comisia europeană > RJE > Căi alternative de soluţionare a conflictelor > România

Ultima actualizare: 18-05-2007
Versiune pentru tipărit Adaugă la preferinţe

Căi alternative de soluţionare a conflictelor - România

EJN logo

Această pagină nu mai este de actualitate. Actualizarea este în curs şi va fi publicată pe portalul european e-justiţie.


Veţi avea deja o imagine de ansamblu asupra căilor alternative de soluţionare a litigiilor (CASL) atunci când veţi citi informaţiile incluse în fişa de informaţii “Căi alternative de soluţionare a litigiilor – informaţii generale”

Vom încerca în această nouă fişă de informaţii să vă oferim mai multe informaţii practice privind CASL în România.

Mai întâi, care sunt, dintr-o perspectivă generală, diferitele tipuri de CASL în România?

Instrucţiuni pentru state: definiţiile trebuie să fie concentrate şi să pună în evidenţă funcţiile majore ale CASL şi diferenţele dintre ele

În majoritatea situaţiilor, puteţi recurge la unul sau altul dintre aceste tipuri de CASL. Pentru a obţine mai multe informaţii, vă rugăm să selectaţi din lista următoare situaţia în care vă aflaţi

  • litigii între consumatori şi firme

Aşa cum s-a explicat deja în fişa de informaţii “Căi alternative de soluţionare a litigiilor – drept comunitar”, Comisia a publicat pe site-ul său internet o listă cuprinzând un număr mare de organizaţii CASL pentru rezolvarea litigiilor în care sunt implicaţi consumatori în toate statele membre. Veţi găsi în această listă informaţiile practice de care aveţi nevoie pentru a hotărî dacă recurgeţi la una dintre aceste CASL: structura, sfera de aplicare, tipul de procedură pe care îl urmează, costul şi alte detalii. Puteţi consulta această listă la următoarea adresă internet:

http://ec.europa.eu/comm/consumers/redress/out_of_court/database/index_en.htm Deutsch - English - français

Este posibil să fie necesar să apelaţi la o organizaţie pentru căi alternative de soluţionare a litigiilor cu sediul într-un alt stat membru. Pentru a şti cu precizie la ce organizaţie să mergeţi, puteţi consulta paginile internet ale EEJ-Net:

http://www.eejnet.org/

sau cele ale FIN-NET dacă litigiul se referă la servicii financiare

http://finnet.jrc.it/en/ English

  • litigii între firme
  • litigii între angajaţi şi angajatori
  • litigii între proprietari şi chiriaşi
  • litigii familiale
  • litigii între persoane fizice
  • alte situaţii specifice (de exemplu, relaţii cu autorităţile publice, serviciile de sănătate, avocaţi, notari etc)


 

TABLE OF CONTENTS

1. Instrucţiuni pentru state: Vă rugăm să indicaţi metodele disponibile pentru fiecare dintre aceste situaţii şi, pentru fiecare metodă, răspundeţi la următoarele întrebări, în măsura în care se aplică, dar fără a le reproduce: Ce tip de litigii pot fi soluţionate prin acest tip de CASL? 1.
2. Apelarea la acest tip de CASL este obligatorie prin lege sau printr-un ordin judecătoresc? 2.
3. Este acest tip de CASL reglementat prin lege? 3.
4. Ar putea exista clauze contractuale care stipulează că orice litigiu referitor la contract va fi supus CASL înainte de a fi trimis în instanţă. Astfel de clauze sunt obligatorii pentru cele două părţi pentru acest tip de CASL? 4.
5. Cum vă veţi asigura că CASL la care aţi apelat are gradul de fiabilitate cerut de către administraţia juridică? În special, cum se poate asigura păstrarea confidenţialităţii asupra negocierilor? 5.
6. Este necesară asistenţa judiciară? Care este rolul avocatului în acest tip de CASL? 6.
7. Acest tip de CASL poate fi condus de la distanţă, în special prin mijloace electronice? 7.
8. Acest tip de CASL implică anumite costuri? Dacă da, cum sunt distribuite aceste cheltuieli? Este posibilă acordarea de asistenţă juridică? (vezi subiectul “asistenţă juridică”) 8.
9. Dacă apelaţi la acest tip de CASL, însă nu reuşiţi să rezolvaţi litigiul, este încă posibil să vă adresaţi unei instanţe? Faptul că s-a apelat la acest tip de CASL are efecte asupra perioadei limită de introducere a acţiunii în justiţie? 9.
10. Dacă apelaţi la acest tip de CASL şi reuşiţi să rezolvaţi litigiul, ce formă ia acest acord? Ce se întâmplă dacă acordul nu este executat imediat? Se pot folosi proceduri normale de executare? Este încă posibil să intentaţi o acţiune în justiţie? 10.

