comisia europeană > RJE > Legea aplicabilă > Spania

Ultima actualizare: 07-12-2007
Versiune pentru tipărit Adaugă la preferinţe

Legea aplicabilă - Spania

EJN logo

Această pagină nu mai este de actualitate. Actualizarea este în curs şi va fi publicată pe portalul european e-justiţie.


 

TABLE OF CONTENTS

1. SURSELE NORMELOR ÎN VIGOARE 1.
1.1. NORME NAŢIONALE 1.1.
1.2. CONVENŢII INTERNAŢIONALE MULTILATERALE ÎN VIGOARE 1.2.
1.3. PRINCIPALELE CONVENŢII BILATERALE ÎN VIGOARE 1.3.
2. PUNEREA ÎN APLICARE A NORMELOR PRIVIND CONFLICTUL DE LEGI 2.
2.1. Există o obligaţie pentru judecători de a aplica normele privind conflictul de legi din proprie iniţiativă? 2.1.
2.2. Retrimiterea 2.2.
2.3. Schimbarea punctului de legătură 2.3.
2.4. Excepţii de la aplicarea generală a regulilor conflictului de legi 2.4.
2.5. Proba legii străine 2.5.
3. NORMELE PRIVIND CONFLICTUL DE LEGI 3.
3.1. Obligaţii contractuale şi acte juridice 3.1.
3.2. Obligaţii extracontractuale (răspunderea civilă delictuală, îmbogăţirea fără justă cauză, negotiorum gestio etc.) 3.2.
3.3. Statutul personal, aspecte referitoare la starea civilă (nume, domiciliu, capacitate) 3.3.
3.4. Stabilirea relaţiei părinte-copil, inclusiv adopţia 3.4.
3.5. Căsătoria, cuplurile necăsătorite, concubinajul, divorţul, separarea judiciară, obligaţiile de întreţinere 3.5.
3.6. Regimul proprietăţii matrimoniale 3.6.
3.7. Testamentele şi succesiunea 3.7.
3.8. Proprietatea privind bunurile mobile şi imobile 3.8.
3.9. Insolvenţa 3.9.

 

1. SURSELE NORMELOR ÎN VIGOARE

1.1. NORME NAŢIONALE

Sursele ordinii juridice spaniole sunt: legea, cutuma şi principiile generale de drept. Dispoziţiile care sunt în contradicţie cu o dispoziţie având o forţă juridică superioară nu se aplică. Cutuma se aplică doar în cazurile în care nu există nicio lege care să poată fi aplicată şi cu condiţia să nu contravină moralităţii sau ordinii publice şi să fie recunoscută. Principiile generale de drept se aplică în lipsa legii sau a cutumei, fără a aduce atingere rolului lor de informare a ordinii juridice. Ordinea juridică este completată de jurisprudenţa consecventă a Curţii Supreme, atunci când interpretează şi aplică legea, cutuma şi principiile generale de drept.

