comisia europeană > RJE > Legea aplicabilă > Grecia

Ultima actualizare: 30-10-2007
Versiune pentru tipărit Adaugă la preferinţe

Legea aplicabilă - Grecia

EJN logo

Această pagină nu mai este de actualitate. Actualizarea este în curs şi va fi publicată pe portalul european e-justiţie.


În cazul în care o relaţie juridică între persoanele fizice prezintă elemente care au legătură cu mai mult de un stat (un element internaţional) şi apare un conflict, instanţele elene nu aplică în mod necesar dreptul elen şi vor examina legea care trebuie să se aplice (legea aplicabilă) pe baza dispoziţiilor de drept internaţional privat. Dreptul internaţional privat reprezintă un mecanism care funcţionează pe baza normelor conflictuale cu scopul de a stabili legea aplicabilă (şi anume, dispoziţiile legislative ale unei ţări) care poate fi dreptul instanţei în cauză sau dreptul altei ţări. Normele conflictuale se determină pe baza unuia sau a mai multor factori de legătură. Factorul de legătură este acel factor al unui conflict care conţine un element de extraneitate ce activează o normă specifică de drept internaţional privat, prin care să se stabilească dreptul aplicabil în cauza respectivă.



 

TABLE OF CONTENTS

I. SURSELE NORMELOR ÎN VIGOARE I.
I.1. Normele de drept intern I.1.
I.2. Convenţii internaţionale I.2.
II. PUNEREA ÎN APLICARE A NORMELOR PRIVIND CONFLICTUL DE LEGI II.
II.1. Există o obligaţie pentru judecători de a aplica normele privind conflictul de legi din proprie iniţiativă II.1.
II.2. Retrimiterea II.2.
II.3. Schimbarea factorului de legătură II.3.
II.4. Excepţii de la aplicarea generală a normelor conflictuale II.4.
II.5. Proba legii străine II.5.
III. NORMELE PRIVIND CONFLICTUL DE LEGI III.
III.1. Obligaţii contractuale III.1.
III.2. Obligaţii necontractuale III.2.
III.3. Statutul personal III.3.
III.4. Relaţia dintre părinţi şi copii. Adopţia. III.4.
III.5. Căsătoria III.5.
III.6. Regimul proprietăţii matrimoniale şi relaţiile personale dintre soţi III.6.
III.7. Testamente şi succesiuni III.7.
III.8. Dreptul real de proprietate III.8.
III.9. Insolvenţa III.9.

 

I. SURSELE NORMELOR ÎN VIGOARE

I.1. Normele de drept intern

Principala sursă a dreptului internaţional privat elen o reprezintă legislaţia elenă. Dispoziţiile de bază se regăsesc în Codul civil (articolele 4-33), însă există dispoziţii şi în alte legi, de exemplu legea 5960/1933 privind cecurile (articolele 70-76). Noţiunea de lege cuprinde, de asemenea, convenţii internaţionale bilaterale şi multilaterale ratificate de Grecia care, de îndată ce au fost ratificate, se aplică în acelaşi mod ca şi legislaţia naţională elenă.

I.2. Convenţii internaţionale

Α. Multilaterale

Cele mai importante convenţii internaţionale cuprind:

  • Convenţia de la Geneva din 19.5.1956 privind contractul referitor la transportul rutier internaţional de mărfuri, ratificată de Grecia prin legea 559/1977.
  • Convenţia de la Haga din 05.10.1961 privind conflictele de legi referitoare la forma dispoziţiilor testamentare, ratificată de Grecia prin legea 1325/1983.
  • Convenţia de la Roma din 19.06.1980 privind legea aplicabilă obligaţiilor contractuale, ratificată de Grecia prin legea 1792/1988.

Β. Bilaterale

Cele mai importante convenţii internaţionale bilaterale cuprind:

Convenţia dintre Grecia şi SUA (ratificată prin legea 2893/1954) şi convenţia dintre Grecia şi Cipru (ratificată prin legea 1548/1985). Legea aplicabilă conflictelor dintre societăţile constituite în Grecia, SUA şi Cipru este legea statului în care acestea au fost constituite.