 

1. Instrucţiuni pentru state: Vă rugăm să indicaţi metodele disponibile pentru fiecare dintre aceste situaţii şi, pentru fiecare metodă, răspundeţi la următoarele întrebări, în măsura în care se aplică, dar fără a le reproduce: Ce tip de litigii pot fi soluţionate prin acest tip de CASL?

Referitor la prima întrebare la care se solicită răspuns, precizăm în primul rând că potrivit art. 2 alin. (1) din Legea nr. 192/2006 privind medierea şi organizarea profesiei de mediator, „părţile, persoane fizice sau persoane juridice, pot recurge la mediere în mod voluntar, inclusiv după declanşarea unui proces în faţa instanţelor competente, convenind să soluţioneze pe această cale orice conflicte în materie civilă, comercială, de familie, în materie penală, precum şi în alte materii”. De asemenea, conform prevederilor alin. (2) al aceluiaşi articol prevederile din Legea nr. 192/2006 sunt aplicabile şi conflictelor din domeniul protecţiei consumatorilor, în cazul în care consumatorul invocă existenţa unui prejudiciu ca urmare a achiziţionării unor produse sau servicii defectuoase, a nerespectării clauzelor contractuale ori a garanţiilor acordate, a existenţei unor clauze abuzive cuprinse în contractele încheiate între consumatori şi agenţii economici ori a încălcării altor drepturi prevăzute de legislaţia naţională sau a Uniunii Europene în domeniul protecţiei consumatorilor. Arătăm în continuare că drepturile strict personale, cum sunt cele privitoare la statutul persoanei, precum şi orice alte drepturi de care părţile, potrivit legii, nu pot dispune prin convenţie sau prin orice alt mod admis de lege nu pot face obiectul medierii.

SusSus

Precizăm, de asemenea, că potrivit art. 64 alin. (1) din Legea nr. 192/2006 pot fi rezolvate prin mediere neînţelegerile dintre soţi privind continuarea căsătoriei, exerciţiul drepturilor părinteşti, stabilirea domiciliului copiilor, contribuţia părinţilor la întreţinerea copiilor, precum şi orice alte neînţelegeri care apar în raporturile dintre soţi cu privire la drepturi de care ei pot dispune potrivit legii.

Prevederile Legii nr. 192/2006 se aplică în mod corespunzător şi în cauzele penale care privesc infracţiuni pentru care, potrivit legii, retragerea plângerii prealabile sau împăcarea părţilor înlătură răspunderea penală.

Menţionăm în continuare că o altă procedură alternativă de soluţionare a litigiilor este arbitrajul. În acest sens, menţionăm că procedura arbitrajului este reglementată în cadrul Cărţii IV- Despre arbitraj din Codul de procedură civilă al României, aceste dispoziţii reprezentând dreptul comun pentru toate formele de arbitraj privat. Principiul este consacrat de art. 340 din actul normativ menţionat, care prevede că „ persoanele care au capacitatea deplină de exerciţiu a drepturilor pot conveni să soluţioneze pe calea arbitrajului litigiile patrimoniale dintre ele, în afară de acelea care privesc drepturi asupra cărora legea nu permite a se face tranzacţie.”

De menţionat, totodată, că legislaţia română cuprinde şi o aplicaţie a ideii de conciliere directă între părţi în cazul litigiilor în materie comercială. Astfel, prin Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 138/2000 pentru modificarea şi completarea Codului de procedură civilă, a fost introdusă în cod procedura concilierii în litigiile comerciale: art. 7201 alin. 1 C. pr. civ. prevede că „în procesele şi cererile în materie comercială, evaluabile în bani, înainte de introducerea cererii de chemare în judecată, reclamantul va încerca soluţionarea litigiului prin conciliere directă cu cealaltă parte”. Celelalte alineate (2-5) ale articolului reglementează în mod amănunţit procedura concilierii, ceea ce reflectă preocuparea legiuitorului ca aceasta să se desfăşoare după criterii precise, astfel încât să îşi producă efectele pentru care a fost instituită: rezolvarea diferendelor dintre comercianţi în afara pretoriului instanţei.

