comisia europeană > RJE > Legea aplicabilă > Suedia

Ultima actualizare: 22-04-2009
Versiune pentru tipărit Adaugă la preferinţe

Legea aplicabilă - Suedia

EJN logo

Această pagină nu mai este de actualitate. Actualizarea este în curs şi va fi publicată pe portalul european e-justiţie.


 

TABLE OF CONTENTS

I. Sursele normelor în vigoare I.
I.1. Norme naţionale I.1.
I.2. Convenţii multilaterale I.2.
I.3. Convenţii bilaterale I.3.
II. Punerea în aplicare a normelor privind conflictul de legi II.
II.1. Instanţele judecătoreşti sunt obligate să aplice normele privind conflictul de legi din proprie iniţiativă? II.1.
II.2. Trimitere II.2.
II.3. Schimbarea factorului de legătură II.3.
II.4. Politica privind ordinea publică şi normele internaţionale obligatorii II.4.
II.5. Existenţa dreptului străin II.5.
III. Normele privind alegerea legii aplicabile III.
III.1. Contracte III.1.
III.2. Obligaţii necontractuale III.2.
III.3. Statut personal III.3.
III.4. Paternitatea şi adopţia III.4.
III.5. Căsătoria etc. şi întreţinerea III.5.
III.6. Proprietatea matrimonială III.6.
III.7. Succesiunea, testamentele III.7.
III.8. Legea privind dreptul de proprietate III.8.
III.9. Insolvenţa III.9.

 

I. Sursele normelor în vigoare

I.1. Norme naţionale

Dreptul internaţional privat din Suedia este codificat doar parţial şi constă într-o combinaţie de drept statutar şi jurisprudenţă. Dreptul statutar are ca obiectiv, în principal, investirea cu efecte juridice a convenţiilor internaţionale la care Suedia este parte. Principalele legi sunt următoarele:

Căsătoria şi copiii

  • Capitolul 3 articolele 4 şi 6, din Legea privind anumite relaţii juridice internaţionale în materie de căsătorie şi tutelă (1904:26 s. 1).
  • Articolele 9, 12 şi 13 din Ordonanţa privind anumite relaţii juridice internaţionale în materie de căsătorie, adopţie şi tutelă (1931:429).
  • Articolul 2 din Legea privind relaţiile juridice internaţionale în materie de adopţie (1971:796).
  • Articolele 2, 3 şi 6 din Legea privind aspectele internaţionale în materie de paternitate (1985:367).
  • Articolele 3-5 din Legea privind anumite aspecte internaţionale legate de proprietatea soţilor (1990:272).

Moştenirea

  • Articolele 1-5, 7-19 şi 21 din Legea privind proprietatea imobiliară a resortisanţilor decedaţi danezi, finlandezi, islandezi sau norvegieni care au avut reşedinţa obişnuită în Suedia (1935:44).
  • Capitolul 1 din Legea privind relaţiile juridice internaţionale în materie de bunuri imobile ale persoanelor decedate (1937:81).

Contracte şi vânzări

  • Articolele 79-87 din Legea privind cambiile (1932:130).
  • Articolele 58-65 din Legea privind cecurile (1932:131).
  • Legea privind legea aplicabilă vânzării bunurilor (1964:528).
  • Articolele 25a, 31a şi 42 din Legea privind reprezentarea la locul de muncă (1976:580).
  • Legea privind legea aplicabilă anumitor contracte de asigurare (1993:645).
  • Capitolul 13 articolul 2 din Legea privind transportul naval comercial (1994:1009).
  • Articolul 13 din Legea privind condiţiile contractuale în cadrul relaţiilor cu consumatorii (1994:1512).
  • Articolul 18 din Legea privind protecţia consumatorilor în ceea ce priveşte proprietatea cu drept de utilizare pe durată limitată (1997:218).
  • Legea privind legea aplicabilă obligaţiilor contractuale (1998:167).
  • Capitolul 5 articolul 2 din Legea privind vânzarea la distanţă şi vânzarea la domiciliu (2005:59).

