comisia europeană > RJE > Legea aplicabilă > Republica Cehă

Ultima actualizare: 23-04-2009
Versiune pentru tipărit Adaugă la preferinţe

Legea aplicabilă - Republica Cehă

EJN logo

Această pagină nu mai este de actualitate. Actualizarea este în curs şi va fi publicată pe portalul european e-justiţie.


 

TABLE OF CONTENTS

I. SURSELE normelor în vigoare I.
I.1. Norme de drept intern I.1.
I.2. Convenţii internaţionale multilaterale în vigoare I.2.
I.3. Principalele convenţii bilaterale în vigoare I.3.
II. PUNEREA ÎN APLICARE A NORMELOR PRIVIND CONFLICTUL DE LEGI II.
II.1. Obligaţia instanţei de a aplica normele privind conflictul de legi din proprie iniţiativă II.1.
II.2. Retrimiterea II.2.
II.3. Schimbarea factorului de legătură II.3.
II.4. Excepţii de la aplicarea generală a normelor privind conflictul de legi II.4.
II.5. Probă de drept străin II.5.
III. NORMELE PRIVIND CONFLICTUL DE LEGI III.
III.1. Obligaţii contractuale şi acte juridice III.1.
III.2. Obligaţii necontractuale (fapte ilicite şi delicte, îmbogăţirea fără justă cauză, negotiorum gestio, etc.) III.2.
III.3. Statutul personal, aspectele referitoare la starea civilă (nume, domiciliu, capacitate) III.3.
III.4. Stabilirea relaţiei părinte-copil, inclusiv adopţia III.4.
III.5. Căsătoria, cuplurile necăsătorite, parteneriatele, divorţul, separarea judiciară, obligaţiile de întreţinere III.5.
III.6. Regimul proprietăţii matrimoniale III.6.
III.7. Testamente şi succesiuni III.7.
III.8. Dreptul real de proprietate III.8.
III.9. Insolvenţă III.9.

 

I. SURSELE normelor în vigoare

I.1. Norme de drept intern

Normele privind conflictul de legi în Republica Cehă sunt consacrate exclusiv în dreptul pozitiv şi în convenţiile internaţionale care sunt obligatorii pentru Republica Cehă şi care fac parte din legislaţia cehă.

Acestea nu derivă din jurisprudenţă în temeiul legislaţiei cehe.

I.2. Convenţii internaţionale multilaterale în vigoare

Lista completă a convenţiilor internaţionale multilaterale în vigoare care unifică normele privind conflictul de legi între normele materiale şi normele directe în domeniul dreptului internaţional privat. Convenţiile în domeniul dreptului procedural internaţional nu sunt incluse:

  1. Convenţia pentru unificarea anumitor reguli privind transportul internaţional aerian, semnată la Varşovia la 12 octombrie 1929
  2. Convenţia de la Haga din 4 mai 1971 privind legea aplicabilă accidentelor rutiere
  3. Convenţia pentru unificarea anumitor reguli pentru transportul internaţional aerian, Montreal, 28 mai 1999
  4. Protocolul de modificare a Convenţiei pentru unificarea anumitor reguli privind transportul internaţional aerian, semnată la Varşovia la 12 octombrie 1929, Haga, 28 septembrie 1955
  5. Convenţia privind contractul de transport internaţional de mărfuri pe şosele, semnată la Geneva la 19 mai 1956
  6. Convenţia de la Viena din 21 mai 1963 privind răspunderea civilă pentru daune nucleare
  7. Protocolul comun cu privire la aplicarea Convenţiei de la Viena şi a Convenţiei de la Paris, Viena, 21 septembrie 1988
  8. Convenţia privind perioada de prescripţie în ceea ce priveşte vânzarea internaţională de bunuri, New York, 14 Iunie 1974, astfel cum a fost modificată prin Protocolul din 11 aprilie 1980, New York, 14 iunie 1974
  9. Convenţia Naţiunilor Unite privind contractele de vânzare internaţională de bunuri şi protocolul adiţional la aceasta, Viena, 11 aprilie 1980
  10. Acordul de la Lisabona privind protecţia şi înregistrarea internaţională a denumirilor de origine din 31 octombrie 1958, revizuită la Stockholm la 14 iulie 1967, Lisabona, 31 octombrie 1958
  11. Acordul de la Madrid privind înregistrarea internaţională a denumirilor de origine din 14 aprilie 1891, revizuit la Bruxelles la 14 decembrie 1900, la Washington la 2 iunie 1911, la Haga la 6 noiembrie 1925, la Londra la 2 iunie 1934, la Nisa la 15 iunie 1957 şi la Stockholm la 14 iulie 1967, şi protocolul la acesta, Stockholm, 14 iulie 1967
  12. Convenţia de la Haga din 2 octombrie 1973 privind administrarea internaţională a succesiunilor
  13. Convenţia de la Haga din 19 octombrie 1996 privind competenţa, legea aplicabilă, recunoaşterea, executărea şi cooperarea cu privire la răspunderea părintească şi măsurile privind protecţia copiilor
  14. Convenţia de la Berna din 9 septembrie 1886 pentru protecţia operelor literare şi artistice, modificată la Paris la 4 mai 1896, revizuită la Berlin la 13 noiembrie 1908, modificată la Berna la 20 martie 1914 şi revizuită la Roma la 2 iunie 1928, la Bruxelles la 26 iunie 1948, la Stockholm la 14 iulie 1967 şi la Paris la 24 iulie 1971, Paris, 24 iulie 1971
  15. Convenţia de la Berna din 9 mai 1980 privind transporturile internaţionale feroviare
  16. Convenţia complementară la Convenţia de la Varşovia pentru unificarea anumitor reguli referitoare la transportul aerian internaţional efectuat de o altă persoană decât transportatorul contractual, Guadalajara, 18 septembrie 1961
  17. Convenţia Naţiunilor Unite de la Hamburg din 31 martie 1978 privind transportul maritim al mărfurilor
  18. Convenţia de la Paris pentru protecţia proprietăţii industriale, încheiată la Paris la 20 martie 1883, revizuită la Bruxelles la 14 decembrie 1900, la Washington la 2 iunie 1911, la Haga la 6 noiembrie 1925, la Londra la 2 iunie 1934, la Lisabona la 31 octombrie 1958 şi la Stockholm la 14 iulie 1967, Paris, 20 martie 1883
  19. Acordul de la Madrid din 14 aprilie 1891 privind sancţionarea indicaţiilor de provenienţă false sau înşelătoare aplicate pe produse, încheiat la Madrid la 14 aprilie 1891, revizuit la Washington la 2 iunie 1911, la Haga la 6 noiembrie 1925, la Londra la 2 iunie 1934 şi la Lisabona la 31 octombrie 1958, precum şi actul adiţional, Stockholm, 14 iulie 1967
  20. Convenţia universală asupra drepturilor de autor şi protocoalele 2 şi 3 (revizuită la Paris la 24 iulie 1971 şi protocolul adiţional 2), Geneva, 6 septembrie 1952
  21. Convenţia internaţională pentru protecţia artiştilor interpreţi sau executanţi, a producătorilor de fonograme şi a organismelor de radiodifuziune, Roma, 26 octombrie 1961
  22. Convenţia privind eliberarea brevetelor europene (Convenţia brevetului european), text astfel cum a fost modificat prin actul de revizuire a articolului 63 CEB din 17 decembrie 1991 şi prin deciziile Consiliului administrativ al Organizaţiei Europene de Brevete din 21 decembrie 1978, 13 decembrie 1994, 20 octombrie 1995, 5 decembrie 1996 şi 10 decembrie 1998, München, 5 octombrie 1973
I.3. Principalele convenţii bilaterale în vigoare

Tratatele bilaterale aplicate cel mai frecvent de instanţe sunt următoarele:

SusSus

  1. Tratatul între Republica Socialistă Cehoslovacă şi Republica Populară Ungaria cu privire la asistenţa juridică reciprocă şi reglementarea raporturilor juridice în materie civilă, de dreptul familiei şi penală, Bratislava, 28 martie 1989
  2. Tratatul între Republica Socialistă Cehoslovacă şi Republica Populară Polonia cu privire la asistenţa juridică reciprocă şi reglementarea raporturilor juridice în materie civilă, de dreptul familiei şi penală, Varşovia, 21 decembrie 1987
  3. Tratatul între Republica Socialistă Cehoslovacă şi Uniunea Republicilor Sovietice Socialiste cu privire la asistenţa juridică reciprocă şi reglementarea raporturilor juridice în materie civilă, de dreptul familiei şi penală, Moscova, 12 august 1982
  4. Tratatul între Republica Socialistă Cehoslovacă şi Republica Austria cu privire la raporturile juridice reciproce în materie civilă, cu privire la instrumentele şi informaţiile juridice, precum şi protocolul final, Praga, 10 noiembrie 1961
  5. Tratatul între Republica Slovacă şi Republica Cehă cu privire la asistenţa juridică reciprocă acordată de autorităţile judiciare şi reglementarea anumitor raporturi juridice în materie civilă şi penală, precum şi protocolul final, Praga, 29 octombrie 1992

II. PUNEREA ÎN APLICARE A NORMELOR PRIVIND CONFLICTUL DE LEGI

II.1. Obligaţia instanţei de a aplica normele privind conflictul de legi din proprie iniţiativă