SusSus

Considerăm că trebuie menţionate aici şi prevederile cuprinse în Legea nr. 168/1999 privind soluţionarea conflictelor de muncă în care a fost introdusă, printre modurile de soluţionare a conflictelor de interese, procedura de mediere a acestora. Astfel, procedura medierii reglementată de această lege este o procedură specială, specifică dreptului muncii, cu reguli proprii, competenţa aparţinând unor mediatori numiţi anual de ministrul muncii şi solidarităţii sociale, cu acordul Consiliului Economic şi Social.

De remarcat aici că există şi alte acte normative care trimit, mai mult sau mai puţin explicit, la un tip de mediere „de dreptul muncii”, care are însă, în majoritatea situaţiilor, o natură complet diferită de procedura de mediere în sensul de alternativă la procesul în instanţă.

În sprijinul afirmaţiei de mai sus pot fi aduse mai multe exemple. Astfel, art. 5 din  Legea nr. 156/ 2000 privind protecţia cetăţenilor români care lucrează în străinătate, publicată în M. Of. nr. 364 din 4 august 2000, se referă la activităţi de mediere a angajării cetăţenilor români în străinătate. Art. 7 din Ordonanţa Guvernului nr. 137/ 2000 privind prevenirea şi sancţionarea tuturor formelor de discriminare, cu modificările şi completările ulterioare, face trimitere la mediere (“medierea şi repartizarea în muncă”). Art. 35 alin. 2 din Legea nr. 678/2001 privind prevenirea şi combaterea traficului de persoane, cu modificările şi completările ulterioare, se referă la serviciile de consiliere şi mediere a muncii organizate de Agenţiile judeţene de ocupare a forţei de muncă în favoarea victimelor traficului de persoane. Capitolul IX din Legea nr. 705/2001 privind sistemul naţional de asistenţă socială, publicată în M. Of. nr. 814 din 18 decembrie 2001, are titlul de “Comisia de mediere socială“. Potrivit art. 63 din lege, comisiile de mediere socială, înfiinţate, cu rol consultativ, în fiecare judeţ şi sector al municipiului Bucureşti au ca atribuţie clarificarea, prin dialog, a punctelor divergente dintre solicitanţii, beneficiarii drepturilor de asistenţă socială şi reprezentanţii instituţiilor care acordă aceste drepturi. Legea nr. 76/2002 privind sistemul asigurărilor pentru şomaj şi stimularea ocupării forţei de muncă, cu modificările şi completările ulterioare, după ce defineşte medierea muncii, ca fiind “activitatea prin care se realizează punerea în legătură a angajatorilor cu persoanele în căutarea unui loc de muncă, în vederea stabilirii de raporturi de muncă sau de serviciu” (art. 59 alin. 1), arată, în cuprinsul art. 59-62, în ce constă această activitate. Art. 5 alin. 2 din Legea nr. 116/2002 privind prevenirea şi combaterea marginalizării sociale, publicată în M. Of. nr. 193 din 21 martie 2002, reglementează dreptul la consiliere profesională şi mediere din partea personalului specializat al Agenţiei Naţionale pentru Ocuparea Forţei de Muncă, prin întocmirea unui plan individual de mediere, drept prevăzut în favoarea tinerilor cu vârste între 16 şi 25 de ani aflaţi în dificultate şi confruntaţi cu riscul excluderii profesionale. Din analiza art. 43 alin. 1 şi 2 din Legea nr. 202/2002 privind egalitatea de şanse între femei şi bărbaţi, aprobată cu modificări şi completări prin Legea nr. 507/2006, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 10 din 8 ianuarie 2007, rezultă că sesizările, reclamaţiile ori plângerile către angajator sau împotriva lui, dacă acesta este direct implicat, formulate de către angajaţi care se consideră discriminaţi după criteriul de sex, pot fi rezolvate la nivelul unităţii prin mediere, înainte de introducerea plângerii către instanţa judecătorească competentă.

