comisia europeană > RJE > Legea aplicabilă > Polonia

Ultima actualizare: 06-03-2008
Versiune pentru tipărit Adaugă la preferinţe

Legea aplicabilă - Polonia

EJN logo

Această pagină nu mai este de actualitate. Actualizarea este în curs şi va fi publicată pe portalul european e-justiţie.


 

TABLE OF CONTENTS

I. Izvoarele de drept I.
I.1. Normele de drept intern I.1.
I.2. Convenţiile internaţionale multilaterale în vigoare I.2.
I.3. Principalele convenţii bilaterale în vigoare I.3.
II. Punerea în aplicare a normelor privind conflictul de legi II.
II.1. Obligaţia instanţei de a aplica dreptul internaţional privat II.1.
II.2. Retrimiterea II.2.
II.3. Schimbarea elementului de legătură (conflictul mobil) II.3.
II.4. Clauza privind ordinea publică internaţională (ordinea publică) şi normele obligatorii II.4.
II.5. Proba legii străine II.5.
III. Normele privind conflictul de legi III.
III.1. Obligaţiile contractuale III.1.
III.2. Obligaţii necontractuale III.2.
III.3. Statutul personal – persoane fizice şi juridice III.3.
III.4. Stabilirea relaţiei părinte-copil, inclusiv adopţia III.4.
III.5. Căsătoria, cuplurile necăsătorite, parteneriatele, divorţul, separarea judiciară, obligaţii de întreţinere III.5.
III.6. Regimul proprietăţii matrimoniale III.6.
III.7. Testamente şi succesiuni III.7.
III.8. Proprietatea şi drepturile in rem III.8.
III.9. Insolvenţa III.9.

 

I. Izvoarele de drept

I.1. Normele de drept intern

Izvoarele normelor care reglementează relaţiile internaţionale dintre persoanele fizice şi persoanele juridice sunt normele de drept intern şi acordurile internaţionale.

Ce mai semnificativ izvor al dreptului internaţional privat polonez este Actul privind dreptul internaţional privat din 12 noiembrie 1965.

I.2. Convenţiile internaţionale multilaterale în vigoare

Polonia este parte la numeroase convenţii multilaterale care cuprind dispoziţii privind conflictul de legi, în special:

Convenţii privind aspectele legate de familie şi de tutelă:

Convenţia de la Haga din 12 iunie 1902 privind tutela minorilor, Convenţia de la Haga din 5 octombrie 1961 privind competenţele autorităţilor şi legea aplicabilă în materia protecţiei minorilor, Convenţia de la Haga din 17 iulie 1905 privind privarea de drepturi civile şi măsurile similare de protecţie, Convenţia de la Haga din 2 octombrie 1973 privind legea aplicabilă obligaţiilor de întreţinere.

Convenţii privind aspectele legate de moştenire:

Convenţia de la Haga din 5 octombrie 1961 privind conflictele de legi referitoare la formularul de dispoziţii testamentare.

Convenţii privind cetăţenia:

Convenţia de la Haga privind anumite chestiuni referitoare la conflictul de legi privind naţionalitatea şi Protocolul privind statutul apatrizilor şi Convenţia privind naţionalitatea femeilor căsătorite, deschise în vederea semnării la New York la 20 februarie 1957.

SusSus

I.3. Principalele convenţii bilaterale în vigoare

Convenţiile bilaterale încheiate de Polonia privesc asistenţa judiciară şi cooperarea în cauzele civile, de familie, privind ocuparea forţei de muncă şi penale. Trebuie menţionate convenţiile încheiate cu următoarele ţări: Austria, Algeria, Franţa, Belarus, Bulgaria, Republica Cehă, Estonia, Finlanda, Republica Populară Democrată Coreea, Cuba, Libia, Lituania, Letonia, Macedonia, Rusia, România, Serbia şi Muntenegru, Ucraina, Ungaria, Republica Socialistă Vietnam.

II. Punerea în aplicare a normelor privind conflictul de legi

II.1. Obligaţia instanţei de a aplica dreptul internaţional privat

Pentru a evalua faptele juridice şi evenimentele dovedite sau admise de către părţi, precum şi materialele în cauză, instanţa aplică din oficiu legea aplicabilă, indiferent dacă părţile implicate în proceduri sau alţi participanţii la acestea invocă legea respectivă.

