comisia europeană > RJE > Legea aplicabilă > Germania

Ultima actualizare: 28-08-2007
Versiune pentru tipărit Adaugă la preferinţe

Legea aplicabilă - Germania

EJN logo

Această pagină nu mai este de actualitate. Actualizarea este în curs şi va fi publicată pe portalul european e-justiţie.


 

TABLE OF CONTENTS

I. Sursele normelor în vigoare I.
I.1. Normele de drept intern I.1.
I.2. Convenţii internaţionale multilaterale I.2.
I.3. Convenţii bilaterale I.3.
II. Punerea în aplicare a normelor privind conflictul de legi II.
II.1. Există o obligaţie pentru judecător de a aplica normele privind conflictul de legi din proprie iniţiativă? II.1.
II.2. Retrimiterea II.2.
II.3. Schimbarea punctului de legătură II.3.
II.4. Excepţii de la aplicarea generală a normelor conflictuale II.4.
II.5. Proba legii străine II.5.
III. Normele privind conflictul de legi III.
III.1. Obligaţii contractuale III.1.
III.2. Obligaţii necontractuale III.2.
III.3. Statutul personal III.3.
III.4. Paternitatea, relaţiile dintre părinţi şi copii, inclusiv adopţia III.4.
III.5. Căsătoria, parteneriatul, divorţul, obligaţia de întreţinere III.5.
III.6. Regimul proprietăţii matrimoniale III.6.
III.7. Succesiunea, testamentele III.7.
III.8. Drepturile reale III.8.
III.9. Insolvenţa III.9.

 

Denegare de responsabilitate

Acurateţea următoarei prezentări nu este garantată. Ea nu poate şi nu ar trebui să înlocuiască consultanţa juridică pentru cauze specifice.

Scopul acestei prezentări este doar de a furniza câteva informaţii de bază referitoare la dreptul internaţional privat german. Din acest motiv, este aprobată utilizarea ei în cadrul Reţelei Judiciare Europene. Utilizarea prezentei în orice alt scop trebuie aprobată de Ministerul Federal al Justiţiei al Republicii Federale Germania.

I. Sursele normelor în vigoare

I.1. Normele de drept intern

Principala sursă de drept internaţional privat german este Einführungsgesetz zum Bürgerlichen Gesetzbuche (EGBGB - Act (introductiv) al codului civil ), în special articolele 3-46. Cu toate acestea, în conformitate cu articolul 3 alineatul 2 din EGBGB, normele prevăzute în actele legislative ale Comunităţilor Europene şi în convenţiile internaţionale, care se aplică în mod direct în legislaţia naţională, au prioritate, în domeniul lor de aplicare, faţă de dispoziţiile EGBGB.

Dispoziţii privind conflictul de legi sunt răspândite totodată şi în alte părţi ale legislaţiei germane decât în EGBGB, cum ar fi Insolvenzordnung (InsO - Regulamentul privind insolvenţa) şi Einführungsgesetz zum Versicherungsvertragsgesetz (EGVVG - Contractele de asigurare Act (introductiv)).

În domeniile care nu sunt reglementate prin lege (de exemplu în materia dreptului internaţional al societăţilor comerciale), legislaţia aplicabilă este stabilită de instanţele judecătoreşti.

I.2. Convenţii internaţionale multilaterale

Directorul B din Bundesgesetzblatt conţine o enumerare a tuturor acordurilor multilaterale semnate şi ratificate de Germania (comenzi pe site-ul www.bundesgesetzblatt.de Deutsch). Această listă a cuprinde, de asemenea, tratatelor multilaterale statale ce conţin norme armonizate privind conflictul de legi.