1.2. CONVENŢII INTERNAŢIONALE MULTILATERALE ÎN VIGOARE

  • Regulamentul (CE) nr. 1348/00 al Consiliului English - español - franÂ?ais PDF File (PDF File 87 KB)
  • Regulamentul (CE) nr. 1206/2001 al Consiliului English - español - français PDF File (PDF File 105 KB)
  • Regulamentul (CE) nr. 44/2001 al Consiliului English - español - français PDF File (PDF File 200 KB)
  • Regulamentul (CE) nr. 2201/03 al Consiliului English - español - français PDF File (PDF File 227 KB)
  • Convenţia de la Lugano din 16 septembrie 1988
  • Acordul european asupra transmiterii cererilor de asistenţă judiciară, Strasbourg, 27 ianuarie 1977
  • Convenţia de la Haga din 15 noiembrie 1965 (privind comunicarea actelor)
  • Convenţia de la Haga din 18 martie 1970 (privind probele)
  • Convenţia de la Haga din 25 octombrie 1980 (privind accesul la justiţie)
  • Convenţia de la Haga din 24 octombrie 1956 (privind obligaţiile de întreţinere a copiilor)
  • Convenţia de la Haga din 15 aprilie 1958 (privind executarea obligaţiilor de întreţinere a copiilor)
  • Convenţia de la Haga din 2 octombrie 1973 (privind recunoaşterea şi executarea obligaţiilor de întreţinere)
  • Convenţia de la Haga din 2 octombrie 1973 (privind legea aplicabilă obligaţiilor de întreţinere)
  • Convenţia de la Haga din 1 martie 1954 (privind procedura civilă)
  • Convenţia de la Haga din 25 octombrie 1980 (privind răpirea copiilor)
  • Convenţia de la Luxemburg din 20 mai 1980 (privind executarea hotărârilor de încredinţare a copiilor)
  • Convenţia de la Strasbourg din 15 martie 1978 (în domeniul informaţiei asupra dreptului străin)
  • Convenţia de la Panama din 20 ianuarie 1975 (privind comisiile rogatorii)
  • Convenţia de la Montevideo din 8 mai 1979 (în domeniul informaţiei asupra dreptului străin)
  • Convenţia de la New York din 20 iunie 1956 (privind obţinerea pensiei de întreţinere în străinătate)

1.3. PRINCIPALELE CONVENŢII BILATERALE ÎN VIGOARE

  • Spania - Maroc:
    • Convenţie privind cooperarea judiciară în materie civilă, comercială şi administrativă (30 mai 1997)
    • Convenţie privind cooperarea judiciară, recunoaşterea şi executarea hotărârilor judecătoreşti în materie de încredinţare a copiilor, de drept de vizită şi de restabilire a încredinţării copiilor (30 mai 1997)
  • Spania - Tunisia:
    • Convenţie privind asistenţa judiciară în materie civilă şi comercială şi privind recunoaşterea şi executarea hotărârilor judecătoreşti (24 septembrie 2001)
  • Spania - Thailanda:
    • Convenţie privind asistenţa judiciară în materie civilă şi comercială (5 iunie 1998)
  • Spania - Brazilia:
    • Convenţie privind asistenţa judiciară în materie civilă şi comercială (13 aprilie 1989)
  • Spania - Uruguay:
    • Convenţie privind cooperarea judiciară (4 noiembrie 1987)
    • Convenţie privind conflictele de legi referitoare la obligaţiile de întreţinere a copiilor şi la executarea a hotărârilor judecătoreşti şi a tranzacţiilor judiciare în materie de obligaţii de întreţinere (4 noiembrie 1987)
  • Spania - Republica Dominicană:
    • Convenţie privind asistenţa judiciară în materie civilă şi comercială (15 septembrie 2003)
  • Spania - Republica Bulgaria:
    • Tratat privind asistenţa judiciară în materie civilă (23 mai 1993)
  • Spania - Federaţia Rusă:
    • Convenţie privind asistenţa judiciară în materie civilă (26 octombrie 1990)
  • Spania - Republica Populară Chineză:
    • Tratat privind asistenţa judiciară în materie civilă şi comercială (2 mai 1992) español
  • Spania - Elveţia:
    • Tratat privind executarea hotărârilor judecătoreşti în materie civilă şi comercială (10 noiembrie 1896)
  • Spania - Columbia:
    • Convenţie privind executarea hotărârilor judecătoreşti în materie civilă din 30 mai 1908 español
  • Spania - Mexic:
    • Convenţie privind recunoaşterea şi executarea hotărârilor judecătoreşti şi a sentinţelor arbitrale în materie civilă şi comercială (17 aprilie 1989) español
  • Spania - Israel:
    • Convenţie între Spania şi Israel privind recunoaşterea şi executarea hotărârilor judecătoreşti în materie civilă şi comercială (30 mai 1989) español
  • Spania - România:
    • Convenţie privind competenţa judiciară, recunoaşterea şi executarea hotărârilor în materie civilă şi comercială (17 noiembrie 1997)
  • Spania - El Salvador:
    • Tratat privind competenţa judiciară, recunoaşterea şi executarea hotărârilor în materie civilă şi comercială (7 noiembrie 2000)

2. PUNEREA ÎN APLICARE A NORMELOR PRIVIND CONFLICTUL DE LEGI

2.1. Există o obligaţie pentru judecători de a aplica normele privind conflictul de legi din proprie iniţiativă?

Instanţele şi autorităţile aplică normele spaniole privind conflictul de legi din proprie iniţiativă.

