comisia europeană > RJE > Falimentul > Suedia

Ultima actualizare: 11-05-2009
Versiune pentru tipărit Adaugă la preferinţe

Falimentul - Suedia

EJN logo

Această pagină nu mai este de actualitate. Actualizarea este în curs şi va fi publicată pe portalul european e-justiţie.


 

TABLE OF CONTENTS

1. Care sunt diferitele tipuri de proceduri de insolvenţă şi obiectivele acestora? 1.
2. Care sunt condiţiile pentru iniţierea fiecărui tip de procedură de insolvenţă? 2.
3. Care este rolul diferiţilor participanţi în fiecare tip de proceduri? 3.
4. Care sunt efectele iniţierii procedurilor? 4.
5. Care sunt normele specifice pentru diferite categorii de creanţe? 5.
6. Care sunt normele în materie de acţiuni în prejudiciu? 6.
7. Care sunt condiţiile pentru depunerea şi acceptarea creanţelor? 7.
8. Care sunt normele privind procedurile de reorganizare şi de restructurare a datoriei? 8.
9. Care sunt normele privind procedura de lichidare şi de încetare a procedurii? 9.

 

1. Care sunt diferitele tipuri de proceduri de insolvenţă şi obiectivele acestora?

Insolvenţa este definită în legea suedeză privind falimentul (1987:672), drept imposibilitatea unei persoane de a-şi plăti datoriile în mod corespunzător, această incapacitate nefiind temporară. Persoanele aflate în imposibilitate de plată pot fi declarate în stare de faliment (i konkurs), indiferent de natura acestora - persoane fizice sau juridice.

Soluţii alternative înainte ca insolvenţa să fie declarată definitivă

Atât societăţile comerciale, cât şi persoanele fizice pot încheia în mod benevol acorduri cu creditorii în vederea reducerii datoriilor. Astfel de acorduri nu sunt reglementate în mod special prin lege, dar sunt tratate în acelaşi mod ca şi alte tipuri de acorduri.

Societăţile comerciale pot solicita reorganizarea (rekonstruktion), în temeiul Legii privind reorganizarea întreprinderilor (1996:764). Procedura de reorganizare poate fi utilizată doar în cazul în care societatea se află în incapacitate de a-şi plăti datoriile a căror scadenţă a fost depăşită ori se va afla în imposibilitate de a face acest lucru în viitor. De asemenea, trebuie să existe motive întemeiate pentru a considera că reorganizarea îşi poate atinge obiectivul. Debitorul trebuie să fie în capacitatea de solicitant al reorganizării ori să fi fost de acord cu cererea de reorganizare (a se vedea întrebarea nr. 8).

Atât falimentul, cât şi reorganizarea permit încheierea unui acord cu creditorii în temeiul căruia urmează să se achite doar o parte a datoriei. Un astfel de acord poate fi benevol, însă poate fi dispus, de asemenea, de instanţă, situaţie în care acordul este obligatoriu pentru toţi creditorii (concordatul public).

SusSus

Persoanele fizice pot solicita restructurarea datoriei (skuldsanering) în temeiul Legii privind restructurarea datoriilor (2006:548). Condiţiile sunt următoarele: persoana trebuie să aibă reşedinţa în Suedia, trebuie să aibă datorii atât de mari încât este exclusă posibilitatea ca aceasta să-şi poată achita datoriile în viitorul apropiat şi restructurarea datoriei este soluţia necesară. (a se vedea întrebarea nr. 8).

2. Care sunt condiţiile pentru iniţierea fiecărui tip de procedură de insolvenţă?

Debitorul (persoană fizică sau juridică) aflat în imposibilitate de plată, şi anume debitorul care se află în incapacitate de a-şi plăti datoriile în mod corespunzător, fără ca această incapacitate să fie temporară, poate fi declarat în stare de faliment.