Despăgubiri pentru prejudiciile cauzate

SusSus

  • Articolele 8, 14 şi 38 din Legea privind accidentele de circulaţie (1975:1410).
  • Articolul 1 din Legea (1972:114) privind Convenţia din 9 februarie 1972 încheiată între Suedia şi Norvegia cu privire la locurile de păşunat ale renilor.
  • Articolul 1 din Legea (1974:268) privind Convenţia din 19 februarie 1974 cu privire la protecţia mediului încheiată între Danemarca, Finlanda, Norvegia şi Suedia.

I.2. Convenţii multilaterale

Suedia este parte la următoarele convenţii internaţionale multilaterale care prevăd norme cu privire la legea aplicabilă. Suedia adoptă o abordare dualistă faţă de tratatele internaţionale, iar convenţiilor multilaterale în cauză li se conferă forţă juridică prin intermediul legislaţiei naţionale: a se vedea mai sus.

Liga Organizaţiei Naţiunilor Unite

  • Convenţia din 1930 cu privire la soluţionarea anumitor conflicte de legi legate de cambii şi de biletele la ordin.
  • Convenţia din 1931 cu privire la soluţionarea anumitor conflicte de legi legate de cecuri.

Conferinţa de la Haga de Drept internaţional privat

  • Convenţia din 1955 cu privire la legea aplicabilă vânzărilor internaţionale de bunuri.
  • Convenţia din 1961 cu privire la conflictele de legi referitoare la formularul de dispoziţii testamentare.

UE

  • Convenţia din 1980 cu privire la legea aplicabilă obligaţiilor contractuale.

Convenţii Nordice

  • Convenţia din 1931 încheiată între Danemarca, Islanda, Norvegia şi Suedia de stabilire a normelor de drept internaţional privat privind căsătoria, adopţia şi tutela (modificată ultima dată prin convenţia de modificare din 2001).
  • Convenţia din 1934 încheiată între Danemarca, Islanda, Norvegia şi Suedia cu privire la succesiuni, testamente şi administrarea proprietăţii imobiliare (modificată ultima dată prin convenţia de modificare din 1975).
  • Convenţia din 1974 încheiată între Danemarca, Finlanda, Norvegia şi Suedia cu privire la mediul înconjurător.

I.3. Convenţii bilaterale

  • Convenţia din 1972 încheiată între Suedia şi Norvegia cu privire la locurile de păşunat ale renilor.

II. Punerea în aplicare a normelor privind conflictul de legi

II.1. Instanţele judecătoreşti sunt obligate să aplice normele privind conflictul de legi din proprie iniţiativă?

Nu există nicio regulă în dreptul suedez prin care să se solicite instanţei să aplice legea străină din proprie iniţiativă. Această chestiune a fost abordată în special în jurisprudenţă şi se pare că există o departajare între procedurile facultative (dispositiva mål), şi anume procedurile cu privire la aspectele pe care părţile le-ar putea soluţiona în mod liber prin încheierea unui acord, şi procedurile obligatorii (indispositiva mål), şi anume procedurile privind aspectele care pot fi soluţionate doar de către o instanţă judecătorească. În cadrul procedurilor de tip facultativ, s-ar părea că una dintre părţi trebuie să invoce dreptul străin înaintea aplicării acestuia. Au existat numeroase cauze cu un element străin evident în care s-a aplicat în mod fără dubiu dreptul suedez, deoarece niciuna dintre părţi nu a invocat legea străină. În procedurile de tip obligatoriu, pe de altă parte, care implică, de exemplu, stabilirea paternităţii au existat cauze în care instanţele judecătoreşti au aplicat dreptul străin din proprie iniţiativă.

SusSus

II.2. Trimitere

Abordarea generală cu privire la trimitere în dreptul internaţional privat suedez este negativă. Cu toate acestea, există o excepţie prevăzută la articolul 79 alineatul (2) din Legea privind cambiile şi la articolul 58 alineatul (2) din Legea privind cecurile care se referă la capacitatea resortisanţilor străini de a încheia tranzacţii care implică cambii sau cecuri. Motivul îl constituie faptul că dispoziţiile în cauză se bazează pe convenţii internaţionale. Există şi alte excepţii prevăzute la articolul 9 alineatul (2) din Legea privind efectele procedurilor de insolvenţă care au loc într-o altă ţară nordică (1981:7), precum şi la articolele 5-7 din Legea privind legea aplicabilă anumitor contracte de asigurare (1993:645). În sfârşit, în ceea ce priveşte valabilitatea oficială a căsătoriei, trimiterea este recunoscută la articolul 1 alineatul (7) din Legea privind anumite relaţii juridice internaţionale în materia căsătoriei şi a tutelei (1904:26 s. 1).