SusSus

Convenţiile multilaterale de acest tip sunt adesea adoptate la iniţiativa organizaţiilor internaţionale. În acest sens, trebuie avută în vedere Conferinţa de la Haga de Drept Internaţional Privat (www.hcch.net English - français). De asemenea, UNCITRAL (uncitral@uncitral.org) şi UNIDROIT (info@unidroit.org) contribuie la dezvoltarea dispoziţiilor privind conflictul de legi, ambele fiind organizaţii care se ocupă cu standardizarea dreptului internaţional şi cu definirea cadrului juridic pentru comerţului mondial. Germania este activă în toate aceste trei organizaţii.

I.3. Convenţii bilaterale

Dispoziţii privind conflictul de legi se găsesc, de asemenea, în tratate bilaterale. Acordurile încheiate de Germania cu alte state se găsesc tot în directorul B din Bundesgesetzblatt.

II. Punerea în aplicare a normelor privind conflictul de legi

II.1. Există o obligaţie pentru judecător de a aplica normele privind conflictul de legi din proprie iniţiativă?

Dreptul internaţional privat german are un rol important nu doar în litigiile judiciare. Partenerii de afaceri din diferite state trebuie să cunoască legislaţia care guvernează contractul dintre ei, indiferent de eventualitatea apariţiei unui litigiu judiciar în viitor. Drepturile şi obligaţiile acestora sunt stabilite pe această bază. Conducătorii auto aflaţi în concediu într-un alt stat trebuie să cunoască legislaţia în temeiul căreia aceştia sunt răspunzători în cazul în care produc un accident în statul respectiv. Legislaţia respectivă stabileşte natura şi dimensiunea compensaţiei.

SusSus

O instanţă judecătorească germană sesizată cu soluţionarea unui litigiu în circumstanţe care indică existenţa unei legături cu dreptul unei alte ţări trebuie să stabilească dreptul aplicabil, făcând trimitere la propriile dispoziţii privind conflictul de legi. Judecătorul german trebuie să cunoască normele de drept internaţional privat german şi trebuie să le aplice ex officio. O altă variantă nu există.

II.2. Retrimiterea

Retrimiterea este, în principiu reglementată de articolul 4 din EGBGB. În cazul în care legea străină retrimite la dreptul german, trebuie să se aplice dispoziţiile dreptului material german.

În cazul în care dispoziţiile privind conflictul de legi permit alegerea dreptului aplicabil, alegerea respectivă se referă doar la dispoziţiile dreptului material.

II.3. Schimbarea punctului de legătură

Schimbarea dreptului aplicabil (pentru situaţii „nerezolvate”) reprezintă un fenomen obişnuit în dreptul german. De exemplu, drepturile in rem sunt, în principiu, evaluate în conformitate cu dreptul locului unde se află proprietatea, astfel încât un bun poate fi guvernat de o ordine juridică diferită în momentul schimbării locului.

Cu toate acestea, o schimbare a punctului de legătură este, de asemenea, acceptată şi în alte domenii ale dreptului, un exemplu fiind schimbarea cetăţeniei.

Modificarea punctului de legătură nu poate avea loc în cazul în care dispoziţia privind conflictul de legi prevede o anumită dată a legăturii. De exemplu, se face trimitere la cetăţenia testatorului de la data morţii pentru a se stabili dreptul aplicabil succesiunii (v. infra punctul III.7).

SusSus

II.4. Excepţii de la aplicarea generală a normelor conflictuale

O instanţă de judecată germană trebuie să aplice dispoziţiile obligatorii ale dreptului german, chiar şi în cazul în care normele germane privind conflictul de legi prevăd ele însele aplicarea dreptului unui alt stat. Nici jurisprudenţa şi nici doctrina nu prevăd o orientare definitivă în ceea ce priveşte condiţiile, modalitatea şi măsura în care dispoziţiile obligatorii ale dreptului străin trebuie respectate în Germania, în situaţiile în care dreptul german trebuie să se aplice în privinţa faptelor cauzei.