Cererea privind declararea falimentului se depune la instanţa pe a cărei rază teritorială domiciliază debitorul, iar în cazul unei societăţi, la instanţa pe a cărei rază teritorială se află sediul debitorului. Cererea poate fi depusă de către debitor sau de către creditor. Instanţa hotărăşte cu privire la faliment şi numeşte un administrator judiciar. Hotărârea referitoare la faliment trebuie publicată în Monitorul Oficial (Post- och Inrikes Tidningar) şi în unul sau mai multe ziare cu circulaţie în regiunea respectivă.

3. Care este rolul diferiţilor participanţi în fiecare tip de proceduri?

Instanţa

Falimentul reprezintă o procedură judiciară. Instanţa este cea care hotărăşte declanşarea sau încetarea procedurii de faliment. De asemenea, instanţa pronunţă unele hotărâri pe parcursul procedurii.

SusSus

Administratorul judiciar

Administratorul judiciar desemnat în mod oficial administrează masa credală care face obiectul procedurii de faliment. Acesta trebuie să ia în considerare drepturile comune ale creditorilor şi trebuie să lichideze masa credală cât mai repede posibil. Creditorului îi revine sarcina de a lua în administrare proprietatea debitorului, de a vinde activele şi de a repartiza cotele din masa credală între creditori în ordinea de preferinţă prevăzută de lege.

Biroul de supraveghere

Biroul de supraveghere (Tillsynsmyndigheten) (care este parte componentă a autorităţii de executare (Kronofogdemyndigheten)) supraveghează modul de administrare a activelor.

Persoana aflată în stare de faliment

Persoanei în stare de faliment (directorilor, în cazul unei societăţi) îi revine obligaţia legală de a colabora cu administratorul judiciar, cu instanţele judecătoreşti şi cu biroul de supraveghere şi de a le furniza informaţii. Persoana în stare de faliment este obligată să declare în faţa instanţei, sub prestare de jurământ, că declaraţia sa cu privire la situaţia sa financiară este corectă. După pronunţarea hotărârii referitoare la faliment şi înainte ca persoana în stare de faliment să fi făcut declaraţia sub prestare de jurământ în faţa instanţei, aceasta nu poate părăsi ţara fără autorizare din partea instanţei.

Creditorii

Drepturile comune ale creditorilor trebuie protejate de către administratorul judiciar. În chestiuni importante, administratorul judiciar poate audia creditorii care au un interes special, iar creditorii pot fi citaţi să se prezinte în faţa instanţei pentru declaraţii sub prestaţie de jurământ. Legea falimentului (1987:672) prevede norme detaliate cu privire la drepturile creditorilor în cadrul procedurii.

SusSus

4. Care sunt efectele iniţierii procedurilor?

Toate activele creditorului sunt incluse în masa credală şi trebuie utilizate cât mai repede pentru plata datoriilor. Cu toate acestea, o persoană fizică declarată în stare de faliment poate să-şi păstreze anumite bunuri personale care, în temeiul normelor privind sechestrul în cadrul procedurii de executare a datoriei, nu pot fi confiscate.

Persoana aflată în stare de faliment nu poate dispune de un bun care face parte din masa credală. În consecinţă, aceasta nu poate încheia acorduri sau, de exemplu, nu poate vinde bunurile ori plăti creanţe care fac parte din masa credală. De îndată ce s-a pronunţat hotărârea privind declararea falimentului, bunul imobil care face parte din masa credală nu poate fi pus sub sechestru, cu excepţia cazului în care bunul a fost gajat drept garanţie pentru o anumită creanţă.

Articolele 21 şi 22 din Regulamentul (CE) nr. 1346/2000 al Consiliului

Articolele în cauză se referă la publicarea hotărârilor privind iniţierea procedurilor de insolvenţă şi înregistrarea hotărârii, în ambele cazuri în alt stat membru. În cazul în care s-a pronunţat o hotărâre cu privire la desfăşurarea procedurilor principale de insolvenţă într-un alt stat membru, iar debitorul are sediu social în Suedia, hotărârea trebuie notificată Biroului suedez de înregistrare a societăţilor comerciale (Bolagsverket). Există şi alte cazuri în care o astfel de notificare este obligatorie. Biroul de înregistrare a societăţilor comerciale va publica hotărârea în Monitorul Oficial.