SusSus

Nu este lipsit de interes faptul că există şi dispoziţii legale „izolate”, referitoare la mediere, cuprinse în diverse legi speciale, cum sunt referirile la calitatea de mediator conţinute de Legea nr. 51/1995 pentru organizarea şi exercitarea profesiei de avocat, republicată, cu modificările şi completările ulterioare, care prevede în art. 15 lit. d) că „exercitarea profesiei de avocat este compatibilă cu (…) calitatea de arbitru, mediator, conciliator sau negociator (…) în condiţiile legiisau de Ordonanţa Guvernului nr. 79/1999 privind organizarea activităţii practicienilor în reorganizare şi lichidare, care prevede în art. 8 alin. (6) că „exercitarea atribuţiilor specifice activităţii practicienilor în reorganizare şi lichidare este compatibilă cu funcţia de arbitru, mediator, conciliator, expert judiciar şi de sechestru convenţional sau judiciar, în condiţiile legii. Cu toate acestea, aceeaşi persoană nu poate exercita succesiv funcţia de arbitru, mediator sau conciliator şi, ulterior, pe cea de lichidator, decât după trecerea unei perioade de minimum un an, în cauzele privind aceeaşi societate comercială”.

Totodată, există şi alte dispoziţii legale care doar trimit la procedura de mediere a conflictelor, cum este, de exemplu, art.13 alin.1 lit. g) din Legea serviciilor publice de gospodărie comunală nr. 326/2001, publicată în M. Of. nr. 359 din 4 iulie 2001, cu modificările şi completările ulterioare, care înscrie, printre obligaţiile autorităţilor administraţiei publice locale faţă de utilizatorii serviciilor publice de gospodărie comunală, şi “medierea conflictelor dintre utilizatorul şi operatorul de servicii, la cererea uneia dintre părţi”.

SusSus

2. Apelarea la acest tip de CASL este obligatorie prin lege sau printr-un ordin judecătoresc?

În ceea ce priveşte cea de-a doua întrebare la care se solicită răspuns, precizăm că atât medierea (reglementată de Legea nr. 192/2006) cât şi arbitrajul reprezintă proceduri facultative de soluţionare a litigiilor. Aşadar, legea procesual-civilă recunoaşte părţilor autonomia de voinţă în supunerea unui litigiu arbitrajului, pe calea unei convenţii arbitrale, precum şi libertatea de a determina modul de organizare şi de desfăşurare a arbitrajului, o situaţie similară sub acest aspect fiind şi procedura medierii.

 În ceea ce priveşte conflictele de muncă, menţionăm că potrivit art. 3 alin. (2) din Legea nr. 168/1999 salariaţii şi unităţile au obligaţia să soluţioneze conflictele de muncă prin bună înţelegere sau prin procedurile stabilite de lege. Arătăm în continuare că, în înţelesul Legii nr. 168/1999, conflictele de muncă sunt diferenţiate în două categorii distincte, şi anume conflictele de interese (acele conflicte de muncă ce au ca obiect stabilirea condiţiilor de muncă cu ocazia negocierii contractelor colective de muncă) şi conflicte de drepturi (acele conflicte de muncă ce au ca obiect exercitarea unor drepturi sau îndeplinirea unor obligaţii decurgând din legi sau din alte acte normative, precum şi din contractele colective sau individuale de muncă sunt conflicte referitoare la drepturile salariaţilor), modul de soluţionare al acestora fiind diferit. Astfel, în timp ce conflictele de drepturi sunt soluţionate de către instanţele judecătoreşti,pentru conflictele de interese este prevăzută o procedură specială de soluţionare, ce cuprinde trei etape: concilierea, medierea şi arbitrajul. În etapa concilierii, Ministerul Muncii, Solidarităţii Sociale şi Familiei desemnează un reprezentant pentru a participa la conciliere, care are obligaţia să asiste la negocierile ce au loc între reprezentanţii angajaţilor şi reprezentanţii unităţii în care s-a declanşat conflictul de muncă. În cazul în care conflictul de interese nu a fost soluţionat ca urmare a concilierii organizate de Ministerul Muncii şi Protecţiei Sociale, părţile pot hotărî, prin consens, iniţierea procedurii de mediere, care nu poate depăşi 30 de zile de la data la care mediatorul ales de părţi a acceptat să medieze conflictul. Pe întreaga durată a unui conflict de interese părţile aflate în conflict pot hotărî prin consens ca revendicările formulate să fie supuse arbitrajului unei comisii, compusă din trei arbitri desemnaţi de reprezentantul unităţii, de reprezentantul sindicatelor precum şi de Ministerul Muncii, Solidarităţii Sociale şi Familiei. Soluţionarea conflictului de arbitraj de către comisia de arbitraj se face prin hotărâre irevocabilă, care completează contractele colective de muncă.