Articolul 6 din EGBGB conţine dispoziţiile germane privind ordinea publică. Aplicarea dispoziţiilor legale străine se înlătură atunci când aplicarea acestora ar fi incompatibilă, în mod evident, cu principiile fundamentale ale dreptului german. Pentru aplicarea „principiilor fundamentale” trebuie să fie în joc principiile fundamentale ale justiţiei şi dreptăţii.. În general, acest lucru înseamnă încălcarea gravă a drepturilor fundamentale garantate prin constituţia germană. Un alt aspect important de luat în considerarea în vederea determinării aplicabilităţii dispoziţiilor de ordine publică este legătura cu dreptul intern pe care o prezintă faptele cauzei. Numai în acest caz dreptul german este, de regulă, aplicabil.

II.5. Proba legii străine

Instanţele de judecată germane trebuie nu doar să aplice propriile dispoziţii privind conflictul de legi ex officio, ci, în conformitate cu articolul 293 din Zivilprozessordnung (ZPO – Codul de procedura civila), acestea sunt obligate, de asemenea, să stabilească conţinutul legii străine aplicabile printr-o procedura judiciară bazată pe libertatea de acţiune şi pe atribuţiile decizionale pe care le au la dispoziţie. Instanţele de judecată se pot prevala de cooperarea părţilor, însa nu sunt obligate să ia în considerare pledoariile acestora.

SusSus

III. Normele privind conflictul de legi

III.1. Obligaţii contractuale

Dispoziţiile Convenţiei de la Roma din 1980 privind legea aplicabilă obligaţiilor contractuale au fost încorporate în dreptul german la articolul 27 şi următoarele din EGBGB. Articolele 7-14 din EGVVG cuprind norme conflictuale speciale pentru anumite contracte de asigurare.

Cererile contractuale de despăgubire sunt guvernate, în principal, de legea aleasă de către părţi (articolul 27 din EGBGB).

Cu toate acestea, dreptul de a alege legea aplicabilă este limitat, de exemplu, în cazul în care faptele prezintă un caracter pur intern, adică atunci când lipseşte elementul de extraneitate. În acest caz, în afara dreptului de a alege legea aplicabilă, dispoziţiile obligatorii ale legislaţiei care are legătură cu faptele rămân aplicabile. În cazul contractelor încheiate de consumatori, alegerea legii nu trebuie să aibă drept rezultat înlăturarea dispoziţiilor obligatorii mai favorabile privind protecţia consumatorului prevăzute de legislaţia ţării de reşedinţă.

În principiu, în cazul în care există posibilitatea alegerii legii aplicabile, întregul contract este supus legii alese. Cu toate acestea, părţile pot alege legea aplicabilă numai pentru o anumită parte a condiţiilor contractului, în rest legea aplicabilă se stabileşte în mod obiectiv.

În lipsa unei legi alese, legea aplicabila se stabileşte prin trimitere la punctele obiective de legătură. Articolul 28 din EGBGB prevede că legea aplicabilă este legea cu care contractul prezintă legătura cea mai strânsă. În mod obişnuit, aceasta este legea statului unde îşi are reşedinţa obişnuită sau principală partea care execută prestaţia caracteristică contractului. Cu toate acestea, o examinare completă a tuturor circumstanţelor poate dezvălui faptul că respectivul contract prezintă, în mod excepţional, legături mai strânse cu un alt sistem juridic, caz în care se aplică acesta din urmă.

SusSus

Norme speciale se aplică proprietăţii imobiliare, transportului, precum şi contractelor de muncă şi contractelor încheiate de consumatori.

III.2. Obligaţii necontractuale

Articolul 38 din EGBGB prevede diferite norme privind legea aplicabilă în ceea ce priveşte despăgubirile pretinse pe baza îmbogăţirii fără justă cauză. Acţiunile în despăgubiri pentru serviciile prestate sunt supuse dreptului aplicabil relaţiilor juridice rezultate din executarea prestaţiei. Acţiunile în despăgubiri în virtutea încălcării nejustificate a unui drept protejat sunt guvernate de dreptul statului în care a avut loc încălcarea. În alte cazuri se aplica legea locului unde a fost obţinut beneficiul.