SusSus

2.2. Retrimiterea

În convenţiile internaţionale la care Spania este parte, trimiterea nu este acceptată. Singurele două Convenţii în legătură cu există o oarecare îndoială sunt: Convenţia de la Washington din 18 martie 1965 pentru reglementarea diferendelor relative la investiţii între state şi persoane ale altor state şi Convenţia de la Haga din 25 octombrie 1980 asupra aspectelor civile ale răpirii internaţionale de copii. Cu toate acestea, nu se pune problema retrimiterii, din moment ce aceste convenţii stabilesc mai degrabă sistemul de drept internaţional privat care ar trebui aplicat, decât legea pe care judecătorul trebuie să o aplice.

În ceea ce priveşte legislaţia internă spaniolă, conform Codului civil, care reglementează această materie, prin trimiterea dreptul străin se înţelege trimiterea la dreptului material, fără a se ţine cont de faptul că normele conflictuale pot retrimite la o altă lege care nu aparţine dreptului spaniol. Aceasta înseamnă că se acceptă doar retrimiterea de gradul I. Totuşi, această retrimitere de gradul I acceptată de legislaţia spaniolă nu este obligatorie (se foloseşte expresia „se va ţine cont”). Aceasta a fost interpretată de jurisprudenţă ca fiind posibilă doar în cazurile în care soluţia pronunţată este satisfăcătoare, raţională şi justă.

Retrimiterea de gradul II (atunci când legea la care face trimitere legea spaniolă face, la rândul ei, trimitere la legea unei ţări terţe) nu este admisă, cu excepţia cazurilor privind cambia, cecurile şi biletele la ordin. Acestea pot face obligatorie retrimiterea de gradul II, dacă menţionează faptul că sunt guvernate de legea naţională a subiectului, deşi, dacă legea naţională a subiectului prevede că se aplică legea altei ţări, atunci se va aplica legea acesteia.

SusSus

2.3. Schimbarea punctului de legătură

În dreptul spaniol nu există o regulă generală care să se aplice în cazurile în care se modifică circumstanţele considerate de norma conflictuală drept punct de legătură. Nu sunt probleme în cazurile în care norma conflictuală prevede momentul în care se stabileşte punctul de legătură. Atunci când acest moment nu este stabilit, dreptul spaniol nu are dispoziţii exprese şi generale. Totuşi, se pare că criteriul folosit este acela de a lua în considerare legea aplicabilă în momentul apariţiei situaţiei juridice, chiar dacă ulterior punctul de legătură se schimbă.

2.4. Excepţii de la aplicarea generală a regulilor conflictului de legi

În dreptul spaniol există o clauză a ordinii publice internaţionale care prevede că legea străină nu se va aplica în niciun caz, dacă este contrară ordinii publice. Prin urmare, legea străină nu se aplică dacă încalcă în mod vădit principiile de bază ale dreptului spaniol. Aceste principii nu sunt menţionate expres, dar, în esenţă, sunt cele consacrate în constituţie, cum ar fi desfacerea căsătoriei, egalitatea copiilor în faţa legii, dreptul la nume, reglementarea proprietăţii şi a condiţiilor de piaţă, protecţia consumatorului, protecţia mediului etc. Această clauză a ordinii publice este aplicată restrictiv. Atunci când este utilizată, dacă există un alt punct de legătură stabilit de norma de drept internaţional privat, înseamnă că trimiterea se face la legea corespunzătoare punctului de legătură. În cazul în care acest alt punct de legătură nu există, se aplică legea spaniolă.

SusSus

2.5. Proba legii străine

Conţinutul şi valabilitatea legii străine trebuie dovedite, iar instanţa poate folosi orice mijloace pe care le consideră necesare pentru a le verifica. În ceea ce priveşte părţile, proba legii străine se supune regulilor generale privind sarcina probei în procesul civil. Legea străină poate fi probată prin orice mijloc de probă recunoscut de lege.