Legea străină trebuie aplicată ca lege (nu ca fapt) şi în conformitate cu principiile adoptate în ţara de origine, ţinând seama atât de izvoarele legii străine (inclusiv precedentul judiciar), cât şi de normele străine privind interpretarea acesteia. Acest lucru are loc independent de aplicarea reciprocă, în circumstanţe similare, a dreptului polonez de către o altă ţară în temeiul conflictului dispoziţiilor legislative.

II.2. Retrimiterea

Polonia acceptă conceptul retrimiterii în dreptul internaţional privat, cu toate că, în temeiul legislaţiei poloneze, posibila aplicare a retrimiterii este limitată. Dispoziţiile poloneze privind conflictul de legi permit retrimiterea inversă. Articolul 4 alineatul (1) din Actul privind dreptul internaţional privat prevede că, dacă legea străină, prevăzută de act ca fiind legea aplicabilă, prevede că o anumită relaţie juridică este reglementată de dreptul polonez, se aplică legea poloneză.

SusSus

Dreptul polonez permite aşa numita trimitere ulterioară. În conformitate cu articolul 4 alineatul (2) din act, dacă o lege naţională străină, prevăzută de act ca fiind legea aplicabilă, prevede că o anumită relaţie juridică trebuie să fie reglementată de o altă lege străină, se va aplica această lege străină. Această dispoziţie limitează retrimiterea numai la legea ţării menţionate ca fiind a treia lege consecutivă, indiferent dacă dispoziţiile privind conflictul de legi ale ţării terţe indică aplicabilitatea legii unei alte ţări.

II.3. Schimbarea elementului de legătură (conflictul mobil)

Conflictul mobil apare atunci când părţile, prin acţiunile lor, modifică circumstanţele cauzei, astfel încât normele privind conflictul de legi indică o altă lege decât legea care a fost aplicabilă înainte de modificarea circumstanţelor. De exemplu, în conformitate cu articolul 24 alineatul (1) din Actul privind dreptul internaţional privat, proprietatea şi alte drepturi in rem sunt reglementate de legea ţării în care se află obiectul acesteia. Cu toate acestea, în cazul unui transfer de bunuri mobile dintr-o ţară în alta, are loc o modificare a statutului (legii aplicabile) în momentul în care bunul mobil trece graniţa ţării de expediere. În acest caz, problema este de a cunoaşte legea aplicabilă în vederea evaluării elementelor specifice ale relaţiei juridice în funcţie de care s-a modificat legea aplicabilă. Problema se referă, în principal, la locaţia bunului mobil în cazul drepturilor de proprietate asupra bunurilor mobile, precum şi la schimbările privind naţionalitatea, domiciliul, reşedinţa sau sediul social al unei persoane juridice.

SusSus

Actul privind dreptul internaţional privat nu reglementează acest aspect în general, deşi acesta cuprinde anumite soluţii specifice. De exemplu, în ceea ce priveşte drepturile de proprietate asupra bunurilor mobile, articolul 24 alineatul (2) din lege prevede că achiziţionarea şi pierderea titlului de proprietate, precum şi achiziţionarea, pierderea şi modificarea conţinutului sau a priorităţii altor drepturi de proprietate sunt reglementate de legea ţării în care obiectul acestor drepturi s-a aflat în momentul producerii evenimentului care a avut drept rezultat consecinţele juridice descrise anterior.

În cauzele care nu sunt reglementate, în general, se presupune că relaţiile înregistrate în temeiul unei legi anterioare se modifică numai în măsura cerută de o nouă lege.