II.3. Schimbarea factorului de legătură

Dreptul internaţional privat suedez nu conţine nicio regulă generală în ceea ce priveşte efectul schimbării factorului de legătură: acest aspect este reglementat în mod specific în fiecare statut în parte. De exemplu, articolul 4 alineatul (1) din Legea privind anumite aspecte internaţionale legate de proprietatea soţilor (1990:272) prevede că „în cazul în care legea aplicabilă nu a fost stabilită prin comun acord, aceasta va fi legea statului în care soţii îşi aveau reşedinţa obişnuită (hemvist) în momentul căsătoriei”, iar articolul 4 alineatul (2) din aceeaşi lege prevede că „în cazul în care ambii soţi, ulterior, şi-au ales reşedinţa într-un alt stat şi au locuit acolo pentru o perioadă de cel puţin doi ani, se aplică legea statului respectiv”.

SusSus

II.4. Politica privind ordinea publică şi normele internaţionale obligatorii

Se consideră ca fiind un principiu general al dreptului internaţional privat suedez faptul că o dispoziţie de drept străin nu ar trebui să se aplice în cazul în care aplicarea acesteia ar fi în mod vădit incompatibilă cu principiile fundamentale ale sistemului juridic al statului în cauză. Dispoziţii de acest fel pot fi regăsite într-un număr mare de legi de drept internaţional privat. Cu toate acestea, nu trebuie să rezulte din aceasta că limitarea privind politica referitoare la ordinea publică necesită un temei legal. Au existat foarte puţine hotărâri judecătoreşti care să stabilească că dreptul străin nu poate fi aplicat din motive de ordine publică.

Stabilirea normelor dreptului suedez care sunt obligatorii din punct de vedere internaţional este, de obicei, o chestiune care este de competenţa instanţelor judecătoreşti.

II.5. Existenţa dreptului străin

În cazul în care instanţa nu cunoaşte conţinutul legii străine pe care ar trebui să o aplice, aceasta are la dispoziţie două posibilităţi. Una dintre acestea este de a efectua ea însăşi o investigaţie, a doua fiind aceea de a solicita uneia dintre părţi să furnizeze informaţiile necesare. Alternativa aleasă depinde de urgenţa situaţiei. În cazul în care instanţa decide să efectueze ea însăşi o investigaţie asupra cauzei, aceasta solicita sprijin din partea Ministerului Justiţiei. În general, instanţa joacă un rol mai activ în procedurile obligatorii comparativ cu procedurile alternative (a se vedea mai sus); în procedurile alternative instanţa poate decide ca investigaţia să fie efectuată, în mare măsură, de către părţi.

SusSus

III. Normele privind alegerea legii aplicabile

III.1. Contracte

Suedia este parte la Convenţia din 1980 de la Roma cu privire la legea aplicabilă obligaţiilor contractuale. Alte norme de drept se aplică în anumite domenii.

Vânzarea bunurilor este guvernată de Legea privind legea aplicabilă vânzării bunurilor (1964:528), care încorporează în dreptul intern Convenţia de la Haga din 1955 cu privire la legea aplicabilă vânzării internaţionale de bunuri. Legea se bazează pe Convenţia de la Roma. Cu toate acestea, aceasta nu acoperă contractele încheiate cu consumatorii. Articolul 3 permite cumpărătorului şi vânzătorului să stabilească legea aplicabilă prin încheierea unui acord. Articolul 4 prevede că, în cazul în care părţile nu au ales legea aplicabilă, aceasta este legea ţării în care vânzătorul îşi are reşedinţa obişnuită. Există o excepţie de la această regulă în cazul în care vânzătorul a primit comanda în ţara în care vânzătorul îşi are reşedinţa obişnuită, precum şi în cazul cumpărărilor în cadrul unui schimb sau a cumpărărilor la licitaţie.