SusSus

II. PUNEREA ÎN APLICARE A NORMELOR PRIVIND CONFLICTUL DE LEGI

II.1. Există o obligaţie pentru judecători de a aplica normele privind conflictul de legi din proprie iniţiativă

În cazul în care, în conformitate cu normele privind conflictul de legi prevăzute de dreptul internaţional privat elen, legea aplicabilă este legea unui alt stat, judecătorul din Grecia ţine seama de acest lucru din proprie iniţiativă, adică fără a fi necesară invocarea acesteia de către părţile aflate în litigiu şi fără a dispune dovedirea conţinutului dispoziţiilor acesteia (articolul 337 din Codul de procedură civilă).

II.2. Retrimiterea

În cazul în care dispoziţiile de drept internaţional privat elen prevăd aplicarea dreptului unui alt stat, se aplică dispoziţiile dreptului material al acestuia şi nu se face nicio trimitere la dispoziţiile de drept internaţional privat ale respectivei ţări (articolul 32 din Codul civil), care, la rândul său, poate să prevadă că se aplică dreptul elen sau dreptul unui alt stat terţ.

II.3. Schimbarea factorului de legătură

Factorul de legătură al unei relaţii juridice se schimbă adesea în timpul existenţei relaţiei (de exemplu, un bun mobil este transferat dintr-o ţară în alta, caz în care legea aplicabilă se modifică, de asemenea). Există dispoziţii care furnizează în mod explicit o soluţie în ceea ce priveşte legea care se aplică în final; în caz contrar, instanţa aplică legea care a fost aplicată iniţial sau ulterior ori o combinaţie a acestora, în funcţie de circumstanţele concrete ale cauzei.

SusSus

II.4. Excepţii de la aplicarea generală a normelor conflictuale

În cazul în care dreptul internaţional privat elen (normele privind conflictul de legi) prevede că se aplică legea străină, iar aplicarea acesteia intră în conflict cu principiile morale fundamentale care guvernează politica publică din Grecia (articolul 33 din Codul civil), în momentul audierii cauzei în discuţie, instanţa elenă nu aplică dispoziţiile relevante ale legii străine ci aplică celelalte dispoziţii străine (funcţia negativă). Cu toate acestea, în cazul în care, în urma excluderii aplicării legii străine, se creează un vid juridic în legea străină, acesta este acoperit prin aplicarea dreptului elen (funcţia pozitivă).

O modalitate de protecţie a intereselor sistemului juridic elen o reprezintă adoptarea de norme care să fie direct aplicabile. Aceste dispoziţii reglementează, în special, chestiuni importante legate de relaţiile juridice interne ale statului şi sunt aplicate, de asemenea, direct de către instanţele elene în cauzele care prezintă un element de extraneitate şi care nu sunt soluţionate prin recurgerea la dispoziţiile de drept internaţional privat elen.

II.5. Proba legii străine

În cazul în care cunoaşterea dispoziţiilor legii străine este dificilă, instanţa din Grecia le poate identifica prin dispunerea efectuării probei legii străine aplicabile sau prin utilizarea altor mijloace pe care le apreciază ca fiind corespunzătoare; acest lucru poate cuprinde solicitarea asistenţei părţilor litigante şi nu se limitează la mijloacele de probă propuse (articolul 337 din Codul de procedură civilă). În Grecia, Institutul de drept internaţional străin elen joacă un rol important în ceea ce priveşte furnizarea de informaţii juridice.

SusSus

În mod excepţional, instanţa din Grecia nu examinează şi nu aplică legea străină, ci aplică dreptul elen: i) în ceea ce priveşte măsurile provizorii, datorită caracterului urgent al acestora, ii) în cazurile în care a fost practic imposibil să se identifice dispoziţiile legii străine, în ciuda eforturilor făcute în acest sens.

