Divorţul - România

TABLE OF CONTENTS 1. Care sunt condiţiile pentru obţinerea unui divorţ?  2. Care sunt motivele pentru divorţ?  3. Care sunt consecinţele divorţului cu privire la:  a) relaţiile personale dintre soţi (de exemplu numele de familie)?  b) împărţirea proprietăţii soţilor?  c) copiii minori ai soţilor (de exemplu răspunderea părintească şi stabilirea drepturilor de întreţinere)? (Vedeţi „răspunderea părintească – [România]”)  d) obligaţia de a plăti drepturi de întreţinere celuilalt soţ? (Vedeţi „stabilirea drepturilor de întreţinere – [România]”)  4. Ce înseamnă termenul legal „separare legală” în termeni practici?  5. Care sunt condiţiile pentru separarea legală?  6. Care sunt efectele juridice ale separării legale?  7. Ce înseamnă în practică termenul „anularea căsătoriei”?  8. Care sunt condiţiile pentru anularea căsătoriei?  9. Care sunt efectele juridice ale anulării căsătoriei?  10. Există mijloace alternative extra-judiciare pentru rezolvarea chestiunilor legate de divorţ fără recurgerea la instanţă?  11. Cui ar trebui să adresez cererea mea de divorţ/separare legală/anulare a căsătoriei? Ce formalităţi trebuie respectate şi ce acte ar trebui să ataşez la cererea mea?  12. Pot obţine asistenţă judiciară pentru a acoperi costurile procedurii?  13. Este posibil să atac o hotărâre de divorţ/separare legală/anulare a căsătoriei?  14. Ce ar trebui să fac pentru ca o hotărâre privind divorţul/separarea legală/anularea căsătoriei emisă de o instanţă în alt stat membru să fie recunoscută în România?  15. Cărei instanţe ar trebui să mă adresez în România pentru a ataca recunoaşterea unei hotărâri privind divorţul/separarea legală/anularea căsătoriei emisă de către o instanţă într-un alt stat membru? Ce procedură se aplică în aceste cazuri?  16. Care este legislaţia aplicabilă într-o acţiune de divorţ între soţi care nu locuiesc în România sau care sunt de naţionalităţi diferite?

 

1. Care sunt condiţiile pentru obţinerea unui divorţ?

(de exemplu posibilitatea de a divorţa prin acord comun, solicitare de separare etc.)

Divorţul se poate pronunţa prin acordul soţilor dacă până la data cererii de divorţ a trecut cel puţin un an de la încheierea căsătoriei şi dacă nu există copii minori rezultaţi din căsătorie.

În lipsa acordului, divorţul se poate pronunţa la cererea unui dintre soţi, în următoarele condiţii:

• existenţa unor motive temeinice, apreciate de către instanţa judecătorească;
• motivele temeinice să fi vătămat grav raporturile dintre soţi;
• continuarea căsătoriei să nu mai fie posibilă pentru cel care cere desfacerea ei.

2. Care sunt motivele pentru divorţ?

(de exemplu eşecul ireparabil al căsniciei, culpa, separarea)

În practica judiciară, au fost considerate motive temeinice de divorţ:

• refuzul nejustificat al unuia dintre soţi de a locui împreună cu celălalt sau părăsirea nejustificată a domiciliului conjugal (separaţia în fapt imputabilă soţului pârât);
• infidelitatea unuia dintre soţi;
• relele purtări (de ordin moral, fizic);
• existenţa unei boli grave incurabile de care suferă unul dintre soţi şi necunoscută de către celălalt soţ decât ulterior încheierii căsătoriei, dacă se stabileşte că manifestările ulterioare ale bolii sunt din ce în ce mai dese şi de natură să justifice refuzul soţului reclamant de a mai coabita cu soţul pârât, continuarea căsătoriei devenind imposibilă.

3. Care sunt consecinţele divorţului cu privire la:

a) relaţiile personale dintre soţi (de exemplu numele de familie)?

