea articolul 1413 din Codul judiciar).

Prima condiţie prealabilă pentru acest tip de sechestru este urgenţa: trebuie ca solvabilitatea debitorului să fie în pericol, astfel încât vânzarea ulterioară a bunurilor să fie periclitată. Decizia privind îndeplinirea acestei condiţii aparţine instanţei, pe baza unor criterii obiective. Este necesar ca situaţia să fie urgentă, nu numai în momentul în care este iniţiat sechestrul, ci şi în momentul în care se evaluează necesitatea menţinerii sechestrului. Există câteva excepţii de la această condiţie: sechestrul în caz de falsificare, sechestrul pentru datoriile legate de cambii şi executarea unei hotărâri pronunţate în străinătate.

SusSus

A doua condiţie pentru sechestrul asigurător este faptul că reclamantul trebuie să aibă o creanţă. Creanţa trebuie să îndeplinească anumite condiţii (articolul 1415 din Codul judiciar): aceasta trebuie să fie certă (să nu fie condiţionată), exigibilă (se aplică şi la garanţiile pentru creanţele viitoare) şi lichidă (suma a fost stabilită sau poate fi stabilită). Natura şi valoarea creanţei, pe de altă parte, sunt neimportante. Judecătorul însărcinat cu sechestrul hotărăşte dacă aceste condiţii sunt îndeplinite, însă instanţa care judecă ulterior cauza nu este obligată să respecte hotărârea respectivă.

În al treilea rând, reclamantul care doreşte instituirea sechestrului asigurător trebuie să aibă capacitatea juridică în acest sens. Acesta este un act de control (nu de folosinţă) care poate fi realizat, dacă este necesar, de către un reprezentant legal.

Este necesară autorizaţia unui judecător însărcinat cu sechestrul, cu excepţia cazului în care reclamantul a obţinut deja o hotărâre (a se vedea mai sus). Totuşi, aceasta nu este necesară pentru poprirea asiguratorie sau confiscare sau pentru reclamanţii care au obţinut deja o hotărâre (articolul 1414 din Codul judiciar: orice hotărâre constituie titlu executoriu). Actele notariale sunt de asemenea titluri executorii.

B. Sechestrul pentru executarea unei hotărâri

?i în acest caz este necesar un titlu executoriu (articolul 1494 din Codul judiciar). Acesta poate fi o hotărâre judecătorească, un act autentic, o dispoziţie de executare emisă de autorităţile fiscale, o hotărâre judecătorească pronunţată în străinătate cu exequatur etc.

SusSus

Creanţa trebuie stabilită printr-un act care îndeplineşte anumite criterii. Ca şi în cazul sechestrului asigurător, creanţa trebuie să fie certă, lichidă şi exigibilă. Articolul 1494 alineatul (2) din Codul judiciar prevede că sechestrul instituit pe o creanţă reprezentând venituri periodice se va aplica şi plăţilor viitoare, atunci când acestea ajung la scadenţă.

De asemenea, titlul trebuie să fie actual. Judecătorul însărcinat cu sechestrul nu va considera titlul ca fiind actual dacă creditorul care a solicitat punerea sechestrului nu mai este reclamant sau dacă creanţa a încetat să mai existe, integral sau în parte (deoarece a fost prescrisă, a fost achitată sau a fost soluţionată în alt mod).

3. Obiectul şi natura măsurilor de executare

3.1. Ce tipuri de bunuri pot face obiectul executării?

A. Generalităţi

Numai bunurile mobile şi imobile aflate în proprietatea debitorului pot fi puse sub sechestru. Bunurile care aparţin unui terţ nu pot fi puse sub sechestru, deşi nu este relevant în posesia cărei persoane se află bunurile debitorului în momentul respectiv. Astfel, se poate pune sechestru pe bunurile unei persoane aflate în posesia unui terţ în cazul în care instanţa autorizează acest lucru (articolul 1503 din Codul judiciar).

În mod normal, reclamantul poate să îşi recupereze datoria numai din bunurile aflate în proprietatea debitorului în acel moment. În cazul în care debitorul devine insolvabil cu rea credinţă, se poate, de asemenea, pune sechestru pe bunurile aflate anterior în proprietatea acestuia. Sechestrarea bunurilor viitoare este, de asemenea, exclusă în mod normal, cu excepţia creanţelor viitoare.

SusSus

Produsele bunurilor puse sub sechestru rămân în mod normal în posesia debitorului în cazul sechestrului asigurător. În cazul sechestrului pentru executarea unei hotărâri însă, produsele pot fi, de asemenea, puse sub sechestru şi, prin urmare, revin creditorului care a instituit sechestrul.