3. NORMELE PRIVIND CONFLICTUL DE LEGI

3.1. Obligaţii contractuale şi acte juridice

Spania este parte a Convenţiei de la Roma din 1980 privind legea aplicabilă obligaţiilor contractuale. Regula de bază a Convenţiei este libertatea de alegere a părţilor. În cazul în care părţile contractante nu fac o alegere (sau dacă alegerea nu este valabilă), în principiu se aplică legea statului de reşedinţă obişnuită a executantului din momentul încheierii contractului sau, în cazul unei societăţi, a statului unde îşi are sediul principal. Cu toate acestea, dacă obiectul contractului este un imobil, se aplică legea locului unde este situat imobilul.

Pe lângă această regulă generală, se aplică şi garanţiile stabilite de Convenţia de la Roma, cum ar fi condiţiile cerute părţilor pentru a putea determina legea aplicabilă în anumite cazuri (contractele încheiate cu consumatorii şi contractele individuale de muncă), iar în absenţa alegerii, formele specifice de competenţă prevalează în faţa prezumţiilor menţionate anterior. De exemplu, legea reşedinţei obişnuite a consumatorului se aplică în cazul în care livrarea a fost făcută în statul respectiv, când comanda a fost primită acolo sau când vânzătorul efectuează o călătorie în străinătate pentru a o achiziţiona. Legea aplicabilă în cazul contractelor individuale de muncă este legea locului unde este prestată activitatea, iar dacă aceasta nu este prestată într-un loc anume, se aplică legea locului unde a fost recrutat lucrătorul.

SusSus

În domeniul asigurărilor, legea contractului de asigurare (Legea nr. 50/1980) prevede un regim specific care variază în funcţie de situaţie, dacă este o asigurare pentru daune sau o asigurare de persoane.

În cadrul asigurărilor pentru daune, legea spaniolă se aplică în următoarele cazuri:

  1. riscurile sunt localizate pe teritoriu spaniol, iar asiguratul îşi are reşedinţa obişnuită acolo (în cazul persoanei fizice) sau sediul social, sediul principal sau sediul administrativ (în cazul persoanei juridice);
  2. contractul este încheiat cu respectarea obligaţiei de asigurare impusă de legea spaniolă.

În cazul contractelor de asigurare pentru „riscuri majore”, părţile pot alege orice lege.

Pentru contractele de asigurare de viaţă, legea spaniolă se aplică în următoarele situaţii:

  1. atunci când asiguratul este o persoană fizică şi îşi are domiciliul sau reşedinţa obişnuită pe teritoriul spaniol. Cu toate acestea, dacă asiguratul este resortisant al unui stat membru al Spaţiului Economic European, altul decât Spania, atunci poate conveni, împreună cu asigurătorul, la aplicarea legii cetăţeniei sale;
  2. atunci când asiguratul este o persoană juridică şi îşi are sediul social, sediul administrativ şi de conducere sau unităţile principale sau activitatea principală pe teritoriul spaniol;
  3. atunci când asiguratul este o persoană fizică de naţionalitate spaniolă cu reşedinţa obişnuită într-un alt stat şi astfel ajunge la un acord cu asigurătorul;
  4. atunci când un contract de asigurare colectivă este încheiat în conformitate cu sau ca urmare a unui contract de muncă guvernat de legea spaniolă.

În vigoare de la 21 noiembrie 1990 până la 9 noiembrie 1995

SusSus

Articolul 108

Dispoziţiile articolului de mai sus se aplică asigurărilor de persoane, altele decât asigurarea de viaţă.

Dispoziţie adăugată prin articolul 3 din Legea 21/1990 din 19 decembrie.