SusSus

Referitor la procedura concilierii directe între părţi în cazul litigiilor în materie comercială, arătăm că această procedură prealabilă este obligatorie, în sensul art. 109 alin. (2) din Codul de procedură civilă, neîndeplinirea ei constituind un fine de neprimire a cererii de chemare în judecată.

3. Este acest tip de CASL reglementat prin lege?

Cu privire la cea de-a treia întrebare la care se solicită răspuns, arătăm că în cadrul răspunsului redactat la punctul 1 am cuprins majoritatea reglementărilor referitoare la procedurile alternative de soluţionare a litigiilor.

În completare, precizăm că în materie de arbitraj, pe lângă dispoziţiile din Codul de procedură civilă, este de subliniat existenţa dispoziţiilor speciale, referitoare la arbitrajul instituţionalizat, realizat de Curtea de Arbitraj Comercial Internaţional de pe lângă Camera de Comerţ şi Industrie a Românei, care îşi desfăşoară activitatea potrivit Regulamentului privind organizarea şi funcţionarea Curţii de Arbitraj Comercial Internaţional de pe lângă Camera de Comerţ şi Industrie a României, aprobat de Adunarea Generala a Camerei de Comerţ şi Industrie a României, in şedinţa din 30 iunie 1999 şi care a intrat in vigoare pe data de 1 ianuarie 2000.

Menţionăm aici şi faptul că procedura aplicabilă în materie este prevăzută în Regulile de procedură arbitrală  aprobate de Colegiul Curţii de Arbitraj prin Decizia nr. 3 din 10 septembrie 1999, modificată prin Decizia nr. 1 din 30 iunie 2004, şi care au fost elaborate în baza dispoziţiilor Codului de procedură civilă - Cartea a IV-a „Despre arbitraj” (art. 340-3703). 

SusSus

În sfârşit, arătăm că modalităţile alternative de soluţionare a conflictelor puse la dispoziţia celor interesaţi de către Camera de Comerţ şi Industrie a României au fost completate prin Regulile procedurii de mediere, adoptate de Centrul de Mediere a Diferendelor Comerciale - structură internă nou înfiinţată în cadrul Camerei de Comerţ şi Industrie a României şi a Municipiului Bucureşti. Adoptarea acestor reguli, care au intrat în vigoare la data de 1 mai 2003 a demonstrat însă că în practică s-a simţit nevoia aplicării unei noi modalităţi de rezolvare pe cale amiabilă a conflictelor ivite în relaţiile de afaceri, dat fiind faptul că, fiind caracterizată printr-un plus de supleţe şi garantând menţinerea bunelor relaţii între părţile implicate după soluţionarea conflictului, medierea poate constitui un răspuns mai adecvat genului de litigii născute în cadrul mediului de afaceri. 

4. Ar putea exista clauze contractuale care stipulează că orice litigiu referitor la contract va fi supus CASL înainte de a fi trimis în instanţă. Astfel de clauze sunt obligatorii pentru cele două părţi pentru acest tip de CASL?

În ceea ce priveşte cea de-a patra întrebare la care se solicită răspuns, arătăm că potrivit prevederilor art. 3433 alin. (1) din Codul de procedură civilă încheierea convenţiei arbitrale (atât sub forma clauzei compromisorii inserate în contract cât şi sub forma compromisului) exclude, pentru litigiul care face obiectul ei, competenţa instanţelor judecătoreşti.

Subliniem că textul de lege reprezintă consacrarea principiului înscris în cadrul art. 969 din Codul civil, potrivit căruia convenţiile legal încheiate au putere de lege între părţile contractante.

SusSus

Menţionăm însă că instanţa va reţine spre soluţionare procesul atunci când pârâtul şi-a formulat apărările în fond, fără nici o rezervă întemeiată pe convenţia arbitrală, precum şi în cazurile în care convenţia arbitrală este lovită de nulitate ori este inoperantă ori tribunalul arbitral nu poate fi constituit din cauze vădit imputabile pârâtului în arbitraj.