Se poate pune sub sechestru o cotă-parte indiviză de proprietate, însă vânzarea forţată a bunurilor este suspendată în acest caz până la împărţirea acesteia (a se vedea, de exemplu, articolul 1561 din Codul judiciar). Pentru soţi se aplică reglementări speciale.

B. Bunuri sechestrabile

Bunurile trebuie să poată fi puse sub sechestru. Unele bunuri nu pot fi puse sub sechestru. Exceptarea acestora de la punerea sub sechestru trebuie să fie determinată de o reglementări speciale, de natura bunurilor sau de faptul că au o legătură strict personală cu debitorul. De exemplu nu se pot excepta de la punerea sub sechestru bunuri în funcţie de destinaţia acestora. Prin urmare, următoarele bunuri nu sunt sechestrabile:

  1. Bunurile enumerate la articolul 1408 din Codul judiciar. Restricţia a fost introdusă pentru a garanta condiţii rezonabile de trai pentru debitor şi familia acestuia.
  2. Bunurile care nu au valoare la vânzare şi, deci, nu sunt utile pentru reclamant.
  3. Bunurile care sunt inalienabile deoarece sunt strâns legate de persoana debitorului.
  4. Bunurile excluse de la punerea sub sechestru prin prevederi legislative specifice (de exemplu venitul şi câştigurile minorilor, muzica şi cărţile nepublicate, veniturile câştigate de deţinuţi din munca desfăşurată în închisoare).
  5. Salariile (sechestrul asupra câştigurilor) şi creanţele similare sunt sechestrabile, de obicei, numai într-o anumită măsură (a se vedea articolele 1409, 1409a şi articolul 1410 alineatul (1) din Codul judiciar). Acestea includ, de exemplu, plata întreţinerii acordate de către instanţă aceluia dintre soţi care nu este culpabil. Totuşi, anumite plăţi, cum ar fi venitul minim pentru subzistenţă, sunt în întregime excluse de la punerea sub sechestru (a se vedea articolul 1410 alineatul (2) din Codul judiciar). Cu toate acestea, restricţiile privind eligibilitatea pentru punerea sub sechestru nu se aplică reclamanţilor care doresc să recupereze datoriile rezultate din drepturile de întreţinere, ale căror creanţe sunt prioritare (a se vedea articolul 1412 din Codul de procedură).

În trecut, statul beneficia de imunitate împotriva acţiunilor de executare, astfel încât nu era posibil să se pună sub sechestru bunurile aflate în proprietate publică. Prevederea în cauză a fost uşor modificată în prezent prin articolul 1412a din Codul judiciar.

SusSus

Există reglementări speciale cu privire la punerea sub sechestru a navelor şi a aeronavelor (pentru sechestrul asigurător, a se vedea articolele 1467 - 1480 din Codul judiciar, iar cu privire la sechestrul pentru aplicarea unei hotărâri, a se vedea articolele 1545 - 1559 din Codul judiciar).

NB: În Belgia au fost adoptate recent prevederi legislative noi cu privire la conturile bancare: De wet betreffende de onvatbaarheid voor beslag en de onoverdraagbaarheid van de bedragen waarvan sprake is in de artikelen 1409, 1409 bis en 1410 van het Gerechtelijk Wetboek wanneer die bedragen op een zichtrekening gecrediteerd zijn (Legea privind excluderea de la sechestrare şi transfer a plăţilor menţionate la articolele 1409, 1409a şi 1410 din Codul judiciar atunci când aceste plăţi sunt creditate într-un cont curent [publicată în Belgisch Staatsblad (Monitorul Oficial), 2 iulie 2004]. Aceste prevederi legislative nu au intrat încă în vigoare, pentru aceasta fiind necesar un decret regal (a se vedea articolul 5 din lege). Legislaţia extinde restricţiile şi scutirile prevăzute la articolele relevante din Codul judiciar pentru a include sumele creditate în conturile curente.

C. Kantonnement (soluţionarea parţială)

În cazul în care un obiect este pus sub sechestru, sechestrul se aplică de obicei obiectului ca întreg, chiar dacă valoarea acestuia o depăşeşte pe cea a creanţei. Acesta reprezintă un dezavantaj major pentru debitor, deoarece nu mai poate dispune în niciun fel de obiectul în cauză. Pentru a diminua impactul acestei prevederi, organele legislative belgiene au acordat posibilitatea de kantonnement: debitorul depune o anumite sumă şi i se permite să-şi folosească din nou bunul (a se vedea articolele 1403 - 1407 din Codul judiciar).