II.4. Clauza privind ordinea publică internaţională (ordinea publică) şi normele obligatorii

Articolul 6 din Actul polonez privind dreptul internaţional privat prevede clauza privind ordinea publică, potrivit căreia o lege străină nu poate fi aplicată, dacă aplicarea acesteia ar avea drept rezultat încălcarea principiilor ordinii juridice din Republica Polonia. Clauza privind ordinea publică poate fi aplicată în cazuri excepţionale, numai în cazul în care o lege străină încalcă cele mai importante principii de ordine juridică în vigoare în momentul pronunţării hotărârii judiciare. În plus, înainte de aplicarea acestei clauze, ar trebuie să se ia în considerare, nu atât de mult diferenţele dintre dispoziţiile legilor naţionale şi a celor străine, ci mai ales consecinţele aplicării acestor două sisteme juridice într-o situaţie specifică. În cele din urmă, este posibil ca, fără a aduce atingere dispoziţiilor radical diferite, aplicarea normelor juridice provenite din sisteme juridice diferite să aibă consecinţe similare, excluzând, astfel, aplicarea articolului 6 din Actul privind dreptul internaţional privat.

SusSus

Regulile obligatorii care prevalează (lois de police) au rol similar în ceea ce priveşte principiul ordinii publice. Acestea sunt norme speciale ale legii, care, cu toate că nu sunt aplicabile în temeiul dispoziţiilor privind conflictul de legi ale ţării fori, au o legătură strânsă cu cauza. Acestea pot fi normele juridice ale ţării fori sau ale unei ţări terţe. Aceste norme sunt absolut obligatorii, „intenţia” lor fiind de a fi aplicabile unei situaţii juridice specifice.

Posibilitatea pentru o instanţă poloneză de a aplica normele de drept polonez ca fiind norme obligatorii, în cazul în care legea străină este indicată ca fiind legea aplicabilă într-un anumit caz, nu a fost prevăzută în dispoziţiile privind conflictul de legi. O asemenea posibilitate este, cu toate acestea, propusă atât de academicieni, cât şi prin hotărârile judecătoreşti.

II.5. Proba legii străine

Consecinţa aplicării din oficiu, în procedura civilă poloneză, a legii străine este impunerea asupra instanţei a obligaţiei de a aplica aceeaşi lege în fiecare cauză, în care aceasta rezultă din normele juridice aplicabile pentru a evalua circumstanţele materiale, în vederea soluţionării cauzei. Acest lucru implică obligaţia instanţei de a stabili conţinutul legii străine, principiile privind interpretarea acesteia şi hotărârile judecătoreşti străine.

III. Normele privind conflictul de legi

III.1. Obligaţiile contractuale

Izvoarele de drept

În conformitate cu dreptul polonez, problema legii aplicabile obligaţiilor contractuale este reglementată la articolele 25-31 din Actul privind dreptul internaţional privat. Cu toate acestea, chestiunile legate de legea aplicabilă obligaţiilor contractuale sunt reglementate, în egală măsură, prin acorduri bilaterale şi multilaterale, precum şi prin dispoziţii de drept intern de punere în aplicare a dispoziţiilor privind conflictul de legi ale directivelor sectoriale. Asemenea regulamente au prioritate de aplicare asupra dispoziţiilor actului.

SusSus

Legea aplicabilă

Dispoziţiile Actului privind dreptul internaţional privat introduc, drept principiu general, libertatea alegerii legii de către părţi. În conformitate cu articolul 25 alineatul (1) din act, părţile pot supune relaţiile lor reciproce, în ceea ce priveşte obligaţiile contractuale, legii pe care aceştia o aleg, dacă această lege are legătură cu obligaţia. „A avea legătură cu obligaţia” înseamnă o conexiune specifică obiectivă a relaţiei juridice cu statul a cărui lege a fost aleasă de către părţi (prin locul de executare sau de punere în aplicare a acordului, locul de reşedinţă sau sediul social al părţilor contractante etc.). Legea aleasă se aplică numai relaţiilor care prezintă un element de extraneitate şi este exclusă în cazul în care obligaţia este legată de proprietatea imobiliară (articolul 25 alineatul (2) din act).