În sfârşit, potrivit art. 2 alin. (5) din Legea nr. 192/2006, în orice convenţie ce priveşte drepturi asupra cărora părţile pot dispune, acestea pot introduce o clauză de mediere, a cărei validitate este independentă de validitatea contractului din care face parte.

5. Cum vă veţi asigura că CASL la care aţi apelat are gradul de fiabilitate cerut de către administraţia juridică? În special, cum se poate asigura păstrarea confidenţialităţii asupra negocierilor?

Cu privire la cea de-a cincia întrebare la care se solicită răspuns, precizăm că procedura medierii prevăzută de Legea nr. 192/2006 este confidenţială şi respectă viaţa privată a părţilor. Mediatorul păstrează secretul informaţiilor pe care le obţine despre părţi în timpul medierii şi nu le divulgă decât cu consimţământul expres al ambelor părţi. De asemenea, discuţiile care au loc pe parcursul procesului de mediere sunt confidenţiale şi nu pot fi utilizate ulterior decât cu acordul părţilor ori în anumite situaţii expres prevăzute de lege.

Menţionăm aici şi faptul că, în comparaţie cu procedurile judiciare, procedurile alternative de soluţionare a conflictelor au avantajul de a oferi rezultate care să fie mai convenabile pentru ambele părţi aflate în conflict, care să le satisfacă mai bine interesele şi care să fie, prin urmare, mai durabile. În acelaşi timp, aceste rezultate pot fi obţinute cu cheltuieli mai mici şi economie de timp.

SusSus

6. Este necesară asistenţa judiciară? Care este rolul avocatului în acest tip de CASL?

Referitor la cea de-a şasea întrebare la care se solicită răspuns, arătăm că potrivit prevederilor art. 52 alin. (1) din Legea nr. 192/2006 părţile aflate în conflict au dreptul să fie asistate de avocat sau de alte persoane, în condiţiile stabilite de comun acord, iar potrivit alin. (2) al aceluiaşi articol în cursul medierii părţile pot fi reprezentate de alte persoane, care pot face acte de dispoziţie, în condiţiile legii. Precizăm de asemenea că atât în cadrul procedurii arbitrale cât şi în cazul procedurii concilierii, părţile au dreptul să fie asistate sau, după caz, reprezentate de un avocat, dispoziţiile în materie din Codul de procedură civilă fiind aplicabile în mod corespunzător.

7. Acest tip de CASL poate fi condus de la distanţă, în special prin mijloace electronice?

În ceea ce priveşte cea de-a şaptea întrebare la care se solicită răspuns, precizăm în primul rând că aşezarea procedurii de arbitraj pe fundamentul noilor tehnologii permite soluţionarea mult mai rapida a litigiilor comerciale. Cunoscând acest fapt, Curtea de Arbitraj Comercial Internaţional de pe lângă Camera de Comerţ si Industrie a României a instituit arbitrajul accelerat cu suport electronic.

Astfel, reclamanţii au acces la un mediu electronic user- friendly, care asigura parcurgerea on-line a procedurilor. Secretariatul Tehnic al Curţii de Arbitraj pune la dispoziţia părţilor interesate un birou mobil in vederea completării cererilor de arbitrare in format electronic precum si a încărcării in sistem a documentelor probatorii, fără costuri suplimentare. Astfel consumul resurselor de timp si munca al părţilor implicate este redus la minim.

SusSus

Menţionăm, în continuare, că spre deosebire de arbitrajul clasic, unde numărul mare al dosarelor ridica probleme de logistica, în cazul arbitrajului accelerat electronic, schimbul documentelor se face on-line. In plus, aplicaţia folosita permite o arhivare facila si un istoric fidel al faptelor pe care le presupune procesul arbitral, fără a ocupa spaţiu fizic. Precizăm şi faptul că în cadrul procedurii de arbitraj accelerat cu suport electronic, un rol important îl deţine executorul judecătoresc, încă din etapa comunicării citaţiei către parat. Astfel, se creează premise pentru stingerea litigiului, prin plata debitului înainte de primul termen de arbitrare.