În conformitate cu articolul 39 din EGBGB, cererile legale de despăgubiri care rezultă din executarea actelor juridice cu o parte terţă sunt guvernate de dreptul statului în care s-a încheiat actul juridic. Exista norme speciale privind stabilirea datoriei unei părţi terţe.

În conformitate cu articolul 40 din EGBGB cererile prin care se pretind despăgubiri pentru prejudiciile rezultate dintr-un act ilicit sunt guvernate, în principiu, de legea locului unde a avut loc actul respectiv. Partea prejudiciată poate, cu toate acestea, solicita aplicarea dreptului statului unde a avut loc încălcarea intereselor legale. În cazul în care, la data producerii evenimentului care a dat naştere răspunderii, debitorul şi persoana prejudiciată au avut reşedinţa obişnuită în acelaşi stat, se aplică dreptul statului respectiv, prin aplicarea punctului de legătură special.

SusSus

Articolul 42 din EGBGB prevede că părţile pot alege legea aplicabilă, în funcţie de fapte, în toate cazurile.

În conformitate cu articolul 41 din EGBGB, dreptul aplicabil poate fi înlocuit cu un drept care, în temeiul circumstanţelor particulare, are în mod substanţial legături mai strânse cu faptele cauzei.

În sfârşit, ca reglementare specială privind ordinea publică, articolul 40 alineatul (3) limitează domeniul de aplicare al acţiunilor în despăgubiri pentru prejudicii care rezultă din acte ilicite.

III.3. Statutul personal

În conformitate cu dreptul internaţional privat german, problemele juridice ridicate de statutul juridic personal al unei persoane fizice sunt guvernate de legea statului la care face trimitere cetăţenia persoanei.

În cazul în care persoana are mai mult de o cetăţenie, articolul 5 alineatul (1) primul paragraf din EGBGB prevede că trimiterea trebuie să se facă la ceea ce este cunoscut ca cetăţenie efectivă, adică cetăţenia statului cu care resortisantul cu mai multe cetăţenii prezintă cele mai strânse legături. În cazul în care, dimpotrivă, o persoana cu mai multe cetăţenii are şi cetăţenia germană, articolul 5 alineatul (1) al doilea paragraf prevede că se aplică doar această cetăţenie.

Criteriul cetăţeniei se aplică în ceea ce priveşte dreptul la nume (pentru detalii a se vedea articolul 10 din EGBGB), precum şi capacitatea juridică a persoanelor fizice.

III.4. Paternitatea, relaţiile dintre părinţi şi copii, inclusiv adopţia

În conformitate cu articolul 19 din EGBGB, paternitatea unui copil este supusă, în primul rând, legii statului unde copilul îşi are reşedinţa obişnuită. Nu se face nici o distincţie între copilul născut din căsătorie şi copilul din afara căsătoriei. În relaţia cu fiecare părinte, paternitatea poate fi stabilită, de asemenea, în temeiul legii naţionale a părintelui. În cazul în care mama este căsătorită, dreptul familiei aplicabil acesteia în momentul naşterii copilului poate fi, de asemenea, luat în considerare în ceea ce priveşte stabilirea paternităţii. Copiilor născuţi înainte de 1.7.1998 li se aplică norme diferite.

SusSus

În conformitate cu articolul 20 din EGBGB, acţiunile de tăgăduire a paternităţii sunt supuse, în general, dreptului în temeiul căruia au apărut circumstanţele paternităţii, iar, în cazul în care acţiunea este introdusă de copil, aceasta este guvernată de legea aplicabilă locului unde copilul îşi are reşedinţa obişnuită.

În conformitate cu articolul 21 din EGBGB, răspunderea părintească este determinată în conformitate cu legea aplicabilă locului unde copilul îşi are reşedinţa obişnuită, în măsura în care nu se aplică Convenţia din 1961 privind protecţia minorilor. În conformitate cu această convenţie, anumitor aspecte li se aplică legea naţională a copilului.