În cazul în care nu a fost aleasă nicio lege, actul prevede o serie de puncte de legătură obiective. Aplicarea acestor puncte de legătură necesită menţinerea unei anumite ordini. De exemplu, în conformitate cu articolul 28 din act, obligaţiile care rezultă din contractele încheiate la bursa de valori sunt reglementate de legea în vigoare la sediul social al bursei de valori, cu excepţia cazului în care părţile au optat pentru o altă lege. Această dispoziţie se aplică în conformitate cu obligaţiile care rezultă în temeiul contractelor încheiate în cadrul târgurilor comerciale. Dacă sediile sociale sau locurile de reşedinţă ale părţilor sunt situate în aceeaşi ţară, în conformitate cu articolul 26 din act, se aplică legea ţării respective (această dispoziţie nu se aplică obligaţiilor legate de proprietatea imobiliară). În conformitate cu articolul 27 din act, obligaţiile care rezultă în temeiul unui acord privind vânzarea de bunuri mobile, a unui acord de furnizare, a unui contract privind îndeplinirea unei sarcini sau activităţi specifice, a acordurilor privind prestarea de servicii, a contractului de agenţie, a contractului de consignaţie, a contractului de transport, a acordurilor de expediere, a contractului de păstrare a bunurilor, a contractului de depozit, a contractului de asigurare şi a acordului privind transferul dreptului de autor sunt reglementate de legea locului de reşedinţă sau al sediului social al părţii obligate să presteze un anumit serviciu (cu condiţia ca, în ceea ce priveşte obligaţiile care rezultă în temeiul contractelor încheiate în legătură cu o întreprindere, în locul legii ţării în care se află sediul social al persoanei juridice sau locul de reşedinţă al unei persoane fizice, să se aplice legea ţării în care se află sediul social al întreprinderii - articolul 27 alineatul (3) din act).

SusSus

Actul legislativ polonez nu cuprinde nicio dispoziţie generală privind conflictul de legi în ceea ce priveşte legea aplicabilă relaţiilor cu consumatorii, care să corespundă articolului 5 din Convenţia de la Roma. Dacă circumstanţele cauzei nu intră sub incidenţa legilor naţionale de punere în aplicare a dispoziţiilor privind conflictul de legi ale directivelor privind consumatorii, legea aplicabilă în conformitate cu normele generale de reglementare a obligaţiilor ar trebui să se aplice în privinţa oricărui litigiu transfrontalier care implică consumatorii.

În ceea ce priveşte actele juridice unilaterale, în conformitate cu articolul 30 din act, dispoziţiile privind legea aplicabilă obligaţiilor contractuale se aplică în mod corespunzător.

Domeniul de aplicare al legii aplicabile

Statutul contractual (şi statutul care guvernează actele juridice unilaterale) determină, printre altele, posibilitatea de a încheia o anumită tranzacţie juridică şi factorii care determină validitatea acesteia. Cu toate acestea, capacitatea, ca o condiţie prealabilă a unui act juridic, este evaluată în conformitate cu statutul personal, în timp ce problema legii aplicabile formei acesteia este reglementată în mod separat la articolul 12 din Actul privind dreptul internaţional privat.

În plus, legea aplicabilă unei tranzacţii juridice prevede normele referitoare la interpretarea declaraţiei de voinţă, condiţiile şi termenele, conţinutul relaţiilor contractuale, neexecutarea sau executarea necorespunzătoare a unei obligaţii, modalitatea şi domeniul acordării de despăgubiri, modificarea, expirarea unei obligaţii şi transferul unei obligaţii (de exemplu printr-o distribuire).

SusSus

III.2. Obligaţii necontractuale

Izvoarele de drept şi relaţiile dintre acestea

În temeiul dreptului polonez, problema legii care guvernează obligaţiile necontractuale este reglementată la articolul 31 din Actul privind dreptul internaţional privat. Cu toate acestea, ca şi în cazul obligaţiilor contractuale, problemele legate de legea aplicabilă obligaţiilor necontractuale sunt reglementate, de asemenea, prin acorduri bilaterale şi multilaterale, precum şi prin dispoziţii de punere în aplicare a normelor privind conflictul de legi cuprinse în directivele sectoriale. Aceste reglementări au prioritate de aplicare asupra dispoziţiilor actului.

În ceea ce priveşte legea aplicabilă accidentelor rutiere, Convenţia de la Haga din 1971 privind legea aplicabilă accidentelor rutiere (la care Polonia este parte) se aplică în mod prioritar.