Pentru situaţiile care nu se încadrează în niciun regim din cele prezentate mai sus, se aplică dispoziţiile generale ale Codului civil. Acestea prevăd că obligaţiilor contractuale li se aplică legea la care părţile fac referire în mod expres, cu condiţia să aibă legătură cu tranzacţia în cauză. Dacă nu există nicio legătură, atunci se aplică legea naţională comună părţilor. În lipsa acesteia, se aplică legea reşedinţei obişnuite comune, iar în ultimă instanţă, se aplică legea locului unde s-a încheiat contractul. Cu toate acestea, dacă nu există o referire expresă, în cazul contractelor având ca obiect bunuri imobile, se aplică legea locului situării imobilului, iar în cazul vânzării-cumpărării de bunuri mobile corporale în sedii comerciale, se aplică legea locului acestor sedii comerciale. Cu toate acestea, trebuie reţinut faptul că există o regulă specială conform căreia contractele cu titlu oneros încheiate în Spania de către un cetăţean străin care, conform legii sale naţionale, nu are capacitatea de a le încheia, sunt totuşi valabile în termenii sistemului juridic spaniol, dacă această cauză de incapacitate nu este recunoscută de legislaţia spaniolă. Această regulă nu se aplică în cazul contractelor având ca obiect bunuri imobile situate în străinătate.

În ceea ce priveşte contractele de muncă, în lipsa unei menţiuni exprese făcută de părţi, se aplică legea locului unde se prestează serviciile. În cazul reprezentării judiciare, legea aplicabilă este legea care reglementează raportul juridic din care se naşte mandatul de reprezentare. În cazul reprezentării voluntare, dacă nu există nicio menţiune expresă, se aplică legea ţării unde sunt exercitate puterile conferite. Donaţiile sunt guvernate, în toate situaţiile, de legea naţională a donatorului.

SusSus

Forma şi condiţiile de formă ale contractelor sunt guvernate de legea statului unde sunt încheiate. Totuşi, sunt de asemenea valabile contractele încheiate cu respectarea formei şi a condiţiilor de formă cerute de legea care se aplică conţinutului contractelor, precum şi cele care au fost încheiate cu respectarea statutului personal al beneficiarului sau a statutului personal comun al părţilor contractante. Actele şi contractele privind bunurile imobile, care sunt încheiate cu respectarea formei şi a condiţiilor de formă ale locului unde se situează aceste imobile, sunt de asemenea valabile. Dacă legea care reglementează conţinutul acestor acte şi contracte prevede îndeplinirea unei anumite forme sau condiţii de formă pentru a fi considerate valabile, atunci această lege se aplică în toate cazurile, inclusiv în cazul actelor sau contractelor încheiate în străinătate.

În fine, ar trebui reţinut faptul că Spania este parte a Convenţiei de la Haga din 15 iunie 1955 privind legea aplicabilă vânzării internaţionale de bunuri.

3.2. Obligaţii extracontractuale (răspunderea civilă delictuală, îmbogăţirea fără justă cauză, negotiorum gestio etc.)

În cazul în care nu există nicio Convenţie, se aplică dispoziţiile Codului civil. Spania este parte la două Convenţii în această materie.

Prima este Convenţia de la Haga din 4 mai 1971 privind legea aplicabilă pentru accidentele de circulaţie, conform căreia legea aplicabilă este legea locului unde s-a produs accidentul, deşi există excepţii în favoarea legii naţionale a statutul în care a fost înmatriculat autovehiculul.

SusSus

A doua este Convenţia de la Haga din 2 octombrie 1973 privind legea aplicabilă pentru responsabilitatea pentru produse. Aceasta prevede posibilitatea aplicării legii statului reşedinţei obişnuite a persoanei care a fost prejudiciată în mod direct (dacă acel stat este şi locul principal de desfăşurare a activităţii economice a persoanei ţinută răspunzătoare) sau a statului unde produsul a fost dobândit de persoana prejudiciată în mod direct sau legea locului unde s-a produs prejudiciul.

În lipsa dispoziţiilor de mai sus, se aplică Codul civil, conform căruia cazurile de răspundere extracontractuală sunt guvernate de legea locului unde s-a produs actul din care a rezultat răspunderea. Negotiorum gestio fără mandat este guvernat de legea locului unde gestionarul execută principala activitate, iar îmbogăţirea fără justă cauză este guvernată de legea în baza căreia s-a produs transferul de valoare către partea îmbogăţită.