Există o altă excepţie de la normele prevăzute de Convenţia de la Roma în ceea ce priveşte contractele încheiate cu consumatorii. La articolele 13 din Legea privind condiţiile contractuale în cadrul relaţiilor cu consumatorii (1994:1512), la articolul 18 din Legea privind protecţia consumatorilor în ceea ce priveşte proprietatea cu drept de utilizare pe durată limitată (1997:218) şi la articolul 5 alineatul (2) din Legea privind vânzarea la distanţă şi la vânzarea la domiciliu (2005:59) există norme speciale care au drept obiectiv protejarea consumatorilor faţă de clauzele referitoare la alegerea legii aplicabile. Acestea prevăd că, în anumite circumstanţe, se aplică legea unei ţări din SEE în cazul în care aceasta asigură o mai bună protecţie a consumatorului.

SusSus

Există norme specifice privind cambiile şi cecurile la articolele 79-87 din Legea privind cambiile (1932:130) şi la articolele 58-65 din Legea privind cecurile (1932:131). Acestea se bazează pe Convenţia din 1930 de la Geneva cu privire la soluţionarea anumitor conflicte de legi legate de cambii şi de biletele la ordin şi Convenţia din 1931 de la Geneva cu privire la soluţionarea anumitor conflicte de legi legate de cecuri.

Anumite contracte de asigurare de viaţă şi alte contracte de asigurare sunt guvernate de Legea privind legea aplicabilă anumitor contracte de asigurare (1993:645).

III.2. Obligaţii necontractuale

Problema legii aplicabile obligaţiilor necontractuale nu este reglementată, în general, în legislaţie. În hotărârea pronunţată în cauza ref. NJA din 1969 la articolul 163 s-a susţinut că, în chestiunile necontractuale, răspunderea de a plăti despăgubiri pentru prejudiciile cauzate urmează să fie stabilită în conformitate cu legea ţării în care s-a produs actul care a cauzat prejudiciul (lex loci delicti). În cauza respectivă nu s-a ţinut seama de faptul că persoana care a cauzat prejudiciul şi persoana care l-a suferit aveau aceeaşi reşedinţă obişnuită. Nu există hotărâri care să poate oferi răspuns la întrebarea referitoare la legea ţării care urmează să se aplice în cazul în care vătămarea s-a produs în altă ţară decât cea în care s-a produs prejudiciul direct.

III.3. Statut personal

În dreptul internaţional privat suedez, factorul de legătură decisiv în vederea stabilirii statutului personal a fost, în mod tradiţional, naţionalitatea. În prezent există, totuşi, numeroase cauze în care naţionalitatea a trebuit să lase locul reşedinţei obişnuite ca principal factor de legătură, astfel încât este îndoielnic dacă se poate vorbi despre un singur factor de legătură principal în ceea ce priveşte statutul personal. În dreptul internaţional privat suedez se consideră că „statutul personal” conţine, în principal, aspectele legate de capacitatea juridică şi de nume.

SusSus

La capitolul 1 articolul 1 din Legea privind anumite relaţii juridice internaţionale în materie de căsătorie şi tutelă (1904:26 s. 1), capacitatea de a încheia o căsătorie în faţa unei autorităţi suedeze este stabilită, în principiu, în conformitate cu dreptul suedez în cazul în care una dintre părţi este resortisantă suedeză sau îşi are reşedinţa obişnuită în Suedia. Anumite norme se aplică în regiunea de nord, în temeiul articolului 1 din Ordonanţa privind anumite relaţii juridice internaţionale în materie de căsătorie, adopţiei şi tutelă (1931:429).

Există norme speciale privind tutela şi curatela la capitolele 4 şi 5 din Legea privind anumite relaţii juridice internaţionale în materie de căsătorie şi tutelă (1904:26 s. 1) şi la articolele 14-21a din Ordonanţa privind anumite relaţii juridice internaţionale în materie de căsătorie, adopţie şi tutelă (1931:429).