• calitatea de soţ încetează pentru viitor; fiecare soţ divorţat se poate recăsători;
• fiecare dintre soţi redobândeşte numele avut înainte de încheierea căsătoriei. Excepţie: soţii se pot învoi ca acela dintre ei care a purtat în timpul căsătoriei numele de familie al celuilalt soţ să păstreze acest nume şi după desfacerea căsătoriei, cu condiţia ca instanţa să ia act de învoială chiar prin hotărârea de divorţ, iar nu ulterior.
• încetează obligaţia de sprijin moral dintre soţi.

b) împărţirea proprietăţii soţilor?

Împărţirea bunurilor comune se poate face fie prin învoiala soţilor, fie, în cazul contrar, prin hotărâre judecătorească.

Sus

Învoiala soţilor poate avea loc:

• concomitent cu intervenirea hotărârii de divorţ;
• în cursul procesului de divorţ, fie că învoiala se face în faţa instanţei, fie printr-un act autentic;
• în perioada imediat următoare rămânerii definitive a hotărârii de divorţ;
• după înregistrarea hotărârii de divorţ pe marginea actului de căsătorie.

Dacă soţii nu se înţeleg cu privire la împărţirea bunurilor comune, o cerere în acest sens se va putea introduce fie după desfacerea căsătoriei, prin divorţ, pe calea unei acţiuni principale, sau în orice moment după aceea (cerere incidentală sau accesorie). Cota-parte ce se cuvine fiecăruia dintre soţi se stabileşte în raport cu contribuţia sa la dobândirea şi conservarea bunurilor comune. În stabilirea aportului fiecăruia dintre soţi la dobândirea bunurilor comune se va lua în considerare şi munca femeii depusă în gospodărie şi pentru creşterea copiilor. Stabilirea contribuţiei fiecărui soţ la dobândirea bunurilor comune se poate face prin orice mijloc de probă, deoarece este vorba de dovedirea unei situaţii de fapt.

c) copiii minori ai soţilor (de exemplu răspunderea părintească şi stabilirea drepturilor de întreţinere)? (Vedeţi „răspunderea părintească – [România]”)

Instanţa judecătorească este obligată, chiar dacă nu există o cerere expresă a soţilor în acest sens, să se pronunţe, prin hotărârea de divorţ, şi asupra încredinţării copiilor minori. Criteriul luat în considerare de către instanţă pentru a decide cu privire la încredinţarea copiilor minori este interesul acestora. Pentru a decide cu privire la încredinţare, instanţa de judecată este obligată să asculte pe părinţi, autoritatea tutelară şi pe copiii care au împlinit vârsta de 10 ani. Învoiala părinţilor cu privire la încredinţarea copiilor nu este obligatorie pentru instanţa de judecată.

Sus

În cazul în care copilul a fost încredinţat unui părinte, acesta exercită drepturile şi îndatoririle părinteşti cu privire al persoana copilului. Celălalt părinte păstrează dreptul de a avea legături personale cu copilul, precum şi de a veghea la creşterea, educarea, învăţătura şi pregătirea lui profesională.

d) obligaţia de a plăti drepturi de întreţinere celuilalt soţ? (Vedeţi „stabilirea drepturilor de întreţinere – [România]”)

Fostul soţ are dreptul la întreţinere dacă se află în stare de nevoie datorită incapacităţii de a munci intervenite înainte sau în timpul căsătoriei. Această incapacitate poate să survină şi în decurs de un an de la desfacerea căsătoriei, însă, în acest caz, să se datoreze unei împrejurări în legătură cu căsătoria.

Fostul soţ pierde dreptul la întreţinere faţă de celălalt soţ dacă se recăsătoreşte.

În cazul în care divorţul s-a pronunţat numai din vina unuia dintre soţi, acesta nu are dreptul la întreţinere de la celălalt soţ decât timp de un an de la desfacerea căsătoriei, iar celălalt fost soţ pe o durată nedeterminată în timp.

4. Ce înseamnă termenul legal „separare legală” în termeni practici?

În legislaţia română nu există noţiunea de ”separare legală”, doar ”separarea în fapt”.

5. Care sunt condiţiile pentru separarea legală?

6. Care sunt efectele juridice ale separării legale?

(de exemplu poate fi aceasta transformată în divorţ, este o condiţie prealabilă necesară pentru a obţine un divorţ?)