În dreptul ceh există „norme indicative privind conflictul de legi”, pe care părţile pot conveni să nu le aplice, înlocuind în schimb factorii de legătură ale acestora cu propriul lor acord, precum şi „norme obligatorii privind conflictul de legi”, care se aplică indiferent de dorinţa părţilor. Alegerea legislaţiei de către părţi este nerestricţionată, adică acestea pot alege orice legislaţie în vigoare ca fiind legea aplicabilă pentru evaluarea raportului juridic între părţi. Legislaţia indicativă se aplică în primul rând relaţiilor contractuale din dreptul comercial, civil şi al muncii. Existenţa normelor obligatorii asigură pentru părţi un grad mai înalt de certitudine juridică în relaţiile cu privire la care statul manifestă un interes mai mare pentru reglementarea clară acestora, de exemplu în domeniul drepturilor reale, de succesiune sau de dreptul familiei, precum şi în reglementarea conflictului de legi în ceea ce priveşte capacitatea juridică.

SusSus

Normele privind conflictul de legi din dreptul ceh sunt, prin urmare, aplicate de către instanţă în situaţiile de norme indicative privind conflictul de legi atunci când părţile aleg în mod legitim legislaţia cehă ca fiind legea aplicabilă; în cazul în care acestea nu optează o lege aplicabilă, în situaţiile normelor obligatorii privind conflictul de legi, legislaţia cehă trebuie aplicată de către instanţă ex officio în toate situaţiile

II.2. Retrimiterea

Pentru aplicarea generală a retrimiterii, Legea privind dreptul internaţional privat şi procedural prevede că retrimiterea poate fi acceptată în cazul în care aceasta este în concordanţă cu structura rezonabilă şi corectă a raportului juridic în cauză.

În general, retrimiterea se acceptă în principal în legătură cu cauze juridice privind statutul personal, dreptul familiei şi dreptul succesoral, fiind utilizată rareori în relaţiile contractuale.

Acceptarea retrimiterii în sensul legii privind dreptul internaţional privat şi procedural înseamnă că pot fi aplicate numai dispoziţiile de fond ale legii la care se referă trimiterea. Acest lucru exclude, prin urmare, retrimiterea secundară prevăzută de normele privind conflictul de legi ale jurisdicţiei la care se face trimiterea.

II.3. Schimbarea factorului de legătură 

Legea privind dreptul internaţional privat şi procedural stipulează în general, prin intermediul unui factor de legătură, locul sau poziţia unui bun în momentul în care au survenit circumstanţele care instituie apariţia sau extincţia legii cu privire la bunul respectiv (lex rei sitae). În cazul în care bunul este transportat, legea aplicabilă este legea locului de unde s-a expediat acesta (lex loci expeditionis). În cazul în care bunul este transportat în etape, prin diferite mijloace de transport, se ia în calcul primul loc de la care a început procesul de transportare.

SusSus

Calcularea termenului de prescripţie este guvernată de legea locului unde se află bunul la începutul termenului de prescripţie.

Gestionarea conflictelor mobile cu privire la persoane este recapitulată la capitolele 3.5, 3.6 şi 3.7 de mai jos.

În cazul în care părţile contractante nu aleg legea aplicabilă pentru raporturile dintre acestea, Legea privind dreptul internaţional privat şi procedural prevede că raporturile juridice ale părţilor sunt guvernate de legea a cărei aplicare respectă configuraţia rezonabilă a raportului respectiv. De regulă, acesta este:

  • în cazul contractelor de transport, legea locului unde transportatorul sau agentul de expediţie îşi are sediul sau reşedinţa la momentul încheierii contractului;
  • în cazul contractelor de asigurări, legea în vigoare a locului unde se află sediul sau reşedinţa asigurătorului la momentul încheierii contractului;
  • în cazul mandatelor şi al contractelor similare, legea în vigoare a locului unde mandantul îşi are sediul sau reşedinţa la momentul încheierii contractului.
II.4. Excepţii de la aplicarea generală a normelor privind conflictul de legi 
a) Excepţia de politică publică (ordine publică)

O dispoziţie juridică a unui alt stat membru nu se aplică în Republica Cehă în cazul în care efectele aplicării acesteia ar contraveni principiilor ordinii sociale şi publice a Republicii Cehe şi legislaţiei sale, astfel de principii trebuind susţinute fără ezitare. Aceasta este o măsură excepţională care poate fi aplicată numai în situaţii specifice şi extreme.

SusSus

Principiile fundamentale ale ordinii sociale şi publice în Republica Cehă sunt cele a căror menţinere vizează satisfacerea intereselor esenţiale ale statului şi societăţii, precum şi principiile statului de drept. Cu toate acestea, protecţia în temeiul excepţiei de ordine publică nu se aplică în niciun caz tuturor dispoziţiilor obligatorii ale dreptului intern ceh.