În temeiul capitolului 1 articolul 3 din Legea privind relaţiile juridice internaţionale în materie de bunuri imobile ale persoanelor decedate (1937:81), capacitatea de a întocmi sau de a revoca un testament este guvernată de legea ţării a cărui resortisant este testatorul.

În ceea ce priveşte aspectul legat de legea aplicabilă capacităţii de a încheia un contract, un răspuns parţial este oferit de articolul 11 din Convenţia de la Roma. Capacitatea de a încheia tranzacţii care implică cambii sau cecuri este guvernată de normele speciale prevăzute la articolul 79 din Legea privind cambiile şi articolul 58 din Legea privind cecurile.

SusSus

Există o normă specială cu privire la capacitatea de a da în judecată şi de a fi judecat la capitolul 11 articolul 3 din Codul de procedură judiciară care prevede că un străin care în ţara sa proprie nu dispune de capacitatea de a participa la proceduri poate, cu toate acestea, să facă acest lucru în Suedia în cazul în care acesta dispune de capacitatea respectivă în conformitate cu dreptul suedez.

Dreptul internaţional privat suedez consideră problemele legate de nume ca ţinând de legea privind statutul personal. Acest lucru înseamnă, de exemplu, că preluarea de către unul dintre soţi a numelui celuilalt soţ nu este considerată drept o chestiune legată de efectele juridice ale căsătoriei în domeniul personal. În conformitate cu articolul 50 din Legea privind numele personale (1982:670), legea nu se aplică resortisanţilor suedezi care îşi au reşedinţa obişnuită în Danemarca, Norvegia sau Finlanda; se poate concluziona a contrario că acest lucru se aplică resortisanţilor suedezi de pretutindeni. Articolul 51 prevede că legea se aplică, de asemenea, resortisanţilor străini care îşi au reşedinţa obişnuită în Suedia.

III.4. Paternitatea şi adopţia

Dreptul material suedez nu face deosebirea între copiii legitimi şi copiii nelegitimi, iar dreptul internaţional privat suedez nu conţine norme specifice privind alegerea legii aplicabile pentru a se stabili dacă un copil urmează să fie considerat ca fiind născut din căsătorie sau din afara căsătoriei, ori dacă un copil poate fi legitimat ulterior.

SusSus

În ceea ce priveşte legea aplicabilă stabilirii paternităţii, există diferite norme privind prezumpţia paternităţii, precum şi a stabilirii acesteia de către instanţă. Prezumţia privind paternitatea este reglementată de articolul 2 din Legea privind aspectele internaţionale în materia paternităţii (1985:367). Acesta prevede că un bărbat care este sau a fost căsătorit cu mama copilului este considerat ca fiind tatăl copilului în cazul în care acest lucru rezultă din legea statului în care copilul şi-a avut reşedinţa la naştere sau, în cazul în care legea respectivă nu consideră că tatăl poate fi orice persoană, dacă acest lucru rezultă din legea statului a cărui cetăţean a devenit copilul la naştere. Cu toate acestea, în cazul în care reşedinţa obişnuită a copilului la naştere a fost în Suedia, acest aspect va fi întotdeauna soluţionat în conformitate cu dreptul suedez. În cazul în care paternitatea urmează să fie stabilită de către instanţă, aceasta va aplica legea ţării în care copilul şi-a avut reşedinţa obişnuită în momentul pronunţării hotărârii instanţei de fond.

În temeiul articolului 2 alineatul (1) din Legea privind relaţiile juridice internaţionale în materie de adopţie (1971:796), o instanţă suedeză care examinează cererea de adopţie urmează să aplice dreptul suedez. Cu toate acestea, articolul 2 alineatul (2) prevede că în cazul în care cererea priveşte un copil cu vârsta sub 18 ani, instanţa trebuie să ia în considerare dacă solicitantul sau copilul au vreo legătură cu un stat străin în temeiul naţionalităţii, al reşedinţei obişnuite sau în orice alt temei, precum şi dacă acest lucru urmează să cauzeze probleme copilului în cazul în care adopţia nu este recunoscută în ţara respectivă.