În cadrul domeniului de punere în aplicare a acestora, dispoziţiile referitoare la aplicarea dispoziţiilor privind conflictul de legi ale directivelor sectoriale (de exemplu în ceea ce priveşte protecţia consumatorilor) au, de asemenea, prioritate asupra dispoziţiilor actului.

Legea aplicabilă

Articolul 31 alineatele (2) şi (3) din Actul privind dreptul internaţional privat prevede faptul că o obligaţie necontractuală este guvernată de legea ţării în care a avut loc faptul generator al obligaţiei. Cu toate acestea, în cazul în care părţile sunt cetăţeni ai aceleiaşi ţări şi îşi au domiciliul în acel loc, se aplică legea ţării respective.

III.3. Statutul personal – persoane fizice şi juridice

Izvoarele de drept

În temeiul dreptului polonez, chestiunea legii aplicabile capacităţii juridice a persoanelor fizice şi persoanelor juridice sunt reglementate la articolele 9-11 din Actul privind dreptul internaţional privat.

SusSus

Legea aplicabilă

Regula generală este prevăzută la articolul 9 alineatele (1) şi (2) din Actul privind dreptul internaţional privat. În conformitate cu dispoziţia respectivă, capacitatea juridică a unei persoane fizice şi capacitatea acesteia de a încheia acte juridice este supusă legii sale naţionale, în timp ce capacitatea juridică a unei persoane juridice este supusă legii ţării în care se află sediul social al acesteia. Prin sediul social al unei persoane juridice, doctrina juridică înţelege sediul actual al organelor sale principale de conducere (consiliul de administraţie).

Punctele de legătură ale naţionalităţii şi sediului social în ceea ce priveşte statutul personal al persoanelor fizice şi, respectiv, juridice sunt supuse anumitor excepţii. Mai întâi, în privinţa capacităţii juridice a unei persoane juridice, anumite convenţii bilaterale prevăd aplicarea legii ţării în care persoana juridică respectivă a fost constituită.

În al doilea rând, în cazul în care o persoană juridică sau o persoană fizică încheie un act juridic care are legătură cu o întreprindere, capacitatea juridică a unei asemenea persoane este reglementată de legea ţării în care se află sediul social al întreprinderii (articolul 9 alineatul (3) din act).

În al treilea rând, articolul 10 din act prevede că, în cazul în care un străin, care este lipsit de capacitate în temeiul legii sale naţionale, a încheiat o tranzacţie juridică în Polonia şi se consideră că aceasta urmează să producă efecte în Polonia, capacitatea juridică a unui asemenea străin va fi, în această privinţă, supusă dreptului polonez, dacă acest lucru este necesar pentru a proteja persoanele care acţionează cu bună credinţă. Această dispoziţie, la fel ca şi articolul 11 din Convenţia de la Roma, are drept obiectiv protejarea bunei credinţe a părţilor contractante ale persoanelor care au capacitatea de a încheia un act în temeiul legii ţării în care aceasta a fost încheiat, însă sunt lipsiţi de capacitate în temeiul legii lor naţionale. Din acest motiv, această excepţie nu se aplică tranzacţiilor juridice referitoare la dreptul familiei, privind tutela şi dreptul de moştenire.

SusSus

Dispoziţii speciale se aplică, de asemenea, prezumţiei privind decesul şi confirmarea decesului. În conformitate cu articolul 11 din act, pentru ca o persoană dispărută să fie considerată decedată sau pentru ca un deces să fie confirmat, trebuie să se aplice dreptul naţional al persoanei respective (cu excepţia cazului în care o instanţă poloneză judecă o cauză referitoare la declararea decesului unui străin sau confirmarea decesului acestuia, situaţie în care se aplică dreptul polonez).