Reglementările juridice al căror conţinut ar putea conduce la aplicarea la scară naţională a excepţiei de ordine publică sunt, în special Constituţia Republicii Cehe (Legea nr. 1/1993), inclusiv Carta Drepturilor şi Libertăţilor Fundamentale (promulgată cu numărul 2/1993).

b) Dispoziţii juridice obligatorii

Acestea sunt dispoziţii de drept intern de la care nu se poate deroga contractual sau prin orice alt mijloc şi care nu pot fi înlocuite de dreptul străin, în limitele obiectului reglementării.

În dreptul ceh, dispoziţiile juridice obligatorii nu sunt specificate, deşi unele exemple ar putea include, în dreptul administrativ şi financiar, Legea nr. 143/2001 privind protecţia concurenţei, Legea nr. 219/1995, Legea privind schimbul valutar, Legea nr. 634/1992 privind drepturile consumatorilor, în dreptul penal, Legea nr. 140/1961, Codul penal, în dreptul muncii, normele aplicabile în mod necesar cum ar fi dispoziţiile privind numărul maxim permis de ore de muncă pe săptămână, interzicerea anumitor sarcini efectuate de femei, a orelor suplimentare şi a muncii de noapte prestate de tineri, dispoziţii cuprinse în Legea nr. 65/1995, Codul muncii.

II.5. Probă de drept străin

Conform dreptului ceh, este obligaţia autorităţii decizionale, de obicei o instanţă judecătorească, de a determina conţinutul legii străine. Legea privind dreptul internaţional privat şi procedural prevede că instanţa trebuie să ia toate măsurile necesare pentru proba de drept străin. De asemenea, acesta prevede că, în cazul în care instanţa nu este familiarizată cu conţinutul dreptului străin, aceasta poate solicita informaţii în această privinţă din partea Ministerului Justiţiei. De asemenea, ministerul furnizează instanţelor declaraţii în situaţia în care apar incertitudini în cadrul discuţiilor privind relaţiile de drept privat cu un caracter internaţional.

SusSus

III. NORMELE PRIVIND CONFLICTUL DE LEGI

III.1. Obligaţii contractuale şi acte juridice
a) Surse normative

Ca în cazul tuturor celorlalte domenii referitoare la relaţiile juridice, sursa principală a legislaţiei cehe o reprezintă Legea privind dreptul internaţional privat şi procedural.

Sursa normativă pentru relaţiile juridice care rezultă din cambii şi cecuri este legea privind cambiile şi cecurile, şi anume Legea nr. 191/1950, astfel cum a fost modificată („Legea privind cambiile şi cecurile”).

b) Domeniu de aplicare

Legea privind dreptul internaţional privat şi procedural conţine prevederi legate de conflicte privind relaţiile patrimoniale reciproce ale părţilor în cadrul relaţiilor contractuale, inclusiv reglementarea retrimiterii (a se vedea punctul 2.2 de mai sus), care acoperă instituirea, modificarea, garantarea şi consecinţele încălcării obligaţiilor contractuale, limitarea relaţiilor contractuale şi compensarea creanţelor. De asemenea, legea reglementează relaţiile de dreptul muncii, stabilind, în special, circumstanţele legate de încheierea şi durata contractului de muncă.

Legea privind cambiile şi cecurile conţine dispoziţii privind declaraţiile referitoare la cambii şi cecuri.

c) Factori de legătură aplicabili

În special, un factor de legătură îl reprezintă exprimarea identică a dorinţei părţilor în ceea ce priveşte legislaţia care urmează să guverneze raportul lor juridic, adică alegerea legislaţiei (lex electa, lex voluntatis).

SusSus

În cazul în care părţile care au raporturi patrimoniale reciproce nu optează pentru o legislaţie, legea aplicabilă este cea a cărei aplicare respectă configuraţia rezonabilă al raportului în cauză, în cadrul relaţiilor contractuale specifice:

  1. în cazul unui contract de vânzare-cumpărare sau al unui contract de antrepriză, legea locului unde vânzătorul sau prestatorul de lucrări îşi are sediul sau reşedinţa la momentul încheierii contractului;
  2. în cazul contractelor care au ca obiect un bun imobiliar, legea locului unde se situează imobilul (lex rei sitae);
  3. în cazul contractelor de transport, legea locului unde transportatorul sau agentul de expediţie îşi are sediul sau reşedinţa la momentul încheierii contractului;
  4. în cazul contractelor de asigurări, în general, legea în vigoare a locului unde asigurătorul îşi are sediul sau reşedinţa la momentul încheierii contractului;
  5. în cazul contractelor de reprezentare (de agenţie) pentru vânzări şi al contractelor de brokeraj, legea locului unde persoana pentru care intermediarul realizează activităţile îşi are sediul sau reşedinţa la momentul încheierii contractului;
  6. în cazul acordurilor multilaterale de schimb în contrapartidă, legea a cărei aplicare corespunde în mod optim configuraţiei relaţiilor luate în ansamblu.