În conformitate cu articolul 22 din EGBGB, eficacitatea unei adopţii este determinată, în mod fundamental, de legea naţionala a adoptatorului la data efectuării adopţiei. Adopţia efectuată de (unul sau ambii) soţi este supusă legii care guvernează efectele generale ale căsătoriei. Soţii care au naţionalităţi diferite pot, în consecinţă, să adopte, de asemenea, un copil în temeiul legii statului unde aceştia au reşedinţa obişnuită. În conformitate cu articolul 23 din EGBGB, în principiu, se aplică legea naţională a copilului în ceea ce priveşte consimţământul copilului şi al părinţilor săi naturali la adopţie.

Recunoaşterea adopţiilor străine şi stabilirea eficacităţii adopţiilor străine sunt guvernate de Actul privind efectele adopţiei efectuate în temeiul legii străine.

III.5. Căsătoria, parteneriatul, divorţul, obligaţia de întreţinere

În conformitate cu articolul 13 din EGBGB, cerinţele necesare pentru încheierea unui contract de căsătorie sunt acelea prevăzute de legea statului al cărui cetăţean este persoana care urmează să se căsătorească. În circumstanţe speciale, însă, se poate aplica în locul acesteia dreptul german.

SusSus

În Germania, un contract de căsătorie poate fi încheiat doar în prezenţa ofiţerului de stare civilă sau, în mod excepţional, a unei persoane împuternicite în mod expres în acest scop (articolul 13 alineatul (3) din EGBGB).

În conformitate cu articolul 14 din EGBGB, efectele generale ale căsătoriei sunt guvernate de legea statului ai cărui cetăţeni sunt ambii soţi, adică legea naţională comună a acestora.

În cazul în care soţii nu au aceeaşi lege naţională comună, legea aplicabilă este legea locului de reşedinţă obişnuit comun.

O posibilitate limitată de alegere a legii este disponibilă în temeiul articolului 14 alineatul (3) din EGBGB.

În conformitate cu articolul 17 din EGBGB, divorţul este, în general, guvernat de legea care, la data prezentării cererii de divorţ, guverna efectele generale ale căsătoriei, adică statutul juridic al familiei, atât timp cât procedura judiciară este pendinte.

Dreptul german cârmuieşte dreptul de uzufruct asupra casei conjugale, precum şi asupra bunurilor casnice care se află în Germania.

În conformitate cu articolul 17 alineatul (3) din EGBGB, legea aplicabilă distribuirii drepturilor la pensie este determinată de legea divorţului. În anumite circumstanţe în care legea privind distribuirea drepturilor la pensie nu este recunoscută de dreptul străin, aceasta se poate aplica, în conformitate cu dreptul german, la solicitarea părţilor.

În conformitate cu articolul 18 din EGBGB, care cuprinde normele prevăzute de Convenţia de la Haga din 1973 cu privire la legea aplicabilă pentru obligaţiile de întreţinere, cererile privind întreţinerea dintre rude sau dintre soţi sunt guvernate de legea statului unde persoana îndreptăţită să primească întreţinere are reşedinţa obişnuită.

SusSus

În cazul în care, în mod excepţional, nici un drept la întreţinere nu este conferit de legea locului unde persoana îndreptăţita sa primească întreţinere locuieşte în mod obişnuit, se poate aplica legea naţională comună a părţilor. În cazul în care această lege nu foloseşte părţilor, în mod similar, se aplică în locul acesteia legea statului în care se află instanţa în faţa căreia a fost introdusă acţiunea privind obligaţia de întreţinere.

Parteneriatele înregistrate sunt guvernate de articolul 17b din EGBGB.