III.4. Stabilirea relaţiei părinte-copil, inclusiv adopţia 

Stabilirea relaţiei părinte-copil - izvoarele de drept şi legea aplicabilă

Aspectele legate de relaţia părinte-copil au fost reglementate la articolul 19 alineatul (2) din Actul privind dreptul internaţional privat, în conformitate cu care stabilirea sau tăgăduirea paternităţii sau a maternităţii sunt reglementate de legea naţională a copilului aplicabilă în momentul naşterii acestuia/acesteia; stabilirea relaţiei părinte-copil este reglementată de legea ţării a cărui cetăţean este copilul în momentul stabilirii relaţiei respective, în timp ce stabilirea relaţiei părinte-copil referitoare la un copil nenăscut este reglementată de legea naţională a mamei.

În cazul unei cetăţenii duble sau multiple a copilului sau a mamei, se aplică principiul exclusivităţii cetăţeniei poloneze, prevăzut la articolul 2 alineatul (1) din act.

Majoritatea convenţiilor bilaterale adoptă acelaşi principiu în ceea ce priveşte aplicabilitatea legii naţionale a copilului existentă în momentul naşterii copilului. Cu toate acestea, unele ţări supun aspectul originii copilului legii naţionale a mamei din momentul naşterii sau domiciliului părinţilor şi al copiilor, iar în cazul în care aceste puncte de legătură nu există, legii naţionale a copilului.

SusSus

Adopţia - izvoarele de drept şi legea aplicabilă

În conformitate cu articolul 22 alineatul (1) din Actul privind dreptul internaţional privat, adopţia este reglementată de legea naţională a persoanei care face adopţia, însă acest lucru trebuie să fie conform dispoziţiilor legii naţionale a copilului în ceea ce priveşte consimţământul acestuia, acordul reprezentantului legal al copilului, autorizaţia autorităţii de stat competente sau restricţiile legate de schimbarea domiciliului existent într-o altă ţară.

În temeiul acordurilor bilaterale încheiate de Polonia, se pot distinge următoarele reguli: a) adopţia este reglementată de legea părţii a cărei cetăţenie o are copilul, b) adopţia este reglementată de legea ambelor părţi, în cazul în care soţii care solicită adopţia au cetăţenii diferite, c) adopţia este guvernată de legea statului pe teritoriul căruia persoana adoptată şi părintele adoptiv îşi au domiciliul sau, dacă aceştia locuiesc în ţări diferite, legea părţii a cărui cetăţenie este deţinută de persoana adoptată.

Polonia este, de asemenea, parte la Convenţia Europeană privind adopţia copiilor, adoptată la Strasbourg la 24 aprilie 1967 şi Convenţia de la Haga din 29 mai 1993 privind protecţia copiilor şi cooperarea în materia adopţiei internaţionale.

III.5. Căsătoria, cuplurile necăsătorite, parteneriatele, divorţul, separarea judiciară, obligaţii de întreţinere 

Căsătoria

În temeiul dreptului polonez, aspectul legii care guvernează căsătoria este reglementat de articolele 14 şi 16 din Actul privind dreptul internaţional privat.

SusSus

Regula este că motivele privind încheierea căsătoriei şi anularea acesteia sunt evaluate în conformitate cu legea naţională a fiecărui soţ în mod separat (articolul 14). Acest lucru înseamnă că, pentru fiecare dintre soţi, capacitatea de a încheia o căsătorie este evaluată în mod distinct, în conformitate cu legea naţională a acestora.

Punctul de legătură al naţionalităţii este, de asemenea, utilizat în acordurile bilaterale încheiate între Polonia şi, printre altele, Ungaria, Republica Cehă, Slovacia, România, Austria şi Franţa.

Dacă soţul/soţii are/au cetăţenie/cetăţenii dublă/duble sau chiar multiplă/multiple, cetăţeanul polonez este supus dreptului polonez, fără a aduce atingere faptului că legea unei alte ţări recunoaşte, de asemenea, persoana respectivă ca fiind cetăţeanul său.

În cazul în care un cetăţean polonez încheie o căsătorie cu un cetăţean străin care are cetăţenia a două sau mai multe ţări, persoana străină va fi supusă legii sale naţionale, adică legea ţării cu care aceasta prezintă legăturile cele mai strânse.