De regulă, alte contracte sunt reglementate de legea statului în care ambele părţi îşi au sediul sau reşedinţa; în cazul în care acestea nu îşi au sediul sau reşedinţa în acelaşi stat, iar contractul se încheie în prezenţa părţilor, legea aplicabilă este cea a locului unde s-a încheiat contractul (lex loci conclusionis contractus).

SusSus

În cazul în care un contract s-a semnat la distanţă, între părţi care nu sunt prezente, legislaţia aplicabilă este cea a sediului sau a reşedinţei destinatarului ofertei de a încheia contractul.

În dreptul muncii, factorul de legătură corespunzător care indică legea aplicabilă relaţiilor în temeiul unui contract de muncă este, în general, locul unde se desfăşoară activitatea (lex loci laboris), cu toate că părţile pot conveni asupra unei alte proceduri.

Legea privind cambiile şi cecurile prevede faptul că, în esenţă, legea aplicabilă este cea a statului în care se face declaraţia cu privire la cambie sau cea a statului în care se plăteşte cecul.

III.2. Obligaţii necontractuale (fapte ilicite şi delicte, îmbogăţirea fără justă cauză, negotiorum gestio, etc.)
a) Surse normative

Legea privind dreptul privat şi procedural şi tratatele internaţionale care sunt obligatorii pentru Republica Cehă, în special Convenţia privind legea aplicabilă accidentelor rutiere.

b) Domeniul de aplicare

Legea privind dreptul internaţional privat şi procedural nu conţine decât prevederi succinte în ceea ce priveşte despăgubirile pentru prejudiciile suportate altfel decât prin nerespectarea obligaţiilor contractuale sau în temeiul altor acte normative; de asemenea, actul conţine dispoziţii referitoare la negotiorum gestio, îmbogăţirea fără justă cauză, execuţia în numele altuia, utilizarea unui bun în avantajul altuia, precum şi sacrificarea unui element sau alocarea unor cheltuieli în planuri de urgenţă comună.

SusSus

c) Factori de legătură

În cazul cererilor de despăgubiri pentru prejudicii cauzate altfel decât prin nerespectarea unei obligaţii, legea aplicabilă este cea a locului unde s-a înregistrat prejudiciul (lex loci damni infecti) sau a locului unde au apărut circumstanţele care generează cererea de despăgubiri (lex loci delicti commissi). În cazul cererilor de despăgubiri care se încadrează în domeniul de aplicare a relaţiilor de dreptul familiei, legea aplicabilă este cea de care este guvernat raportul juridic respectiv (lex causae a raportului).

În cazul unui raport juridic prin negotiorum gestio, se aplică în general factorul de legătură al locului unde a acţionat agentul nemandatat. În situaţiile de îmbogăţire fără justă cauză, legea aplicabilă este, în general, legea care guvernează circumstanţele juridice care determină mărirea patrimoniului. În cazul în care o persoană îndeplineşte o obligaţie în numele altuia, regula generală stipulează că revendicările persoanei în cauză care rezultă din această conduită sunt guvernate de legea care reglementează obligaţiile persoanei pentru care s-a realizat prestaţia (lex causae a obligaţiei îndeplinite în numele unei alte persoane). În mod similar, în cazul utilizării unui bun în avantajul unei alte persoane fără intenţia de a interveni în afacerile unei alte persoane (adică nu în cazurile de negotiorum gestio), se aplică, în mod analog, legea locului unde a avut loc utilizarea (lex loci damni infecti), iar în cazurile de sacrificare a unui bun sau de alocare a unor cheltuieli în caz de urgenţă comună, factorul de legătură îl reprezintă locul unde s-a petrecut acţiunea.

SusSus

III.3. Statutul personal, aspectele referitoare la starea civilă (nume, domiciliu, capacitate) 
a) Surse normative

Legea privind dreptul internaţional privat şi procedural, Legea privind cambiile şi cecurile, Actul nr. 513/1991, Codul comercial, astfel cum a fost modificat („Codul comercial”).

b) Domeniu de aplicare

Condiţiile privind capacitatea juridică, capacitatea de exerciţiu şi capacitatea de a fi parte în cadrul procedurilor sunt reglementate de Legea privind dreptul internaţional privat şi procedural. De asemenea, legea reglementează statutul personal al străinilor şi încetarea capacităţii juridice în momentul în care o persoană este declarată decedată.

Secţiunea 22 din Codul comercial guvernează capacitatea juridică a persoanelor juridice străine.

Legea privind cambiile şi cecurile precizează principiile de evaluare a capacităţii unei persoane de a fi obligată printr-o cambie sau un cec.