Biroul de înregistrare a societăţilor comerciale notifică, de asemenea, agenţii publici menţionaţi la articolul 22. În Suedia, înregistrarea obligatorie menţionată la articolul 22 alineatul (2) reprezintă responsabilitatea administratorului judiciar ori a administratorului care se ocupă de reorganizare, după caz.

SusSus

5. Care sunt normele specifice pentru diferite categorii de creanţe?

Compensarea

Persoana care are o creanţă împotriva debitorului o poate compensa în schimbul unei creanţe pe care debitorul o are împotriva sa, cu condiţia ca creanţele să fie de acelaşi tip (de exemplu, ambele sunt creanţe pecuniare) şi cu condiţia ca creanţa creditorului să fie datată anterior hotărârii privind falimentul.

Creanţe preferenţiale (förmånsrätt)

Creditorii care dispun de o garanţie cu o creanţă preferenţială specială au dreptul de a primi plata din vânzarea bunurilor înaintea altor creditori. Aceasta poate avea loc, de exemplu, în cazul în care un anumit bun a fost gajat în vederea constituirii garanţiei.

Creditorii care dispun de o garanţie cu o creanţă preferenţială generală au dreptul de a fi plătiţi înaintea altor creditori care beneficiază de creanţe preferenţiale de un rang inferior şi a creditorilor care nu dispun deloc de creanţe preferenţiale. Gajul flotant încorporează o creanţă preferenţială generală, de exemplu. Creanţele care nu dispun de drepturi preferenţiale sunt tratate în mod egal în momentul distribuirii bunurilor.

Gajuri flotante

Un gaj flotant reprezintă o garanţie care conţine o creanţă preferenţială generală. Cu toate acestea, garanţia este limitată în aşa fel încât creanţa preferenţială se aplică numai în privinţa a 55% din valoarea bunurilor care rămân după ce au fost plătiţi creditorii cu creanţe de un rang superior.

Contractele de muncă

Contractele de muncă nu încetează în mod automat să se aplice în cazul în care angajatorul este declarat în stare de faliment, iar administratorul judiciar trebuie să decidă cu privire la notificarea încetării. Creanţa angajatului cu privire la plata salariului sau a altor remuneraţii beneficiază de un statut preferenţial general pentru o anumită perioadă de timp. Norma de bază prevede că o cerere de plată depusă în termen de trei luni înainte ca instanţa să fi primit cererea de faliment, precum şi cererea de plată depusă în termen de o lună de la pronunţarea hotărârii privind declararea stării de faliment au un statut preferenţial. Creanţele rezultate din plata salariului sau a altor remuneraţii care beneficiază de un statut preferenţial sunt acoperite, de asemenea, până la un punct printr-o „garanţie a salariului”, ceea ce înseamnă că, în cazul în care masa credală nu dispune de suficiente bunuri pentru a se plăti creanţele, angajatul poate obţine plata unei compensaţii din partea statului. Valoarea garanţiei salariului este limitată; o astfel de garanţie poate fi plătită, de asemenea, în cursul procedurii de reorganizare a societăţii.

SusSus

6. Care sunt normele în materie de acţiuni în prejudiciu?

Odată ce hotărârea privind starea de faliment a fost pronunţată, debitorul nu mai poate dispune de bunurile din masa credală. În cazul în care, cu toate acestea, debitorul favorizează un creditor în detrimentul celorlalţi, acesta poate fi sancţionat. De asemenea, administratorul judiciar dispune de o serie posibilităţi pentru anularea unui act juridic efectuat de către debitor înainte de pronunţarea hotărârii privind declararea stării de faliment, dacă acest lucru a fost în detrimentul creditorilor.