8. Acest tip de CASL implică anumite costuri? Dacă da, cum sunt distribuite aceste cheltuieli? Este posibilă acordarea de asistenţă juridică? (vezi subiectul “asistenţă juridică”)

Cu privire la cea de-a opta întrebare la care se solicită răspuns, precizăm că potrivit normelor privind taxele şi cheltuielile arbitrale pentru remunerarea serviciilor arbitrale prestate de Curtea de Arbitraj Comercial Internaţional de pe lângă Camera de Comerţ si Industrie a României, se percepe o taxa arbitrala stabilita in funcţie de valoarea obiectului cererii de arbitrare, diferenţiată în funcţie moneda în care este exprimată această valoare. De asemenea, precizări cu privire la cheltuielile efectuate în cadrul procedurii arbitrajului se regăsesc şi în Codul de procedură civilă. Astfel, potrivit art. 359 cheltuielile pentru organizarea şi desfăşurarea arbitrajului, precum şi onorariile arbitrilor, cheltuielile de administrare a probelor, cheltuielile de deplasare a părţilor, arbitrilor, experţilor, martorilor, se suportă potrivit înţelegerii dintre părţi, iar în cazul în care o astfel de înţelegere cheltuielile arbitrale se suportă de partea care a pierdut litigiul, integral dacă cererea de arbitrare este admisă în totalitate sau proporţional cu ceea ce s-a acordat, dacă cererea este admisă în parte. Aşadar, în cadrul procedurii arbitrale părţile pot fi obligate solidar la plată iar tribunalul arbitral poate evalua, în mod provizoriu, cuantumul onorariilor arbitrilor, putând obliga părţile să consemneze suma respectivă la dispoziţia instanţei.

SusSus

Arătăm, în continuare, că potrivit art. 26 alin. (1) din Legea nr. 192/2006 mediatorul are dreptul la plata unui onorariu stabilit prin negociere cu părţile, precum şi la restituirea cheltuielilor ocazionate de mediere, iar conform alin. (2) din cadrul articolului menţionat anterior onorariul trebuie să fie rezonabil şi să ţină cont de natura şi de obiectul conflictului. Este de menţionat aici şi faptul că, potrivit art. 48 din actul normativ menţionat, contractul de mediere constituie titlu executoriu cu privire la obligaţia părţilor de a achita onorariul scadent cuvenit mediatorului.

9. Dacă apelaţi la acest tip de CASL, însă nu reuşiţi să rezolvaţi litigiul, este încă posibil să vă adresaţi unei instanţe? Faptul că s-a apelat la acest tip de CASL are efecte asupra perioadei limită de introducere a acţiunii în justiţie?

În ceea ce priveşte cea de-a noua întrebare la care se solicită răspuns, precizăm că potrivit art. 49 din Legea nr. 192/2006 termenul de prescripţie a dreptului la acţiune pentru dreptul litigios supus medierii se suspendă începând cu data semnării contractului de mediere, până la închiderea procedurii de mediere în oricare dintre modurile prevăzute de lege. Precizăm de asemenea, că părţile din cadrul unui proces în curs de desfăşurare se pot adresa unui mediator pentru rezolvarea conflictului dintre ele, în acest caz instanţa pronunţând suspendarea judecăţii în condiţiile Codului de procedură civilă. Atât în cazul în care părţile aflate în conflict au ajuns la o înţelegere precum şi în cazul în care nu s-a ajuns la o astfel de înţelegere în urma procedurii medierii, acestea se pot adresa instanţei de judecată competente.

SusSus

În materie de arbitraj, menţionăm că hotărârea instanţei arbitrale poate fi desfiinţată numai pe calea acţiunii în anulare (competenţa de soluţionare a acţiunii în anulare împotriva unei hotărâri arbitrale revine instanţei imediat superioare celei care ar fi judecat cauza în primă instanţă) pentru motivele prevăzute la art. 364 din Codul de procedură civilă. Prin urmare, împotriva hotărârii arbitrale este exclusă orice posibilitate de exercitare a căilor de atac din dreptul comun.

Aşadar, în cadrul art. 364 din Codul de procedură civilă sunt menţionate motivele pentru care se poate exercita acţiunea în anulare pentru desfiinţarea unei hotărâri arbitrale. Analizând motivele pentru care se poate desfiinţa o hotărâre arbitrală, constatăm o incontestabilă pondere a temeiurilor care, în dreptul comun, pot determina reformarea sau retractarea unei hotărâri judecătoreşti. În aceeaşi ordine de idei, se poate constata şi o pondere deosebită a motivelor de ordin strict procedural, respectiv în legătură cu modul de aplicare a unor reguli sau dispoziţii de aplicare a unor reguli de drept procedural. Menţionăm, de asemenea, că părţile nu pot renunţa prin convenţia arbitrală la dreptul de a introduce acţiunea în anulare împotriva hotărârii arbitrale, însă această renunţare poate avea loc după pronunţarea acestei hotărâri.