Dreptul ceh nu recunoaşte termenul „domiciliu” şi nici starea civilă conexă. Factorul de legătură legat de domiciliu este, prin urmare, nesemnificativ pentru dreptul ceh şi nu este identic cu termenul ceh trvalé bydliště [reşedinţa permanentă].

c) Factori de legătură

Factorul de legătură pentru capacitatea juridică şi capacitatea de exerciţiu este naţionalitatea persoanei în cauză (lex patriae), iar pentru un străin care execută un act în temeiul legii pe teritoriul Republicii Cehe, este suficientă capacitatea conform dreptului ceh (lex loci conclusionis contractus).

Legea aplicabilă pentru determinarea capacităţii juridice a unei persoane juridice străine este legea statului în care a fost încorporată persoana juridică respectivă (lex loci incorporationis).

SusSus

Cu excepţia specială prevăzută de lege, în relaţiile lor personale şi patrimoniale, străinii au aceleaşi drepturi şi obligaţii ca şi resortisanţii cehi, acelaşi lucru aplicându-se şi în cazul persoanelor juridice străine.

Conform teoriei juridice cehe, problema dreptului la nume al unei persoane poate fi încadrată la statutul personal; prin urmare, legea aplicabilă este legea care guvernează capacitatea juridică a unei persoane şi capacitatea sa de exerciţiu (lex causae a statutului personal).

Capacitatea de a-şi asuma obligaţii în legătură cu o cambie sau un cec, în conformitate cu articolul I secţiunea 91 şi cu articolul II secţiunea 69, este guvernată, în general, de legea statului al cărui resortisant este persoana în cauză (lex patriae a persoanei care îşi asumă obligaţii de cambie sau cec).

d) Norme obligatorii, excepţia de politică publică (ordine publică) naţională

Temeiul juridic general pentru aplicarea excepţiei de ordine publică este articolul 10 din Carta Drepturilor şi Libertăţilor Fundamentale, care stipulează dreptul tuturor persoanelor de a-şi păstra demnitatea umană, onoarea personală, reputaţia şi dreptul de protecţie a numelui. De asemenea, aceasta garantează dreptul fiecăruia la protecţia împotriva colectării, publicării ilegale sau a altor abuzuri în privinţa datelor cu caracter personal.

III.4. Stabilirea relaţiei părinte-copil, inclusiv adopţia
a) Surse normative

Legea privind dreptul internaţional privat şi procedural, Convenţia privind aspectele civile ale răpirii internaţionale de copii, Convenţia privind protecţia copiilor şi cooperarea în materie de adopţie internaţională şi Convenţia asupra competenţei, legii aplicabile, recunoaşterii, executării şi cooperării privind răspunderea părintească şi măsurile de protecţie a copiilor.

SusSus

b) Domeniul de aplicare

Legea privind dreptul internaţional privat şi procedural conţine norme privind conflictul de legi care se referă la relaţiile dintre părinţi şi copii, inclusiv stabilirea sau refuzul acordării paternităţii, la relaţiile juridice în ceea ce priveşte creşterea copiilor şi la alte obligaţii ale părinţilor şi copiilor, inclusiv obligaţia de întreţinere (a se vedea punctul 3.5 de mai jos), şi reglementează adopţia, în special în cazurile în care soţii şi copilul adoptat au naţionalităţi diferite sau soţii sunt de naţionalitate diferită. Dispoziţiile se aplică, de asemenea, relaţiilor juridice care rezultă din tutela copiilor sau a persoanelor fără capacitate juridică.

c) Factori de legătură

Pentru relaţiile dintre părinţi şi copii, factorul de legătură pentru stabilirea sau refuzul acordării paternităţii este, în general, naţionalitatea copilului după naştere (lex patriae a copilului). Relaţiile dintre părinţi şi copii, inclusiv creşterea copilului şi obligaţia de întreţinere, sunt guvernate de legea statului al cărui resortisant este copilul (lex patriae a copilului). În situaţiile de adopţie, factorul de legătură îl reprezintă cetăţenia statului al cărui resortisant este persoana care ia în adopţie (lex patriae a părintelui adoptiv). Consimţământul copilului este evaluat în conformitate cu legea statului al cărui resortisant este copilul adoptat (lex patriae a copilului).

Pentru condiţiile legate de stabilirea sau încetarea tutelei copiilor sau a persoanelor fără capacitate juridică, legea aplicabilă este cea a statului al cărui resortisant este minorul (lex patriae a minorului). Obligaţia de a accepta sau de a menţine tutela este guvernată de legea statului al cărui resortisant este tutorele (lex patriae a tutorelui). Pentru relaţiile juridice dintre tutore şi minor jurisdicţia aplicabilă este cea a instanţei sau normele cu privire la tutelă (lex fori).

SusSus

d) Norme obligatorii

Dispoziţiile juridice obligatorii în domeniu includ dispoziţiile relevante ale Codului penal (infracţiunile penale la adresa familiei şi tinerilor). În principal este vorba de abandonul unui copil, neacordarea întreţinerii obligatorii, agresarea unei persoane care are în grijă o altă persoană etc.