Sus

7. Ce înseamnă în practică termenul „anularea căsătoriei”?

Nulitatea căsătoriei intervine ca sancţiune a nerespectării unora dintre cerinţele prevăzute de lege cu privire la încheierea căsătoriei. Căsătoria poate fi declarată nulă numai prin hotărâre judecătorească. Nulitatea produce efecte nu numai pentru viitor, ci şi pentru trecut; căsătoria se consideră ca şi cum nu s-ar fi încheiat.

8. Care sunt condiţiile pentru anularea căsătoriei?

În anumite cazuri, nerespectarea dispoziţiilor legale privind încheierea căsătoriei este sancţionată cu nulitatea absolută, cum ar fi:

• căsătoria a fost încheiată cu încălcarea dispoziţiilor legale cu privire la vârsta matrimonială;
• căsătoria a fost încheiată de o persoană care este deja căsătorită;
• căsătoria este încheiată între persoane care sunt rude în gradul prohibit de lege (căsătoria este oprită între persoanele care sunt rudă în linie directă, indiferent de gradul de rudenie, sau colaterală, până la gradul patru inclusiv);
• căsătoria este încheiată între cel care adoptă sau rudele lui, pe de o parte, şi cel adoptat ori rudele acestuia, pe de altă parte;
• căsătoria este încheiată de alienatul ori debilul mintal;
• căsătoria este încheiată în lipsa consimţământului viitorilor soţi, ori când acesta nu a fost exprimat cu respectarea condiţiilor de formă necesare pentru încheierea căsătoriei (căsătoria trebuie încheiată în faţa delegatului de stare civilă, la sediul serviciului de stare civilă în prezenţa viitorilor soţi, iar consimţământul trebuie exprimat personal şi în mod public);
• necompetenţa delegatului de stare civilă (a fost încheiată de un funcţionar care nu avea împuternicirea de delegat de stare civilă);
• căsătoria între persoane de acelaşi sex;
• lipsa afişării în extras a declaraţiei de căsătorie şi lipsa la încheierea căsătoriei a doi martori.

Nulitatea relativă a căsătoriei intervine în cazul viciilor de consimţământ: eroarea, dar numai asupra identităţii fizice a celuilalt soţ, dolul şi violenţa.

Sus

9. Care sunt efectele juridice ale anulării căsătoriei?

Din punct de vedere juridic, soţii sunt consideraţi că nu au fost niciodată căsătoriţi între ei. Drept rezultat:

• soţii îşi dobândesc numele avut anterior încheierii căsătoriei, dacă acesta se schimbase prin căsătorie;
• regimul comunităţii de bunuri nu a putut avea loc, deoarece nulitatea căsătoriei operează retroactiv. Dacă pe perioada dintre încheierea căsătoriei şi data declarării nulităţii căsătoriei s-au dobândit unele bunuri, acestea vor fi coproprietatea celor a căror căsătorie a fost declarată nulă;
• obligaţia de întreţinere nu poate exista între soţi;
• dreptul de moştenire al soţului supravieţuitor nu poate opera, deoarece calitatea de soţ se consideră că nu a existat niciodată;
• desfiinţarea căsătoriei nu are nicio urmare în privinţa copiilor, care îşi păstrează situaţia de copii din căsătorie. Astfel, deşi căsătoria este desfiinţată, filiaţia copiilor născuţi şi concepuţi până în momentul declarării nulităţii căsătoriei este reglementată la fel ca şi aceea a copiilor rezultaţi dintr-o căsătorie valabilă.

10. Există mijloace alternative extra-judiciare pentru rezolvarea chestiunilor legate de divorţ fără recurgerea la instanţă?

(de exemplu medierea în familie)

Medierea - Legea nr. 192/2006 privind medierea şi organizare a profesiei de mediator. Însă divorţul va trebui pronunţat de către instanţa de judecată.

11. Cui ar trebui să adresez cererea mea de divorţ/separare legală/anulare a căsătoriei? Ce formalităţi trebuie respectate şi ce acte ar trebui să ataşez la cererea mea?