SusSus

În ceea ce priveşte efectele juridice ale adopţiei, în cazul în care o hotărâre străină privind adopţia este valabilă în Suedia, copilul adoptat este considerat ca fiind copilul părintelui adoptiv dintr-o căsătorie suedeză în ceea ce priveşte îngrijirea, tutela şi întreţinerea. Cu toate acestea, în ceea ce priveşte succesiunea, legea prevede un tratament egal al copiiilor adoptaţi şi al copiilor proprii ai părintelui adoptiv numai în cazul în care adopţia a avut loc în Suedia. În cazul în care adopţia a avut loc în străinătate, dreptul la moştenire al copilului adoptat va fi apreciat în conformitate cu legea care guvernează, în general, dreptul la moştenire, adică legea din ţara de naţionalitate.

III.5. Căsătoria etc. şi întreţinerea

În ceea ce priveşte capacitatea de a încheia o căsătorie, a se vedea punctul 3.3 de mai sus. O căsătorie este considerată ca fiind valabilă din punct de vedere al formei în cazul în care aceasta este valabilă în ţara în care a fost efectuată (capitolul 1 articolul 7 din Legea privind anumite relaţii juridice internaţionale în materie de căsătorie şi tutelă (1904:26 s. 1)).

Efectele juridice ale căsătoriei pot fi clasificate în două categorii principale, efectele în domeniul personal şi efectele legate de proprietatea soţilor. Principalul efect al căsătoriei din punct de vedere personal îl constituie faptul că soţii au obligaţia reciprocă de a se întreţine unul pe celălalt. În dreptul internaţional privat suedez, chestiunile legate de dreptul la moştenire al soţilor, preluarea de către aceştia a numelui celuilalt soţ sau datoria acestora de a întreţine copiii celuilalt soţ nu sunt considerate drept efecte juridice ale căsătoriei, iar legea aplicabilă se stabileşte pe baza normelor privind alegerea legii aplicabile care reglementează moştenirea, numele personale etc.

SusSus

Aspectul legat de legea aplicabilă întreţinerii unuia dintre soţi nu este reglementat de lege. Legea ţării în care soţul cu drept de întreţinere îşi are reşedinţa obişnuită s-a aplicat în cazurile în care soţii au avut, de asemenea, reşedinţa obişnuită comună în ţara respectivă. Instanţa Supremă nu a soluţionat încă problema legată de legea aplicabilă în cazul în care persoana care are dreptul la întreţinere s-a mutat într-o altă ţară, existând însă hotărâri ale instanţelor de apel care tind să privilegieze aplicarea legii ţării în care s-a mutat persoana respectivă. Acordul cu privire la legea aplicabilă a fost respectat în cauzele în care acesta a fost încheiat după ce litigiul a luat naştere.

În ceea ce priveşte chestiunile legate de divorţ, capitolul 3 articolul 4 alineatul (1) din Legea privind anumite relaţii juridice internaţionale în materie de căsătorie şi tutelă (1904:26 s. 1) prevede că instanţele judecătoreşti suedeze urmează să aplice dreptul suedez. Articolul 4 alineatul (2) prevede o excepţie în cazul în care ambii soţi sunt resortisanţi străini şi niciunul dintre aceştia nu şi-a avut reşedinţa obişnuită în Suedia pentru o perioadă de cel puţin un an.

Dreptul material suedez nu reglementează instituţiile legale privind separarea legală sau anularea căsătoriei şi nu există norme privind alegerea legii general aplicabile care s-ar aplica în astfel de cazuri. În ceea ce priveşte ţările nordice, articolul 9 din Ordonanţa privind anumite relaţii juridice internaţionale în materie de căsătorie, adopţie şi tutelă (1931:429) prevede că, în cazurile de separare legală, instanţa urmează să aplice dreptul propriu.

SusSus

În temeiul capitolului 3 articolul 1 din Legea privind parteneriatele înregistrate (1994:1117), parteneriatele dintre două persoane de acelaşi sex produc aceleaşi efecte juridice ca şi căsătoria. Cu toate acestea, capitolul 3 articolul 4 prevede o excepţie în ceea ce priveşte aplicarea ordonanţei deja menţionate, şi anume a Ordonanţei privind anumite relaţii juridice internaţionale în materie de căsătorie, adopţie şi tutelă (1931:429).