Divorţul - legea aplicabilă

Articolul 18 din Actul privind dreptul internaţional privat prevede că legea aplicabilă divorţului este legea naţională comună a soţilor aplicabilă în momentul depunerii cererii de divorţ. În cazul în care soţii nu au o asemenea lege naţională comună, legea aplicabilă este legea ţării în care ambii soţi locuiesc. Dacă se descoperă că soţii nu locuiesc în aceeaşi ţară, se aplică dreptul polonez.

Separarea

Articolul 18 din Actul privind dreptul internaţional privat prevede că legea aplicabilă separării este legea naţională comună a soţilor aplicabilă în momentul depunerii cererii de divorţ. În cazul în care soţii nu au o asemenea lege naţională comună, legea aplicabilă este legea ţării în care ambii soţi locuiesc. Dacă se descoperă că soţii nu locuiesc în aceeaşi ţară, se aplică dreptul polonez.

SusSus

Obligaţiile de întreţinere

În temeiul dreptului polonez, nu există dispoziţii distincte referitoare la legea aplicabilă în materia obligaţiilor de întreţinere în relaţia dintre soţi, astfel încât normele care reglementează regimul proprietăţii matrimoniale se aplică în mod secundar. În consecinţă, obligaţiile de întreţinere dintre părţi în timpul căsătoriei sunt supuse statutului financiar încheiat între soţi.

În cazul în care unul dintre soţi depune o cerere de întreţinere în timpul căsătoriei, se aplică legea naţională comună a soţilor în vigoare. În cazul în care soţii nu au o asemenea lege naţională comună, legea aplicabilă este legea ţării în care ambii soţi locuiesc, iar dacă soţii nu locuiesc în aceeaşi ţară, se aplică dreptul polonez. Dreptul de întreţinere în relaţiile dintre soţii divorţaţi este supus legii care s-a aplicat procedurilor de divorţ.

III.6. Regimul proprietăţii matrimoniale

Legea aplicabilă

Relaţiile financiare dintre părţi sunt reglementate de legea naţională comună a acestora aflată în vigoare în momentul respectiv (articolul 17 alineatul (1) din Actul privind dreptul internaţional privat). În cazul în care soţii nu au o asemenea lege naţională comună, legea aplicabilă este legea ţării în care ambii soţi locuiesc, iar dacă soţii nu locuiesc în aceeaşi ţară, se aplică dreptul polonez.

Legea naţională comună a soţilor în vigoare la un moment dat, reglementează, de asemenea, admisibilitatea executării, modificării sau încetării unui acord privind proprietatea matrimonială. Cu toate acestea, relaţiile financiare, care rezultă în temeiul unui acord privind proprietatea matrimonială, sunt reglementate de legea naţională comună a părţilor, în vigoare în momentul executării acordului. În cazul în care soţii nu au o asemenea lege naţională comună, legea aplicabilă este legea ţării în care ambii soţi locuiesc, iar dacă soţii nu locuiesc în aceeaşi ţară, se aplică dreptul polonez.

SusSus

III.7. Testamente şi succesiuni

Izvoarele de drept

Aspectele legate de legea aplicabilă cauzelor privind moştenirea sunt reglementate la articolele 34 şi 35 din Actul privind dreptul internaţional privat. Cu toate acestea, Convenţia de la Haga din 1961 privind conflictul de legi referitoare la formularul de dispoziţii testamentare şi dispoziţiile relevante privind conflictul de legi ale convenţiilor bilaterale referitoare la asistenţa juridică, la care Polonia este parte, au prioritate asupra dispoziţiilor actului.

Legea aplicabilă

În conformitate cu articolul 34 din act, cauzele privind moştenirea sunt reglementate de legea naţională a testatorului, în vigoare în momentul decesului acestuia/acesteia. Articolul 35 prevede o excepţie de la regulă în cazul evaluării validităţii testamentului şi a altor obligaţii legale în caz de deces, prevăzând că, în această privinţă, este suficientă respectarea formularului prevăzut de legea ţării în care a fost încheiat actul juridic.

Normele privind moştenirea referitoare la fermele agricole situate în Polonia.