III. NORMELE PRIVIND CONFLICTUL DE LEGI

III.1. Obligaţii contractuale

Α. Convenţia de la Roma

Instanţele elene identifică legea aplicabilă obligaţiilor contractuale care prezintă un element de extraneitate pe baza Convenţiei de la Roma din 19 iunie 1980, indiferent dacă în cauză este legea unui stat membru sau a unui stat care nu este parte a convenţiei. Legea aplicabilă este stabilită cu ajutorul unor norme standard privind punctele de legătură, iar normele se aplică direct.

  1. norme privind punctul de legătură
    • norma generală prevede că legea aplicabilă relaţiilor contractuale dintre părţi este legea aleasă în mod explicit sau implicit de către acestea. Părţile pot schimba legea aplicabilă aleasă;
    • în cazul în care părţile nu au ales legea aplicabilă în momentul încheierii contractului, acestea o pot alege ulterior (de exemplu, în instanţă). Dacă părţile nu ajung la un acord, instanţa aplică legea statului cu care contractul prezintă legătura cea mai strânsă;
    • în ceea ce priveşte contractele imobiliare, legea aplicabilă este legea statului în care se află proprietatea;
    • în ceea ce priveşte contractele de transport de bunuri, legea aplicabilă este legea statului în care îşi are sediul expeditorul;
  2. norme direct aplicabile
  3. În cazurile în care există necesitatea absolută de a proteja ordinea juridică, de exemplu, pentru tipurile de contracte referitoare la proprietate sau contractele încheiate de consumatori sau angajatori, legea aplicabilă se stabileşte prin utilizarea normelor aplicabile direct prevăzute de unul dintre sistemele juridice următoare:

    SusSus

    • sistemul juridic al statului a cărui instanţă a audiat cauza;
    • sistemul juridic al statului a cărui lege se aplică;
    • sistemul juridic al statului cu al cărui drept prezintă legături toate elementele contractului, în ciuda faptului că părţile au ales legea unui alt stat ca fiind legea aplicabilă.

Β. Articolul 25 din Codul civil

Legea aplicabilă tuturor categoriilor de obligaţii contractuale care nu sunt reglementate de Convenţia de la Roma (persoane fizice, contracte care reglementează garanţiile, arbitrajul, alegerea instanţei, chestiuni legate de dreptul societăţilor, de moştenire şi de dreptul familiei) se stabileşte în conformitate cu articolul 25 din Codul civil.

  • legea aplicabilă relaţiilor contractuale dintre părţi este legea aleasă de către părţi în mod explicit sau tacit.
  • În cazul în care părţile nu au ales legea aplicabilă, instanţa din Grecia aplică legea statului care, în circumstanţe specifice, prezintă cea mai strânsă legătură cu contractul.

III.2. Obligaţii necontractuale

Legea aplicabilă obligaţiilor care rezultă din răspunderea civilă delictuală este legea statului în care a fost săvârşit faptul ilicit (articolul 26 din Codul civil).

Legea care se aplică obligaţiilor care rezultă din îmbogăţirea fără justă cauză este legea statului care corespunde cel mai bine circumstanţelor specifice în ansamblu.

III.3. Statutul personal

Legea aplicabilă chestiunilor legate de capacitatea personală a unui cetăţean elen sau a unui cetăţean străin de a-şi asuma drepturi şi obligaţii, de a încheia acte juridice, de a acţiona şi de a fi acţionat în judecată şi de a se constitui ca parte în proces este legea statului al cărui cetăţean este persoana în cauză (articolele 5 şi 7 din Codul civil şi articolele 62 litera (a) şi 63 alineatul (1) din Codul de procedură civilă).

SusSus

III.4. Relaţia dintre părinţi şi copii. Adopţia.

Α. Chestiunile legate de relaţia dintre părinţi şi copii se referă la legăturile familiale dintre părinţi şi copii şi la drepturile şi obligaţiile asociate acestora.

Atunci când se decide dacă un copil este considerat ca fiind născut în cadrul relaţiei de căsătorie sau în afara căsătoriei (articolul 17 din Codul civil), legea aplicabilă este:

  • legea statului care guvernează relaţiile personale dintre mama copilului şi soţul acestuia în momentul naşterii copilului;
  • în cazul desfacerii căsătoriei înainte de naşterea copilului, legea statului care reglementa relaţiile personale dintre mama copilului şi soţul acestuia în momentul desfacerii căsătoriei.