3.3. Statutul personal, aspecte referitoare la starea civilă (nume, domiciliu, capacitate)

Convenţia de la München din 5 septembrie 1980 se aplică numelui de familie şi prenumelui; conform acestei convenţii numele de familie este stabilit de legea naţională.

Pe lângă cele menţionate anterior, articolul 9 din Codul civil prevede că legea aplicabilă este dată de naţionalitatea persoanelor fizice, iar aceasta reglementează capacitatea şi statutul civil, drepturile şi obligaţiile familiale şi succesiunea. Conform legii spaniole, dubla naţionalitate este supusă dispoziţiilor din tratatele internaţionale. Dacă acestea nu conţin nicio dispoziţie, se acordă preferinţă naţionalităţii corespunzătoare ultimei reşedinţe obişnuite, iar în lipsa acesteia, ultimei naţionalităţi dobândite, cu excepţia cazului în care una dintre acestea este spaniolă, care are prioritate. Pentru persoanele cu naţionalitatea nedeterminată (când nu o pot dovedi, prin urmare nu sunt apatrizi), se aplică legea locului de reşedinţă obişnuită ca şi statut personal. Apatrizilor li se aplică articolul 12 din Convenţia de la New York din 28 septembrie 1954, conform căreia legea aplicabilă este legea statului de domiciliu al apatridului sau, în lipsă, legea statului de reşedinţă.

SusSus

În fine, statutul personal al persoanelor juridice este stabilit de naţionalitatea lor, această lege guvernând tot ce are legătură cu capacitatea, înfiinţarea, reprezentarea, funcţionarea, transformarea, lichidarea şi încetarea acestora, deşi, în cazul fuziunilor de societăţi de diferite naţionalităţi, sunt luate în considerare legile naţionale respective. Societăţile care au sediul social pe teritoriul spaniol au naţionalitate spaniolă, indiferent de locul unde au fost înfiinţate; în cazul societăţilor al căror sediu principal sau activitate principală se află pe teritoriul Spaniei, sediul lor social trebuie să fie obligatoriu în Spania.

3.4. Stabilirea relaţiei părinte-copil, inclusiv adopţia

În ceea ce priveşte stabilirea relaţiei părinte-copil, prin Actul instituţional nr. 1/1996, Spania a făcut posibilă aplicarea directă a Convenţiei Naţiunilor Unite cu privire la drepturile copilului (New York, 20 noiembrie 1999) în relaţiile dintre persoane. Conform Codului civil, caracterul şi conţinutul relaţiei părinte-copil, inclusiv adopţia, sunt cârmuite de statutul personal al copilului (de obicei legea naţionalităţii sale, aşa cum s-a menţionat anterior), iar dacă aceasta este imposibil de determinat, legea locului de reşedinţă obişnuită a copilului.

Cerinţele pentru adopţie instituite de un judecător spaniol sunt guvernate de dispoziţiile legii spaniole. Cu toate acestea, legea naţională a persoanei care este adoptată trebuie să fie respectată în ceea ce priveşte capacitatea şi consimţământul necesar: 1) dacă reşedinţa sa obişnuită este în afara Spaniei; 2) atunci când, deşi este rezident în Spania, ea nu dobândeşte naţionalitatea spaniolă prin adopţie. Este de asemenea posibil, la cererea părintelui adoptiv sau a procurorului, să se solicite, în interesul persoanei adoptate, consimţământul, audierea sau autorizaţiile cerute de legea naţională sau de legea statului de reşedinţă obişnuită a persoanei adoptate sau a părintelui adoptiv.

SusSus

Tutela şi alte forme de protecţie a persoanelor declarate incapabile prin lege sunt guvernate de legea lor naţională. Totuşi, măsurile de protecţie provizorie sau de urgenţă sunt cârmuite de legea reşedinţei lor obişnuite. Formalităţile pentru instituirea tutelei şi a altor forme de protecţie în care sunt implicate autorităţile judiciare sau administrative spaniole trebuie îndeplinite, indiferent de caz, în conformitate cu legea spaniolă.