SusSus

Atât în cazul sechestrului asigurător, cât şi în cazul sechestrului pentru executarea unei hotărâri, se poate face o plată parţială fie pentru creanţa care a stat la originea sechestrului, fie pentru obiectul sechestrului însuşi. În primul caz, plata parţială înlocuieşte bunul pus sub sechestru, care se întoarce la debitor. În cel de-al doilea caz, obiectul pus sub sechestru este pur şi simplu mutat.

3.2. Care sunt efectele măsurilor de executare?

A. Sechestrul

Din momentul în care bunurile au fost puse sub sechestru, debitorul pierde dreptul de a dispune de acestea. Sechestrul nu acordă însă creditorului care l-a solicitat o creanţă preferenţială. Interdicţia înseamnă că debitorul nu are dreptul să vândă bunurile, să le înstrăineze sau să le greveze de sarcini. Totuşi, acestea rămân în posesia debitorului. În practică, situaţia nu se schimbă; situaţia juridică însă este diferită.

În cazul încălcării acestei interdicţii, acţiunile întreprinse de debitor nu sunt obligatorii pentru creditorul care a solicitat sechestrul.

Interdicţia este, totuşi, numai relativă, în sensul că aceasta se aplică numai în avantajul creditorului care a solicitat sechestrul. Alţi reclamanţi sunt nevoiţi să accepte în continuare fluctuaţiile legate de bunurile debitorului. Totuşi, pentru aceştia este simplu să se asocieze cu sechestrul care a fost deja dispus.

Interdicţia reprezintă prima etapă în procesul lichidării bunurilor. Acestea sunt plasate sub controlul instanţei. Prin urmare, sechestrul pentru executarea unei hotărâri are de asemenea o funcţie asiguratorie în primă instanţă.

SusSus

B. Poprirea

Această formă de sechestru elimină controlul asupra întregii creanţe puse sub sechestru, indiferent de valoarea creanţei care a stat la originea punerii sub sechestru. Persoana împotriva căreia a fost instituită poprirea poate face o plată parţială (kantonneren). Acţiunile care aduc atingere creanţei nu sunt opozabile creditorului care a instituit sechestrul. După notificarea popririi, nu mai poate exista o soluţionare amiabilă între debitor şi creditorul care a instituit poprirea.

3.3. Care este valabilitatea măsurilor de acest fel?

A. Sechestrul asigurător

Sechestrul asigurător este valabil pe o perioadă de până la trei ani. În cazul sechestrului asupra bunurilor mobile şi al popririi, termenul de trei ani începe de la data somaţiei sau a dispoziţiei (articolele 1425 şi 1458 din Codul de procedură). În cazul sechestrului asupra bunurilor imobile, data de transcriere în registrul ipotecilor marchează începutul termenului de trei ani (articolul 1436 din Codul judiciar).

Perioada poate fi prelungită dacă există motive întemeiate în acest sens (articolele 1426, 1459 şi 1437 din Codul judiciar).

B. Sechestrul pentru executarea unei hotărâri

În cazul sechestrului pentru executarea unei hotărâri, numai ordinul care precede sechestrul face obiectul unui termen maxim de valabilitate. Pentru acest tip de sechestru, termenul este de zece ani în cazul bunurilor mobile (termenul limită normal, în măsura în care nu se aplică prevederi speciale), şi de şase luni în cazul bunurilor imobile (articolul 1567 din Codul judiciar). În ceea ce priveşte sechestrul asupra navelor, termenul este de un an (articolul 1549 din Codul judiciar).

SusSus

4. Există o cale de atac a hotărârii care stabileşte o măsură de acest fel?

A. Sechestrul asigurător

În cazul în care judecătorul însărcinat cu sechestrul refuză să autorizeze sechestrul asigurător, solicitantul (mai precis, reclamantul) poate face recurs împotriva hotărârii la Curtea de Apel. Aceasta este o procedură ex parte. În cazul în care sechestrul este obţinut în urma recursului, debitorul are dreptul să introducă o acţiune de terţă opoziţie împotriva hotărârii (a se vedea articolul 1419 din Codul judiciar).

Dacă judecătorul însărcinat cu sechestrul autorizează sechestrul asigurător, debitorul sau orice altă parte interesată poate introduce o acţiune de terţă opoziţie împotriva hotărârii. Termenul limită de introducere a acestei acţiuni este de o lună, iar acţiunea este prezentată în faţa instanţei care a emis hotărârea. Instanţa va delibera în acest caz într-o procedură în contradictoriu9. Acţiunea de terţă opoziţie nu are în general efect suspensiv (a se vedea articolele 1419 şi 1033 din Codul judiciar).