Legea aplicabilă în ceea ce priveşte posibilitatea legală ca un copil născut în afara căsătoriei să fie recunoscut în mod legal (articolul 1 din Convenţia Comisiei Internaţionale de Stare Civilă din 10 septembrie 1970, ratificată de Grecia prin legea 1657/1986) este legea statului al cărui cetăţean este tatăl sau mama copilului care prevede recunoaşterea legală a copilului, fie în cazul în care părinţii se căsătoresc ulterior, fie prin hotărâre judecătorească pronunţată după încheierea căsătoriei.

Legea aplicabilă relaţiilor dintre părinţi şi copiii născuţi din căsătorie (articolul 18 din Codul civil):

  • în cazul în care părinţii sunt resortisanţi ai aceluiaşi stat: legea statului respectiv;
  • în cazul în care aceştia au dobândit o nouă naţionalitate comună după naşterea copilului: legea statului a cărui naţionalitate comună a fost cel mai recent dobândită de către părinţi;
  • în cazul în care părinţii sunt resortisanţi ai unor state diferite înainte de naşterea copilului, iar naţionalitatea acestora rămâne aceeaşi după naştere sau în cazul în care părinţii sunt resortisanţi ai aceluiaşi stat înainte de naşterea copilului, dar naţionalitatea părinţilor sau a copilului se modifică după naştere: legea statului în care părinţii şi-au avut reşedinţa obişnuită comună cel mai recent în momentul naşterii copilului;
  • în cazul în care părinţii nu au o reşedinţă obişnuită comună: legea statului al cărui cetăţean este copilul.

Legea aplicabilă relaţiilor dintre mamă şi tată şi un copil născut în afara căsătoriei (articolele 19 şi 20 din Codul civil):

SusSus

  • în cazul în care părinţii sunt resortisanţi ai aceluiaşi stat: legea statului respectiv;
  • în cazul în care aceştia au dobândit o nouă naţionalitate comună după naşterea copilului: legea statului a cărui naţionalitate comună a fost cel mai recent dobândită de către părinţi;
  • în cazul în care părinţii sunt resortisanţi ai unor state diferite înainte de naşterea copilului, iar naţionalitatea acestora rămâne aceeaşi după naştere sau în cazul în care părinţii sunt resortisanţi ai aceluiaşi stat înainte de naşterea copilului, dar naţionalitatea părinţilor sau a copilului se modifică după naştere: legea statului în care părinţii şi-au avut reşedinţa obişnuită comună cel mai recent în momentul naşterii copilului;
  • în cazul în care părinţii nu au o reşedinţă obişnuită comună: legea statului al cărui cetăţean este mama sau tatăl copilului.

Legea aplicabilă relaţiilor dintre o mamă şu un tată care au un copil născut în afara căsătoriei (articolul 21 din Codul civil):

  • în cazul în care părinţii sunt resortisanţi ai aceluiaşi stat: legea statului respectiv;
  • în cazul în care aceştia au dobândit o nouă naţionalitate comună după naşterea copilului: legea statului a cărui naţionalitate comună a fost cel mai recent dobândită de către părinţi;
  • în cazul în care părinţii sunt resortisanţi ai unor state diferite înainte de naşterea copilului, iar naţionalitatea acestora rămâne aceeaşi după naştere sau în cazul în care părinţii sunt resortisanţi ai aceluiaşi stat înainte de naşterea copilului, dar naţionalitatea unuia dintre părinţi se modifică după naştere: legea statului în care aceştia au avut cea mai recentă reşedinţă obişnuită comună până la naştere;
  • în cazul în care părinţii nu au o reşedinţă obişnuită comună: legea statului în care aceştia îşi au cea mai recentă reşedinţă obişnuită comună.