În fine, legea spaniolă este aplicabilă în cazul măsurilor de protecţie sau de creştere a minorilor abandonaţi sau a persoanelor declarate incapabile prin lege care se găsesc pe teritoriul Spaniei.

3.5. Căsătoria, cuplurile necăsătorite, concubinajul, divorţul, separarea judiciară, obligaţiile de întreţinere

Regulile privind forma ceremoniei căsătoriei diferă în funcţie de apartenenţa sau neapartenenţa părţilor la naţionalitatea spaniolă. Dacă sunt de naţionalitate spaniolă, Codul civil prevede posibilitatea căsătoriei în interiorul sau în afara Spaniei: 1) de judecător, primar sau funcţionarul prevăzut în Cod; 2) conform riturilor religioase prevăzute de lege (catolice, evreieşti, evanghelice şi musulmane). De asemenea, prevede că spaniolii se pot căsători în afara Spaniei, conform legilor locului unde se încheie căsătoria. Dacă soţii sunt străini, aceştia se pot căsători în Spania în conformitate cu aceleaşi dispoziţii care se aplică naţionalilor spanioli sau cu dispoziţiile legii care li se aplică oricăruia dintre ei.

Efectele căsătoriei sunt guvernate de statutul personal comun al soţilor din momentul încheierii căsătoriei. Dacă nu au statut personal comun, atunci acestea sunt guvernate de statutul personal sau de legea statului de reşedinţă obişnuită a oricăruia dintre soţi, aleasă de ei printr-un act autentic întocmit înainte de încheierea căsătoriei. Dacă nu au făcut această alegere, se aplică legea statului unde vor locui imediat după încheierea căsătoriei, iar în lipsa acesteia, se aplică legea locului unde s-a încheiat căsătoria.

SusSus

Anularea căsătoriei este supusă legii statului unde s-a încheiat căsătoria.

Separarea şi divorţul sunt guvernate de legea naţională comună a soţilor din momentul introducerii cererii. În lipsa unei naţionalităţi comune, acestea sunt guvernate de legea statului în care cuplul îşi are reşedinţa obişnuită în momentul respectiv, iar în lipsa acesteia, de legea ultimului stat în care soţii au avut reşedinţa obişnuită, în măsura în care unul dintre ei are încă reşedinţa acolo. În orice caz, legea spaniolă se aplică, atunci când unul din soţi este de naţionalitate spaniolă sau îşi are reşedinţa obişnuită în Spania: a) dacă niciuna din legile de mai sus nu este aplicabilă; b) dacă în cererea introdusă la o instanţă spaniolă, ambii soţi sau unul din ei, cu consimţământul celuilalt soţ, solicită separarea sau divorţul; c) dacă legile aplicabile conform criteriilor de mai sus nu recunosc separarea sau divorţul ori le recunosc într-o manieră discriminatorie sau contrară ordinii publice.

Nu există nicio dispoziţie în dreptul internaţional privat spaniol în ceea ce priveşte cuplurile necăsătorite (ceea ce înseamnă, în principiu, că se recurge la analogie).

În ceea ce priveşte obligaţiile de întreţinere între rude, Spania este parte la Convenţia de la Haga din 2 octombrie 1973 privind legea aplicabilă pentru obligaţiile de întreţinere. Aceasta stabileşte competenţa jurisdicţională, astfel încât regula internă corespunzătoare, existentă încă în Codul civil, nu se aplică. În principiu, legea aplicabilă este, în primul rând, legea naţională a locului unde îşi are reşedinţa creditorul obligaţiei de întreţinere. Dacă reşedinţa obişnuită a creditorului se schimbă, se aplică legea naţională a noii reşedinţe obişnuite imediat după survenirea acestei schimbări. Dacă creditorul nu poate obţine obligaţia de întreţinere în baza legii de mai sus, se aplică legea naţionalităţii comune a creditorului şi a debitorului. Dacă creditorul nu poate obţine întreţinerea în baza niciuneia dintre aceste legi, se aplică legea autorităţii care soluţionează cererea.