În cazul în care sechestrul asigurător poate fi impus fără autorizaţie judiciară, debitorul poate face apel împotriva acestuia printr-o cerere de ridicare a sechestrului adresată judecătorului însărcinat cu sechestrul (articolul 1420 din Codul judiciar). Aceasta este procedura de contestare a sechestrului şi este tratată în regim de urgenţă, dacă este necesar, în combinaţie cu impunerea unor daune cominatorii. Temeiul pentru solicitare poate fi lipsa urgenţei (Cass. 14 septembrie 1984, Arr. Cass. 198485, 87).

SusSus

Dacă situaţia se schimbă, fie persoana ale cărei bunuri au fost puse sub sechestru (prin citarea tuturor părţilor pentru a se prezenta în faţa judecătorului însărcinat cu sechestrul), fie creditorul care a solicitat sechestrul (sau un intermediar) (printr-o cerere) poate solicita judecătorului însărcinat cu sechestrul să modifice sau să ridice sechestrul.

B. Sechestrul pentru punerea în aplicare a unei hotărâri

Debitorul poate depune o contestaţie împotriva somaţiei de plată, contestând astfel valabilitatea juridică a acesteia. Nu există un termen legal pentru această măsură şi contestaţia nu are efect suspensiv. Printre motivele depunerii unei contestaţii se află erorile de procedură şi solicitarea unei perioade de graţie (în cazul în care titlul executoriu este un act notarial).

Debitorii pot înainta o contestaţie judecătorului însărcinat cu sechestrul împotriva vânzării bunurilor acestora, însă nici această contestaţie nu are efect suspensiv.

Alţi reclamanţi în afara creditorului care a solicitat sechestrul pot să conteste preţul de vânzare, însă nu şi vânzarea însăşi.

O parte terţă care pretinde a fi proprietarul bunurilor puse sub sechestru poate, de asemenea, înainta o contestaţie judecătorului însărcinat cu sechestrul (articolul 1514 din Codul judiciar). Aceasta are efect suspensiv.

1 Sechestrul asupra bunurilor mobile şi, respectiv, imobile.

2 Emise de o instanţă.

3 Emise în general de un notar.

SusSus

4 Primul exemplar. Partea care doreşte executarea unei hotărâri primeşte o singură copie legalizată. Acesta este eliberat de grefă după achitarea unei taxe.

5 Hotărârea sau actul în original. Se aplică numai în cazuri de extremă urgenţă.

6 Decretul regal din 9 august 1993, Belgisch Staatsblad (Monitorul Oficial), 9 august 1993 (www.just.fgov.be Deutsch - français - Nederlands):

"Noi, Albert al II-lea, Regele belgienilor,

Facem cunoscut celor prezenţi şi celor care vor veni:

Ordonăm şi dispunem ca toţi executorii judecătoreşti solicitaţi să execute această hotărâre, sentinţă, decizie, ordin sau act;

Ca procurorii generali şi procurorii publici din cadrul curţilor de primă instanţă să o execute şi ca toţi responsabilii şi reprezentanţii autorităţilor publice să-şi acorde sprijinul dacă sunt obligaţi prin lege în acest sens;

Drept pentru care această hotărâre, sentinţă, decizie, ordin sau act a fost semnat şi ştampilat cu ştampila instanţei sau al notarului.”

7 Pentru acţiuni referitoare la executarea hotărârii sau a actului, executorul judecătoresc răspunde în faţa judecătorului însărcinat cu sechestrul. În materie de etică, acesta răspunde în faţa Ministerului Public şi a filialei regionale a Camerei executorilor judecătoreşti.

8 Registrul din localitatea în care se află bunurile (articolul 1565 din Codul judiciar). Registrul oferă informaţii cu privire la bunurile imobile, de exemplu drepturile de proprietate, ipotecile aplicate asupra bunurilor.

9 Mai precis, toate părţile compar în audierea cauzei

« Executarea sentinţelor - Informaţii generale | Belgia - Informaţii generale »

SusSus

Ultima actualizare: 27-03-2009

 
  • Drept comunitar
  • Drept internaţional

  • Belgia
  • Bulgaria
  • Republica Cehă
  • Danemarca
  • Germania
  • Estonia
  • Irlanda
  • Grecia
  • Spania
  • Franţa
  • Italia
  • Cipru
  • Letonia
  • Lituania
  • Luxemburg
  • Ungaria
  • Malta
  • Ţările de Jos
  • Austria
  • Polonia
  • Portugalia
  • România
  • Slovenia
  • Slovacia
  • Finlanda
  • Suedia
  • Regatul Unit