Β. Adopţia

Legea aplicabilă condiţiilor adopţiei şi desfacerii adopţiei care prezintă un element de extraneitate este legea statului al cărui cetăţean este fiecare persoană implicată în adopţie (articolul 23 din Codul civil). În cazul în care persoanele implicate în adopţie sunt resortisanţi ai unor state diferite, trebuie îndeplinite condiţiile prevăzute de legile statelor corespunzătoare şi nu trebuie să existe niciun impediment în legile respective, astfel încât adopţia să poată fi valabilă.

SusSus

Legea aplicabilă relaţiilor dintre părinţii adoptivi şi copilul care a fost adoptat:

  • în cazul în care părinţii sunt resortisanţi ai aceluiaşi stat după adopţie: legea statului respectiv;
  • în cazul în care aceştia dobândesc o nouă naţionalitate comună în momentul adopţiei: legea statului a cărui naţionalitate comună a fost cel mai recent dobândită de către părinţi;
  • în cazul în care părinţii sunt resortisanţi ai unor state diferite înainte de adopţie, iar naţionalitatea acestora rămâne aceeaşi după adopţie sau în cazul în care părinţii sunt resortisanţi ai aceluiaşi stat înainte de adopţie, dar naţionalitatea uneia dintre persoanele implicate în adopţie se modifică în momentul încheierii adopţiei: legea statului în care aceştia au avut cea mai recentă reşedinţă obişnuită comună în momentul adopţiei;
  • în cazul în care părinţii nu au o reşedinţă obişnuită comună: legea statului al cărui cetăţean este părintele adoptiv sau, în cazul în care soţii adoptă copilul, legea care guvernează relaţiile personale ale acestora.

III.5. Căsătoria

Α. Condiţii materiale

Legea aplicabilă condiţiilor care trebuie îndeplinite şi impedimentelor cu care se confruntă persoanele care doresc să se căsătorească este legea statului ai cărui resortisanţi sunt, în cazul în care acestea sunt cetăţeni ai aceluiaşi stat sau, în cazul în care persoanele sunt resortisanţi ai unor state diferite, legea oricăruia dintre state [articolul 13 alineatul (1) litera (a) din Codul civil].

SusSus

Β. Condiţii procedurale

Pentru ca o căsătorie să fie valabilă din punct de vedere formal, legea aplicabilă este legea statului ai căror resortisanţi sunt persoanele care urmează să se căsătorească, în cazul în care acestea au cetăţenia aceluiaşi stat sau, în cazul în care sunt cetăţeni ai unor state diferite, legea oricăruia dintre state ai căror resortisanţi sunt sau legea statului în care s-a celebrat căsătoria [articolul 13 alineatul (1) litera (b) din Codul civil]. Sistemul juridic elen prevede anumite formalităţi care trebuie respectate pentru a celebra o căsătorie; uniunile dintre cupluri care trăiesc în concubinaj, dar care nu au încheiat în mod formal o căsătorie sunt recunoscute ca fiind valabile în Grecia, cu condiţia ca acestea să fie recunoscute ca fiind valabile în temeiul legii străine, iar persoanele cu care trăiesc în concubinaj să nu fie cetăţeni eleni.

C. Divorţul

Legea aplicabilă chestiunilor legate de divorţ sau de orice altă formă de separare legală, inclusiv obligaţiei de întreţinere acordată soţului anterior, este legea statului care reglementează relaţia personală a soţilor în momentul deschiderii acţiunilor de divorţ sau de separare (articolul 16 din Codul civil).

III.6. Regimul proprietăţii matrimoniale şi relaţiile personale dintre soţi

Α. Relaţiile personale dintre soţi sunt relaţiile care se întemeiază pe căsătorie şi care nu au nicio legătură cu proprietatea, cum ar fi convieţuirea şi drepturile şi obligaţiile, inclusiv obligaţia de întreţinere.