SusSus

3.6. Regimul proprietăţii matrimoniale

Regula prezentată mai sus care guvernează efectele căsătoriei include atât efectele personale, cât şi pe cele care privesc proprietatea. Contractele sau înţelegerile care stabilesc, modifică sau înlocuiesc regimul proprietăţii matrimoniale sunt valide, dacă respectă fie legea care guvernează efectele căsătoriei, fie legea naţionalităţii sau a reşedinţei obişnuite a oricăreia dintre părţi, la data încheierii lor.

3.7. Testamentele şi succesiunea

Conform Codului civil, succesiunea este guvernată de legea naţională a decedatului din momentul decesului, indiferent de natura proprietăţii şi de ţara unde se găseşte proprietatea. Cu toate acestea, rămân valabile dispoziţiile din testamente şi pacte succesorale întocmite în conformitate cu legea naţională a testatorului sau beneficiarului la data întocmirii lor, chiar dacă succesiunea este guvernată de o altă lege, care guvernează însă şi cotele legale. Drepturile care sunt atribuite potrivit legii soţului supravieţuitor sunt guvernate de legea aplicabilă efectelor căsătoriei, cu excepţia cotelor legale ale moştenitorilor. Spania nu este parte la Convenţia de la Haga din 1 august 1989 privind legea aplicabilă pentru moştenirea proprietăţilor persoanelor decedate.

Regula privind condiţiile de formă ale testamentelor este că acestea sunt guvernate de legea ţării în care sunt întocmite, cu toate că sunt considerate valabile şi testamentele întocmite în forma şi conform condiţiilor de formă cerute de legea aplicabilă conţinutului lor, precum şi cele încheiate în conformitate cu statutul personal al beneficiarului. Dacă testamentele sunt întocmite la bordul navelor sau al aeronavelor, în timpul călătoriei, acestea trebuie să fie întocmite conform legii pavilionului navei sau legii ţării de înmatriculare. În fine, legea spaniolă se aplică testamentelor autorizate de funcţionarii spanioli din cadrul serviciilor diplomatice sau consulare din străinătate.

3.8. Proprietatea privind bunurile mobile şi imobile

Dreptul de proprietate, proprietatea şi alte drepturi asupra bunurilor imobile, precum şi publicitatea acestora, sunt guvernate de legea statului unde se situează acestea, lege care se aplică şi bunurilor mobile.

Efectele constituirii şi cesiunii drepturilor asupra bunurilor aflate în tranzit, sunt reglementate de legea locului de expediere, cu excepţia cazului în care expeditorul şi destinatarul au convenit în mod expres sau tacit că acestea sunt guvernate de legea locului de destinaţie.

Navele, aeronavele şi trenurile şi toate drepturile asupra acestora sunt supuse legii statului pavilionului sau a statului de înmatriculare. Autovehiculele şi celelalte mijloace de transport rutier sunt supuse legii locului unde se situează. Emiterea titlurilor de valoare este guvernată de legea locului unde sunt emise.

3.9. Insolvenţa

În acest domeniu, Legea falimentului nr. 22/2003 din 9 iulie reflectă dispoziţiile Regulamentului nr. 1346 al Consiliului din 29 mai 2000 privind procedurile de insolvenţă, astfel încât nu e nevoie să se facă trimitere la acesta.

« Legea aplicabilă - Informaţii generale | Spania - Informaţii generale »

SusSus

Ultima actualizare: 07-12-2007

 
  • Drept comunitar
  • Drept internaţional

  • Belgia
  • Bulgaria
  • Republica Cehă
  • Danemarca
  • Germania
  • Estonia
  • Irlanda
  • Grecia
  • Spania
  • Franţa
  • Italia
  • Cipru
  • Letonia
  • Lituania
  • Luxemburg
  • Ungaria
  • Malta
  • Ţările de Jos
  • Austria
  • Polonia
  • Portugalia
  • România
  • Slovenia
  • Slovacia
  • Finlanda
  • Suedia
  • Regatul Unit