III.6. Regimul proprietăţii matrimoniale

În conformitate cu articolul 15 din EGBGB, regimul proprietăţii matrimoniale este guvernat de legea aplicabilă efectelor generale ale căsătoriei la data încheierii acesteia. Soţii care, la data respectivă, sunt ambii cetăţeni ai aceluiaşi stat se supun regimului proprietăţii guvernat de legea naţională comună. În cazul în care soţii au cetăţenii diferite, se aplică legea statului în care ambii soţi au locul de reşedinţă obişnuit la data încheierii căsătoriei.

În conformitate cu articolul 15 alineatul (2) din EGBGB, persoanele care încheie o căsătorie au o posibilitate limitată de alegere a regimului proprietăţii.

III.7. Succesiunea, testamentele

În conformitate cu articolul 25 din EGBGB, problemele legate de moştenire sunt guvernate de legea statului al cărui cetăţean era testatorul la data morţii. Dreptul german poate fi ales în ceea ce priveşte terenurile situate în Germania.

SusSus

În conformitate cu articolul 26 din EGBGB, care cuprinde principalele dispoziţii privind conflictul de legi prevăzute de Convenţia de la Haga din 1961 cu privire la legea aplicabilă formularului de dispoziţii testamentare, un testament este valid din punct de vedere al formei dacă îndeplineşte cerinţele unui sistem juridic cu care există o legătură în temeiul naţionalităţii, a reşedinţei obişnuite a testatorului sau a locului unde testamentul a fost întocmit.

III.8. Drepturile reale

În conformitate cu articolul 43 din EGBGB drepturile in rem sunt guvernate, în mod fundamental, de legea statului în care se află proprietatea. Legea locală, de exemplu, cârmuieşte conţinutul proprietăţii şi modul în care se poate transfera proprietatea sau în care se poate constitui o sarcină asupra ei.

În ceea ce priveşte autovehiculele, articolul 45 din EGBGB prevede un punct de legătură special.

Deplasarea unui bun dintr-un stat în altul este supusă, de asemenea, dispoziţiilor speciale prevăzute la articolul 43 alineatul (2) din EGBGB.

În fine, autorizaţiile pentru terenuri sunt, de asemenea, tratate în mod separat la articolul 44 din EGBGB.

Alegerea legii în cea ce priveşte drepturile in rem este, în principiu, exclusă. Cu toate acestea, în conformitate cu articolul 46 din EGBGB, se poate face o derogare de la legea stabilită, prin trimitere la punctele de legătură menţionaţi anterior, dacă faptele prezintă, în mod substanţial, o legătură mai strânsă cu legea altui stat.

III.9. Insolvenţa

Articolul 335 din Actul privind insolvenţa prevede că procedura privind insolvenţa şi consecinţele acesteia sunt, în principiu, guvernate de legea statului în care a fost începută procedura. Articolele 36 şi următoarele din Actul privind insolvenţa definesc punctele speciale de legătură referitori la anumite aspecte ale dreptului internaţional privind insolvenţa (de exemplu condiţiile de lucru, compensările, contestaţiile) care pot devia de la acest principiu.

Informaţii suplimentare

Broşura Ministerului Federal al Justiţiei privind dreptul internaţional privat poate fi găsită pe site-ul www.bmj.bund.de Deutsch - English.

« Legea aplicabilă - Informaţii generale | Germania - Informaţii generale »

SusSus

Ultima actualizare: 28-08-2007

 
  • Drept comunitar
  • Drept internaţional

  • Belgia
  • Bulgaria
  • Republica Cehă
  • Danemarca
  • Germania
  • Estonia
  • Irlanda
  • Grecia
  • Spania
  • Franţa
  • Italia
  • Cipru
  • Letonia
  • Lituania
  • Luxemburg
  • Ungaria
  • Malta
  • Ţările de Jos
  • Austria
  • Polonia
  • Portugalia
  • România
  • Slovenia
  • Slovacia
  • Finlanda
  • Suedia
  • Regatul Unit