Conform articolului 607 din Codul roman de procedură civilă, cererea de divorţ este de competenţa judecătoriei în circumscripţia căreia se află cel din urmă domiciliu comun al soţilor. Dacă soţii nu au avut domiciliu comun sau dacă niciunul din soţi nu mai locuieşte în circumscripţia judecătoriei în care se află cel din urmă domiciliu comun, judecătoria competentă este aceea în circumscripţia căreia îşi are domiciliul pârâtul, iar când pârâtul nu are domiciliu în ţară, este competentă judecătoria în circumscripţia căruia îşi are domiciliul reclamantul.

Sus

Acţiunea în nulitate relativă ca şi cea în nulitate absolută este de competenţa instanţei de la domiciliul pârâtului, Dacă pârâtul are domiciliul în străinătate sau nu are domiciliu cunoscut, cererea se face la instanţa reşedinţei sale din ţară, iar dacă nu are nici reşedinţă cunoscută, la instanţa domiciliului sau reşedinţei reclamantului.

Se vor aplica dispoziţiile de drept comun ale Codului de procedură civilă.

12. Pot obţine asistenţă judiciară pentru a acoperi costurile procedurii?

Asistenţa judiciară se poate obţine în condiţiile art. 74-81 din Codul de procedură civilă. Aceasta poate fi încuviinţată oricând în cursul judecăţii, în totul sau numai în parte.

13. Este posibil să atac o hotărâre de divorţ/separare legală/anulare a căsătoriei?

Da. Termenul de apel, precum şi cel de recurs împotriva hotărârii de divorţ este de 30 zile şi curge de la comunicarea hotărârii.

Pentru hotărârea prin care instanţa s-a pronunţat asupra nulităţii căsătoriei, termenul de apel, precum şi cel de recurs este de 15 zile şi curge de la comunicarea hotărârii.

14. Ce ar trebui să fac pentru ca o hotărâre privind divorţul/separarea legală/anularea căsătoriei emisă de o instanţă în alt stat membru să fie recunoscută în România?

Pentru recunoaşterea unei hotărâri privind divorţul, aplicabile sunt dispoziţiile Regulamentului CE nr. 2201/2003 (Regulamentul Bruxelles II).

Cererea se adresează tribunalului de la domiciliul pârâtului sau de la reşedinţa acestuia din România. Dacă nu are nici reşedinţa cunoscută, atunci cererea se adresează tribunalului de la domiciliul/reşedinţa reclamantului.

Sus

15. Cărei instanţe ar trebui să mă adresez în România pentru a ataca recunoaşterea unei hotărâri privind divorţul/separarea legală/anularea căsătoriei emisă de către o instanţă într-un alt stat membru? Ce procedură se aplică în aceste cazuri?

Calea de atac trebuie îndreptată către instanţa imediat superioară celei care a pronunţat hotărârea de recunoaştere. Se vor aplica dispoziţiile de drept comun ale Codului de procedură civilă.

16. Care este legislaţia aplicabilă într-o acţiune de divorţ între soţi care nu locuiesc în România sau care sunt de naţionalităţi diferite?

(explicaţi regulile privind alegerea legislaţiei aplicabile din fiecare stat membru).

Pentru determinarea legii aplicabile unui raport de drept internaţional privat trebuie apelat la dispoziţiile Legii nr. 105/1992 cu privire la reglementarea raporturilor de drept internaţional privat  Astfel, relaţiile personale şi patrimoniale dintre soţi sunt supuse legii naţionale comune, iar în cazul în care au cetăţenii deosebite, sunt supuse legii domiciliului lor comun.

Legea naţională comună sau legea domiciliului comun al soţilor continuă să reglementeze efectele căsătoriei în cazul în care unul dintre ei îşi schimbă, după caz, cetăţenia sau domiciliul.

În lipsă de cetăţenie comună sau de domiciliu comun, relaţiile personale sau patrimoniale dintre soţi sunt supuse legii statului pe teritoriul căruia au ori au avut reşedinţa comună sau cu care întreţin în comun cele mai strânse legături.

Dacă legea străină, astfel determinată, nu permite divorţul ori îl admite în condiţii deosebit de restrictive, se aplică legea română, în cazul în care unul dintre soţi este, la data cererii de divorţ, cetăţean român.

Informaţii suplimentare

Link-uri către site-uri internet etc.

www.just.ro

cooperare judiciară internaţională

« Divorţul - Informaţii generale | România - Informaţii generale »

Sus

Ultima actualizare: 14-05-2007