III.5. Căsătoria, cuplurile necăsătorite, parteneriatele, divorţul, separarea judiciară, obligaţiile de întreţinere 
a) Surse normative

Legea privind dreptul internaţional privat şi procedural.

b) Domeniu de aplicare

Legea privind dreptul internaţional privat şi procedural reglementează aspecte legate de capacitatea unei persoane de a încheia o căsătorie, condiţiile de încheiere a unei căsătorii şi condiţiile de valabilitate a căsătoriei, dizolvarea căsătoriei prin divorţ, anularea căsătoriei, drepturile comune ale părinţilor unui copil care nu sunt căsătoriţi. Obligaţiile de întreţinere ale părinţilor sunt, de asemenea, reglementate.

Dreptul ceh nu conţine dispoziţii care să reglementeze parteneriatele sau separaţia judiciară între persoane de acelaşi sex.

c) Factori de legătură pertinenţi

Capacitatea de încheiere a unei căsătorii, inclusiv condiţiile de valabilitate a căsătoriei, sunt guvernate de legea statului al cărui resortisant este persoana în cauză (lex patriae a persoanei căsătorite), iar forma în care se desfăşoară căsătoria este guvernată de legea locului unde are loc căsătoria (lex loci conclusionis contractus).

Divorţul este guvernat, în principal, de legea statului ai cărui resortisanţi sunt cei doi soţi la momentul începerii procedurilor (lex patriae a soţilor).

SusSus

Drepturile mamei unui copil necăsătorite cu tatăl copilului sunt guvernate de legea statului al cărui resortisant este mama la momentul naşterii copilului (lex patriae a mamei la naşterea copilului).

În ceea ce priveşte obligaţiile de întreţinere ale părinţilor faţă de copiii lor, legea aplicabilă, cu o excepţie specială (a se vedea punctul 3.4 de mai sus) este legea statului al cărui resortisant este copilul (lex patriae a copilului); cererile de întreţinere a părinţilor în legătură cu copiii lor sunt guvernate de legea statului al cărui resortisant este părintele care adresează cererea (lex patriae).

d) Norme obligatorii, excepţia de politică publică (ordine publică) naţională

Codul penal conţine dispoziţii juridice obligatorii pertinente, de exemplu de interzicere a bigamiei.

III.6. Regimul proprietăţii matrimoniale
a) Surse normative

Legea privind dreptul internaţional privat şi procedural.

 b) Domeniul de aplicare

Această reglementare juridică guvernează regimul proprietăţii matrimoniale, inclusiv orice acorduri contractuale.

c) Factori de legătură pertinenţi

Relaţiile personale şi de proprietate matrimonială sunt guvernate, în esenţă, de legea statului ai cărui resortisanţi sunt soţul şi soţia (lex patriae a soţilor), exceptând situaţiile în care aceştia au naţionalităţi diferite, caz în care dreptul ceh este legea aplicabilă.

Atunci când regimul proprietăţii matrimoniale este reglementat printr-un contract, relaţiile sunt guvernate de legea aplicabilă regimului proprietăţii matrimoniale la momentul încheierii contractului în cauză (lex causae a legii aplicabile la momentul încheierii contractului privind relaţiile de proprietate matrimonială).

SusSus

III.7. Testamente şi succesiuni 
a) Surse normative

Legea privind dreptul internaţional privat şi procedural. Convenţia privind administrarea internaţională a succesiunilor este, de asemenea, relevantă.

b) Domeniul de aplicare

Legislaţia reglementează determinarea legii aplicabile procedurilor privind succesiunile şi capacitatea de a realiza sau a anula un testament, inclusiv consecinţele deficienţelor din testament şi consecinţele acestora în realizarea sau anularea testamentului, precum şi forma testamentului.

c) Factori de legătură pertinenţi

Pentru relaţiile juridice în cadrul procedurii de succesiune, legea aplicabilă este, în general, legea statului al cărui resortisant era, la momentul decesului, persoana decedată (lex patriae a persoanei decedate). Capacitatea de a realiza sau de a anula un testament, inclusiv erorile din acest act în temeiul legii, precum şi determinarea altor metode posibile de exprimare a ultimelor manifestări de voinţă sunt guvernate de lex patriae a persoanei decedate la momentul anunţării testamentului acesteia. Aceeaşi lege se aplică formei testamentului sau condiţiilor în care acesta poate fi anulat; cu toate acestea, în ceea ce priveşte forma sau anularea testamentului, este de ajuns să se respecte legea statului unde s-a realizat testamentul.

III.8. Dreptul real de proprietate
a) Surse normative

Legea privind dreptul internaţional privat şi procedural.

b) Domeniul de aplicare

Dispoziţiile juridice menţionează, în special, dispoziţiile în materie de conflict de legi a drepturilor la bunuri imobile şi mobile, inclusiv bunuri transportate, reglementarea menţiunilor din registrele publice relevante pentru drepturile de proprietate şi prescripţia achizitivă.