III.6. Proprietatea matrimonială

Legea aplicabilă proprietăţii persoanelor căsătorite este prevăzută de Legea privind anumite aspecte internaţionale legate de proprietatea soţilor (1990:272). Articolul 3 din lege permite soţilor sau cuplurilor care intenţionează a se căsători să încheie un acord scris care să prevadă că regimul proprietăţii matrimoniale urmează să fie guvernat de către legea ţării în care unul dintre aceştia îşi are reşedinţa obişnuită sau al cărei resortisant este acesta în momentul încheierii acordului.

În cazul în care soţii nu au încheiat un acord valabil cu privire la legea pentru care se optează, articolul 4 din lege prevede că legea aplicabilă este legea ţării în care aceştia îşi aleg reşedinţa obişnuită după încheierea căsătoriei. În cazul în care ambii soţi îşi aleg ulterior reşedinţa obişnuită într-o altă ţară şi locuiesc în acea ţară pentru o perioadă de cel puţin doi ani, se aplică în schimb legea ţării respective. Cu toate acestea, în cazul în care ambii soţi au avut deja reşedinţa obişnuită în statul respectiv în timpul căsătoriei sau în cazul în care ambii soţi sunt resortisanţi ai statului respectiv, legea statului în cauză se aplică din momentul alegerii reşedinţei obişnuite în ţara respectivă.

SusSus

Articolul 5 din lege prevede că acordul privind alegerea legii este valabil dacă acesta respectă legea aplicabilă proprietăţii soţilor în momentul încheierii tranzacţiei. În cazul în care acordul privind alegerea legii aplicabile a fost încheiat înaintea încheierii căsătoriei, acesta este valabil dacă respectă legea care devine aplicabilă în momentul încheierii căsătoriei soţilor. Acordul privind legea aplicabilă este valabil din punct de vedere al formei în cazul în care acesta respectă cerinţele formale prevăzute de legea statului în care acordul a fost încheiat sau în care soţii îşi au reşedinţa obişnuită.

În ceea ce priveşte cauzele cu statele nordice, există norme speciale prevăzute în Ordonanţa privind anumite relaţii juridice internaţionale în materie de căsătorie, adopţie şi tutelă (1931:429).

III.7. Succesiunea, testamentele

Capitolul 1 articolul 1 alineatul (1) din Legea privind relaţiile juridice internaţionale în materie de bunuri imobile ale persoanelor decedate (1937:81) prevede că dreptul la moştenire urmează să fie evaluat numai în conformitate cu legea ţării al cărei resortisant era în momentul decesului persoana care a decedat. Aceasta este legea care guvernează aspecte precum persoanele care au dreptul la moştenire, partea care li se cuvine acestora din proprietatea imobiliară, precum şi posibilitatea existenţei unor cote legale. Dreptul unui moştenitor de a pretinde mai mult decât partea care i se cuvine din moştenire este supusă, de asemenea, legii care reglementează succesiunea.

SusSus

În temeiul capitolului 1 articolul 8 din Legea privind relaţiile juridice internaţionale în materie de bunuri imobile ale persoanelor decedate (1937:81), chestiunea dacă o donaţie urmează să fie considerată drept avans din moştenire urmează să fie soluţionată în conformitate cu legea ţării al cărei resortisant era persoana decedată în momentul efectuării donaţiei. În mod similar, capitolul 7 din lege prevede că aspectul privind caracterul obligatoriu al acordurilor încheiate cu persoana decedată cu privire la moştenirea viitoare şi privind donaţiile efectuate înaintea morţii urmează să fie soluţionate în conformitate cu legea ţării al cărei resortisant era persoana decedată în momentul în care a avut loc tranzacţia. 

Capitolul 1 articolul 9 din lege prevede că aspectul privind dimensiunea capacităţii unei persoane de a moşteni urmează să fie soluţionată în conformitate cu legea ţării a cărui resortisant este persoana respectivă.

În temeiul capitolului 1 articolul 3 din lege, capacitatea de a întocmi sau de a revoca un testament urmează să fie soluţionată în conformitate cu legea ţării a cărui resortisant era testatorul în momentul în care tranzacţia a avut loc.