În cazul în care debitorul favorizează un creditor în detrimentul celorlalţi, actul juridic al debitorului poate fi anulat în cazul în care, în urma acestui act, debitorul a ajuns în stare de insolvenţă, iar creditorul favorizat avea cunoştinţă sau ar fi trebuit să aibă cunoştinţă de faptul respectiv. Pentru ca aceste dispoziţii să fie aplicabile, tranzacţia trebuie să fi avut loc în decurs de cinci ani înainte de data la care a fost depusă cererea privind falimentul. Cu toate acestea, în cazul în care plata a fost efectuată către o persoană apropiată faţă de debitor, cum ar fi un membru al familiei, perioada de cinci ani nu se aplică.

În anumite circumstanţe, plata unei datorii poate fi recuperată dacă aceasta a fost efectuată într-o perioadă mai mică de trei luni de la depunerea cererii privind falimentul. Acest lucru se aplică în cazul în care plata a fost efectuată într-un mod neobişnuit (şi anume, fără a utiliza bani), în cazul în care plata a fost efectuată înainte de a deveni scadentă sau în cazul în care plata a implicat o sumă de bani atât de mare, încât situaţia financiară a debitorului s-a înrăutăţit în mod dramatic. Acest lucru nu se aplică în cazul în care plata poate fi considerată o plată obişnuită. Acest lucru înseamnă că plăţile datoriilor, întrucât sunt scadente, nu pot fi, în mod normal, recuperate.

SusSus

7. Care sunt condiţiile pentru depunerea şi acceptarea creanţelor?

Creditorul care a depus cererea de faliment este citat pentru a se prezenta la o şedinţă în vederea depunerii unui jurământ în faţa instanţei. Alţi creditori sunt citaţi prin publicarea hotărârii de faliment. Debitorului îi revine obligaţia de a notifica administratorul judiciar, instanţa şi autoritatea de supraveghere, cu privire la identitatea creditorilor.

În cazul în care se apreciază că bunurile sunt suficiente pentru a se efectua plata către creditorii care nu beneficiază de o creanţă preferenţială, este necesar să se aplice procedura prin care să se facă dovada datoriei. Administratorul judiciar solicită punerea în aplicare a procedurii, iar instanţa pronunţă o hotărâre în acest sens. Instanţa se pronunţă cu privire la durata procedurii, aceasta trebuind să dureze între patru şi zece săptămâni. Hotărârea privind punerea în aplicare a procedurii prin care se face dovada datoriei trebuie publicată în Monitorul Oficial şi în unul sau mai multe ziare cu circulaţie în regiune. Ulterior, creditorii pot depune în instanţă cererile lor de plată a creanţelor.

8. Care sunt normele privind procedurile de reorganizare şi de restructurare a datoriei?

Reorganizarea societăţii comerciale

Societăţile care par a fi viabile pe termen lung, dar care se află într-o situaţie financiară atât de dificilă încât sunt în incapacitatea de a-şi plăti datoriile în momentul scadenţei, pot fi reorganizate. Cererea se depune de către societate sau de către un creditor. Instanţa se pronunţă cu privire la reorganizare şi numeşte un administrator, a cărui sarcină este de a verifica dacă există condiţiile necesare pentru continuarea funcţionării şi dacă se poate ajunge la o înţelegere cu creditorii.

SusSus

În cadrul procedurii de reorganizare, debitorul reţine dreptul de a dispune de bunurile sale. Cu toate acestea, debitorului nu i se permite să plătească datorii, să îşi asume noi angajamente sau să transfere dreptul de proprietate asupra bunurilor care prezintă o importanţă esenţială, fără acordul administratorului. În timpul desfăşurării procedurii, bunurile nu pot fi împărţite s creditorilor. Debitorul nu poate fi declarat în stare de faliment dacă nu există motive speciale pentru a considera că drepturile creditorului sunt grav prejudiciate. Procedura de reorganizare durează trei luni şi poate fi prelungită cu câte trei luni. Cu toate acestea, în cazul în care procedurile privind concordatul nu sunt însă finalizate cu succes, procedura de reorganizare nu poate dura mai mult de un an.