Legea aplicabilă relaţiilor personale dintre soţi (articolul 14 din Codul civil):

SusSus

  • în cazul în care soţii sunt resortisanţi ai aceluiaşi stat după încheierea căsătoriei: legea statului respectiv;
  • în cazul în care soţii au dobândit o nouă naţionalitate comună în timpul căsătoriei: legea statului a cărui cetăţenie comună a fost cel mai recent dobândită de către aceştia;
  • în cazul în care soţii au fost cetăţeni ai aceluiaşi stat în timpul căsătoriei, iar mai târziu, unul dintre ei a dobândit cetăţenia unui alt stat: legea statului a cărui cetăţenie comună a fost cel mai recent dobândită, cu condiţia ca celălalt soţ este în continuare cetăţean al statului respectiv;
  • în cazul în care soţii sunt resortisanţi ai unor state diferite înainte de încheierea căsătoriei, iar cetăţenia acestora rămâne aceiaşi după încheierea căsătoriei sau în cazul în care aceştia au fost cetăţeni ai aceluiaşi stat înainte de încheierea căsătoriei, iar unul îşi schimbă cetăţenia în timpul căsătoriei: legea statului în care soţii îşi au cea mai recentă reşedinţă obişnuită comună;
  • în cazul în care soţii nu au o reşedinţă obişnuită comună în timpul căsătoriei: legea statului cu care soţii prezintă cele mai strânse legături.

Β. Regimul proprietăţii matrimoniale se aplică drepturilor de proprietate şi obligaţiilor corespunzătoare rezultate în urma căsătoriei.

Legea aplicabilă este legea care guvernează relaţiile personale ale soţilor imediat după celebrarea căsătoriei (articolul 15 din Codul civil).

III.7. Testamente şi succesiuni

Normele privind moştenirea reglementează drepturile şi obligaţiile legate de bunurile mobile şi imobile care revin în urma decesului unei persoane, indiferent dacă persoana care a decedat a întocmit sau nu un testament.

SusSus

Legea aplicabilă tuturor problemelor legate de moştenire, altele decât forma de întocmire şi de revocare a testamentelor, este legea statului al cărui cetăţean era persoana decedată la data morţii (articolul 28 din Codul civil).

În cazul în care există un testament, acesta este considerat valabil dacă a fost întocmit în forma prevăzută în conformitate cu una din următoarele legi (articolul 1 din Convenţia de la Haga din 5 octombrie 1961 privind conflictele de legi referitoare la forma dispoziţiilor testamentare):

  • legea statului în care persoana decedată a întocmit testamentul;
  • legea statului al cărui cetăţean era persoana decedată în momentul întocmirii testamentului sau al morţii acesteia;
  • legea statului în care persoana decedată îşi avea reşedinţa sau domiciliul în momentul întocmirii testamentului sau al morţii acesteia;
  • în cazul în care testamentul priveşte proprietatea: legea statului în care se află proprietatea.

III.8. Dreptul real de proprietate

Legea aplicabilă în ceea ce priveşte drepturile reale de proprietate este reglementată de dispoziţiile Convenţiei de la Roma.

Legea aplicabilă drepturilor de posesie a proprietăţii şi tuturor drepturilor legate de bunurile mobile este legea statului în care se află proprietatea (articolul 27 din Codul civil).

Legea aplicabilă formei de întocmire a tranzacţiilor menţionate mai sus este legea statului în care se află bunul imobil sau mobil (articolul 12 din Codul civil).

III.9. Insolvenţa

Legea aplicabilă problemelor legate de insolvenţă este legea statului în care a fost începută procedura referitoare la insolvenţă [articolul 4 alineatul (1) din Regulamentul 1346/2000].

Informaţii suplimentare

« Legea aplicabilă - Informaţii generale | Grecia - Informaţii generale »

SusSus

Ultima actualizare: 30-10-2007

 
  • Drept comunitar
  • Drept internaţional

  • Belgia
  • Bulgaria
  • Republica Cehă
  • Danemarca
  • Germania
  • Estonia
  • Irlanda
  • Grecia
  • Spania
  • Franţa
  • Italia
  • Cipru
  • Letonia
  • Lituania
  • Luxemburg
  • Ungaria
  • Malta
  • Ţările de Jos
  • Austria
  • Polonia
  • Portugalia
  • România
  • Slovenia
  • Slovacia
  • Finlanda
  • Suedia
  • Regatul Unit