Capitolul 1 articolul 4 prevede că testamentele sunt considerate ca fiind valabile din punct de vedere al formei dacă acestea îndeplinesc cerinţele formale prevăzute de legea locului în care a fost întocmit testamentul sau a locului al cărui resortisant era testatorul în momentul întocmirii testamentului sau al producerii decesului. În măsura în care testamentul are drept obiect un bun imobil, acesta va fi considerat ca fiind valabil din punct de vedere al formei dacă acesta respectă cerinţele formale prevăzute de legea locului în care se află bunul imobil. Acest lucru se aplică şi în ceea ce priveşte revocarea testamentelor. Această dispoziţie pune în aplicare Convenţia de la Haga din 1961 cu privire la conflictele de legi referitoare la formularul de dispoziţii testamentare.

SusSus

Capitolul 1 articolul 5 din lege prevede că validitatea în ceea ce priveşte conţinutul testamentului urmează să fie stabilită în conformitate cu legea ţării al cărei resortisant era testatorul în momentul decesului. În temeiul capitolului 1 articolul 6, acest lucru se aplică şi aspectului privind invaliditatea testamentului din motive de tulburare psihică, fraudă, eroare, constrângere sau altă influenţă necuvenită.

Există norme speciale care guvernează cauzele cu state nordice în Legea privind proprietatea imobiliară a resortisanţilor decedaţi danezi, finlandezi, islandezi sau norvegieni care au avut reşedinţa obişnuită în Suedia (1935:44).

III.8. Legea privind dreptul de proprietate

Legea privind dreptul de proprietate conţine norme scrise privind alegerea legii aplicabile numai pentru anumite cazuri privind navele şi aeronavele, instrumentele financiare şi obiectele culturale ridicate în mod ilegal, precum şi pentru anumite situaţii reglementate de Convenţia nordică privind falimentul şi de Regulamentul CE privind insolvenţa.

Efectele produse în dreptul de proprietate, de exemplu, în urma unei cumpărări sau a ipotecării unui bun mobil sau imobil urmează să fie stabilite în conformitate cu legea ţării în care se află bunul în momentul cumpărării sau al ipotecării. Legea respectivă va stabili natura tuturor drepturilor de proprietate, modul de începere şi de expirare a dreptului de proprietate, cerinţele formale care pot exista, precum şi drepturile conferite părţilor terţe prin dreptul de proprietate.

În ceea ce priveşte drepturile asupra titlurilor străine, în jurisprudenţă se prevede că, în cazul în care în momentul în care a luat naştere un drept asupra unui titlu străin, cumpărătorul avea cunoştinţă că bunul urma să fie transferat în Suedia , iar în Suedia dreptul asupra titlului străin nu este valabil, vânzătorul ar fi trebuit, în schimb, să obţină un titlu care să respecte cerinţele prevăzute de dreptul suedez. În plus, un drept asupra unui titlu străin nu produce efecte juridice dacă a trecut o perioadă de timp din momentul aducerii bunului în Suedia. Se consideră că creditorul străin a beneficiat de timp fie pentru a obţine un titlu nou, fie pentru a recupera datoria.

III.9. Insolvenţa

În cadrul procedurilor suedeze de insolvenţă se aplică dreptul suedez atât procedurilor propriu-zise, cât şi altor aspecte legate de insolvenţă, cum ar fi condiţiile privind iniţierea procedurilor.

În Regulamentul nr. 1346/2000 privind procedurile de insolvenţă există norme speciale privind chestiunile care implică alte state membre UE.

« Legea aplicabilă - Informaţii generale | Suedia - Informaţii generale »

SusSus

Ultima actualizare: 22-04-2009

 
  • Drept comunitar
  • Drept internaţional

  • Belgia
  • Bulgaria
  • Republica Cehă
  • Danemarca
  • Germania
  • Estonia
  • Irlanda
  • Grecia
  • Spania
  • Franţa
  • Italia
  • Cipru
  • Letonia
  • Lituania
  • Luxemburg
  • Ungaria
  • Malta
  • Ţările de Jos
  • Austria
  • Polonia
  • Portugalia
  • România
  • Slovenia
  • Slovacia
  • Finlanda
  • Suedia
  • Regatul Unit