În privinţa termenului de introducere a acţiunii în anulare, precizăm că potrivit art. 365 alin. (2) din Codul de procedură civilă aceasta se poate introduce în termen de o lună de la comunicarea hotărârii arbitrale, cu menţiunea că acest termen este unul de decădere, deci nesusceptibil de a fi întrerupt sau suspendat. Menţionăm şi faptul că hotărârea instanţei de judecată cu privire la acţiunea în anulare poate fi atacată cu recurs.

SusSus

În ceea ce priveşte procedura concilierii directe prevăzută în cadrul art. 7201 din Codul de procedură civilă, precum şi procedura de mediere a conflictelor de muncă din Legea nr. 168/1999 privind soluţionarea conflictelor de muncă, precizăm că, aşa cum am menţionat anterior, acestea sunt proceduri prealabile obligatorii sesizării instanţei de judecată, iar în cazul în care acestea eşuează părţile se pot adresa ulterior instanţei de judecată.

10. Dacă apelaţi la acest tip de CASL şi reuşiţi să rezolvaţi litigiul, ce formă ia acest acord? Ce se întâmplă dacă acordul nu este executat imediat? Se pot folosi proceduri normale de executare? Este încă posibil să intentaţi o acţiune în justiţie?

În legătură cu cea de-a zecea întrebare la care se solicită răspuns, precizăm că executarea hotărârii arbitrale este reglementată în mod distinct în cadrul Codului de procedură civilă. Astfel, conform art. 367 din Codul de procedură civilă hotărârea arbitrală este obligatorie. Ea se aduce la îndeplinire de bună voie de către partea împotriva căreia s-a pronunţat, de îndată sau în termenul arătat în hotărâre. Arătăm în continuare că, la cererea părţilor, hotărârea arbitrală se învesteşte cu formulă executorie şi constituie titlu executoriu. Hotărârea arbitrală se pune în executare în acelaşi mod ca şi o hotărâre judecătorească, prevederile în materie din Codul de procedură civilă fiind aplicabile în mod corespunzător.

Referitor la procedura concilierii directe prevăzută în cadrul art. 7201 din Codul de procedură civilă, precizăm că în cazul în care părţile nu ajung la o înţelegere se va urma procedura obişnuită prevăzută în Codul de procedură civilă, iar în cazul în care acestea au ajuns la o înţelegere înscrisul constatator al acesteia se va anexa la cererea de chemare în judecată.

În ceea ce priveşte procedura medierii prevăzută de Legea nr. 192/2006, precizăm că specific acestei proceduri este faptul că accentul nu cade pe aspectele juridice ale litigiului, ci se urmăreşte ca părţile, prin discuţii şi negocieri în prezenţa mediatorului, să ajungă la o soluţie de compromis acceptată de fiecare parte, care să fie în acelaşi timp în deplin acord cu legile care interesează ordinea publică şi bunele moravuri. Arătăm în continuare că înţelegerea la care ajung părţile poate fi supusă verificării notarului public în vederea autentificării, ori, după caz, încuviinţării instanţei de judecată(în această din urmă situaţie, medierea privind un conflict ce a fost deja dedus judecăţii, instanţa va pronunţa, la cererea părţilor, o hotărâre potrivit dispoziţiilor art. 271 din Codul de procedură civilă).

Informaţii suplimentare

« Căi alternative de soluţionare a conflictelor - Informaţii generale | România - Informaţii generale »

SusSus

Ultima actualizare: 18-05-2007

 
  • Drept comunitar
  • Drept internaţional

  • Belgia
  • Bulgaria
  • Republica Cehă
  • Danemarca
  • Germania
  • Estonia
  • Irlanda
  • Grecia
  • Spania
  • Franţa
  • Italia
  • Cipru
  • Letonia
  • Lituania
  • Luxemburg
  • Ungaria
  • Malta
  • Ţările de Jos
  • Austria
  • Polonia
  • Portugalia
  • România
  • Slovenia
  • Slovacia
  • Finlanda
  • Suedia
  • Regatul Unit