Normele privind moştenirea referitoare la fermele din Polonia sunt supuse unor dispoziţii separate, care diferă într-o măsură semnificativă de dispoziţiile generale ale dreptului succesoral. Se presupune, atât în doctrina juridică, cât şi în literatura juridică, că statutul privind moştenirea se aplică, în egală măsură, fermelor din Polonia, sub rezerva, totuşi, a modificărilor care rezultă din reglementările poloneze detaliate referitoare la normele aplicabile moştenirii fermelor.

SusSus

III.8. Proprietatea şi drepturile in rem

Legea aplicabilă

Proprietatea şi drepturile in rem sunt reglementate de legea ţării în care se află obiectul acestora (articolul 24 din Actul privind dreptul internaţional privat). Legea aplicabilă este legea în vigoare la locul în care se află bunul (mobil sau proprietate imobiliară). Cu toate acestea, achiziţionarea şi pierderea proprietăţii, precum şi achiziţionarea, pierderea, modificarea sau prioritatea oricăruia dintre aceste drepturi in rem sunt reglementate de legea ţării în care se află obiectul acestor drepturi în momentul în care a avut loc evenimentul care a produs consecinţele juridice menţionate mai sus. Navelor aeriene li se aplică alte reglementări, întrucât drepturile in rem aflate la bordul aeronavelor sunt evaluate în conformitate cu legea ţării în care este înregistrată aeronava.

În temeiul dreptului maritim, drepturile de proprietate asupra unei nave sunt reglementate de legea statului în care nava respectivă este înregistrată.

Proprietatea reală

În conformitate cu articolul 25 alineatul (2) din Actul privind dreptul internaţional privat, obligaţiile legate de proprietatea reală (de exemplu contractul de vânzare, schimbul, donaţia, renta, diferite tipuri de contracte de închiriere) sunt guvernate întotdeauna de legea ţării în care se află proprietatea reală. Acest lucru înseamnă că părţile la aceste obligaţii nu au dreptul de a alege legea aplicabilă.

III.9. Insolvenţa

Legea aplicabilă

Aspectele legate de legea aplicabilă insolvenţei sunt reglementate, în temeiul dreptului polonez, atât în Actul din 28 februarie - Falimentul şi legea privind repunerea în drepturi, cât şi în dreptul internaţional privat, cu condiţia, totuşi, ca dreptul internaţional privat să nu conţină dispoziţii privind conflictul de legi care ar reglementa direct problema falimentului sau consecinţele declarării falimentului.

Dispoziţiile articolelor 460-470 din Actul privind legea falimentului exclud aplicarea dispoziţiilor Actului privind dreptul internaţional privat oricărei proceduri de faliment declanşate pe teritoriul Republicii Polonia şi care are legătură numai cu acele entităţi menţionate în Legea falimentului, respectiv bănci şi instituţii de credit străine şi sucursalele acestora. În ceea ce priveşte procedurile de faliment care implică alte entităţi, de exemplu întreprinderi, care pot cuprinde persoane fizice, persoane juridice şi unităţi organizaţionale neconstituite, se aplică dispoziţiile privind conflictul de legi prevăzute în Actul privind dreptul internaţional privat.

Articolul 460 din Actul privind legea falimentului introduce regula potrivit căreia dreptul polonez se aplică oricărei proceduri de faliment care a fost iniţiată în Polonia. Cu toate acestea, actul prevede o serie numeroasă de excepţii de la această regulă, ţinând seama de natura unei relaţii juridice date, legăturile strânse ale acesteia cu o altă ţară sau localizarea unui bun (mobil).

« Legea aplicabilă - Informaţii generale | Polonia - Informaţii generale »

SusSus

Ultima actualizare: 06-03-2008

 
  • Drept comunitar
  • Drept internaţional

  • Belgia
  • Bulgaria
  • Republica Cehă
  • Danemarca
  • Germania
  • Estonia
  • Irlanda
  • Grecia
  • Spania
  • Franţa
  • Italia
  • Cipru
  • Letonia
  • Lituania
  • Luxemburg
  • Ungaria
  • Malta
  • Ţările de Jos
  • Austria
  • Polonia
  • Portugalia
  • România
  • Slovenia
  • Slovacia
  • Finlanda
  • Suedia
  • Regatul Unit