SusSus

De asemenea, sunt reglementate determinarea momentului începând cu care autorizarea de a dispune la un bun se transferă cumpărătorului, a momentului începând cu care acesta are dreptul de uzufruct asupra bunului transferat, a momentului în care i se transferă acestuia riscurile unor daune aduse bunului în cauză, precum şi a momentul începând cu care se transferă cumpărătorului dreptul la despăgubiri pentru daunele suportate în legătură cu bunul transferat, împreună cu păstrarea titlului de proprietate asupra bunului transferat.

c) Factori de legătură pertinenţi

Factorul de legătură pentru proprietatea imobiliară şi bunurile mobile este locul unde se află proprietatea (lex rei sitae), pentru bunurile mobile locul fiind cel în care se află proprietatea la momentul apariţiei împrejurărilor constitutive sau extinctive privind dreptul de proprietate. În cazul în care un bun este transportat, instituirea sau încetarea drepturilor asupra bunului în cauză se evaluează pe baza legii locului de unde s-a expediat elementul (lex loci expeditionis).

Prescripţia achizitivă este guvernată de legea locului unde se afla bunul la începutul perioadei de prescripţie; persoana care dobândeşte titlul prin prescripţie achizitivă poate să se prevaleze de dispoziţiile legii statului pe al cărui teritoriu s-a derulat termenul prescripţiei achizitive în cazul în care, pe durata în care bunul s-a aflat în statul respectiv, au fost îndeplinite toate condiţiile privind prescripţia achizitivă în conformitate cu legislaţia statului în cauză.

În scopul transferului dreptului de a utiliza un bun şi de a se bucura de uzufructul acestuia, în scopul transferului riscurilor de daune aduse unui element şi a dreptului la despăgubiri, precum şi al transferului rezervei de proprietate, legea aplicabilă pentru părţile la raportul juridic în cauză este legea care guvernează raportul contractual al acestora (lex causae a raportului contractual).

SusSus

d) Excepţia de politică publică naţională (ordine publică)

Articolul 11 din Carta Drepturilor şi Libertăţilor Fundamentale este relevant în această privinţă; acesta prevede protecţia titlurilor de proprietate având în vedere faptul că dreptul de proprietate este un factor obligatoriu şi nu trebuie folosit astfel încât să aducă atingere drepturilor celorlalţi sau cu încălcarea intereselor generale protejate prin lege. Exercitarea drepturilor de proprietate nu trebuie să afecteze în mod negativ sănătatea umană, natura sau mediul, depăşind condiţiile prevăzute de lege.

Carta Drepturilor şi Libertăţilor Fundamentale stipulează, de asemenea, că exproprierea sau limitarea forţată a drepturilor de proprietate este posibilă numai în interes public, în conformitate cu legea şi sub rezerva unor măsuri compensatorii.

III.9. Insolvenţă
a) Surse normative

Legea privind dreptul internaţional privat şi procedural.

b) Domeniul de aplicare

Reglementarea în domeniu este limitată la dispoziţii speciale referitoare la insolvenţa entităţilor care, conform unor legislaţii distincte (dispoziţii cuprinse iniţial în Actul nr. 124/2002 privind relaţiile de plată), participă în cadrul unui sistem de plată inclus în lista unor sisteme de plată menţinute de Banca Naţională Cehă sau în sistemul de compensare, în conformitate cu reglementări juridice distincte (în special, Actul nr. 591/1992 privind titlurile).

c) Factori de legătură pertinenţi

În cazul în care se desfăşoară proceduri de insolvenţă în privinţa activelor unei persoane descrise mai sus sau se suspendă ori se limitează plăţile ca urmare a unei alte măsuri ale unei autorităţi publice cu privire la activele persoanei în cauză, drepturile şi obligaţiile acesteia sunt guvernate de aceeaşi lege ca în cazul contractului privind sistemul de plată sau de legea aplicabilă participanţilor în cadrul sistemului de compensare (lex causae a sistemului de plată). Alegerea oricărei alte legislaţii este exclusă în toate situaţiile.

Informaţii suplimentare

« Legea aplicabilă - Informaţii generale | Republica Cehă - Informaţii generale »

SusSus

Ultima actualizare: 23-04-2009

 
  • Drept comunitar
  • Drept internaţional

  • Belgia
  • Bulgaria
  • Republica Cehă
  • Danemarca
  • Germania
  • Estonia
  • Irlanda
  • Grecia
  • Spania
  • Franţa
  • Italia
  • Cipru
  • Letonia
  • Lituania
  • Luxemburg
  • Ungaria
  • Malta
  • Ţările de Jos
  • Austria
  • Polonia
  • Portugalia
  • România
  • Slovenia
  • Slovacia
  • Finlanda
  • Suedia
  • Regatul Unit