În cazul în care nu se poate încheia un acord financiar cu creditorii în mod benevol, instanţa poate dispune efectuarea unui concordat public, ceea ce înseamnă că datoriile sunt reduse în mod obligatoriu. Creditorii care beneficiază de creanţe preferenţiale nu participă la negocierile privind concordatul. Propunerea privind realizarea concordatului care oferă creditorilor cel puţin 50% din valoarea creanţei este considerată ca fiind acceptată în cazul în care 60% din creditorii cu drept de vot (care reprezintă, de asemenea, cel puţin 60% din valoarea creanţei), acceptă propunerea. În cazul în care propunerea de concordat este mai redusă, aceasta este considerată ca fiind aprobată dacă este acceptată de 75% din creditorii cu drept de vot (care reprezintă, de asemenea, cel puţin 75%din valoarea creanţei). De îndată ce concordatul este aprobat, acesta este obligatoriu pentru toţi creditorii care au avut dreptul de a participa la negocierile privind concordatul.

SusSus

Restructurarea debitelor

O persoană fizică ale cărei datorii sunt atât de mari încât nu va fi în stare să îşi achite datoriile în viitorul apropiat, poate solicita restructurarea datoriei. O cerinţă suplimentară este ca aprobarea restructurării datoriei să fie adecvată din perspectiva situaţiei personale şi financiare a debitorului.

Restructurarea datoriei înseamnă că datoriile din masa credală sunt reduse sau eliminate în întregime. Cererile privind restructurarea datoriei se depun la autoritatea de executare. Tuturor creditorilor afectaţi prin cererea de restructurare a datoriei trebuie să li se ofere posibilitatea de a-şi exprima punctul de vedere cu privire la propunere. Hotărârea privind restructurarea datoriei va prevedea partea din datorie pe care debitorul trebuie să o plătească. De asemenea, va prevedea un plan de eşalonare a plăţilor pe o durată care,, în mod normal, este de cinci ani.

În cadrul planului de eşalonare a plăţilor, debitorul ale cărui datorii au fost restructurate trebuie să se întreţină din suma minimă de subzistenţă. În cazul în care debitorul nu dispune de un venit care depăşeşte suma minimă de subzistenţă, acesta nu trebuie să plătească nimic; acest lucru are loc în aproximativ o treime din cazuri.

9. Care sunt normele privind procedura de lichidare şi de încetare a procedurii?

Normele privind lichidarea bunurilor din masa credală sunt prevăzute în Legea falimentului. După vânzarea bunurilor, soldul se distribuie. În cazul în care, în momentul declarării stării de faliment, bunurile sunt insuficiente pentru a acoperi costurile rezultate din procedura de faliment, instanţa va dispune încheierea procedurii. În cazul în care există bunuri rămase, procedura este închisă atunci când instanţa hotărăşte cu privire la distribuirea bunurilor către creditori, în conformitate cu ordinea de prioritate prevăzută de Legea privind creanţele preferenţiale (1970:979).

În cazul în care debitorul este o societate sau o altă persoană juridică, iar procedura de faliment se încheie fără a exista un surplus, persoana juridică este dizolvată la încheierea procesului. În cazul în care există un surplus, lichidarea are loc o dată cu distribuirea bunurilor către creditori.

« Falimentul - Informaţii generale | Suedia - Informaţii generale »

SusSus

Ultima actualizare: 11-05-2009

 
  • Drept comunitar
  • Drept internaţional

  • Belgia
  • Bulgaria
  • Republica Cehă
  • Danemarca
  • Germania
  • Estonia
  • Irlanda
  • Grecia
  • Spania
  • Franţa
  • Italia
  • Cipru
  • Letonia
  • Lituania
  • Luxemburg
  • Ungaria
  • Malta
  • Ţările de Jos
  • Austria
  • Polonia
  • Portugalia
  • România
  • Slovenia
  • Slovacia
  • Finlanda
  • Suedia
  • Regatul Unit