Ordinea juridică
Organizarea justiţiei
Profesiuni juridice
Asistenţă juridică
Jurisdicţia tribunalelor
Introducerea unui caz în justiţie
Termene procedurale
Legea aplicabilă
Notificarea actelor judiciare
Strângerea probelor şi mijloace de probă
Măsuri provizorii şi măsuri preventive
Executarea sentinţelor
Proceduri simplificate şi de urgenţă
Divorţul
Responsabilitatea părinţilor
Stabilirea dreptului de întreţinere
Falimentul
Căi alternative de soluţionare a conflictelor
Despăgubiri pentru victimele infracţiunilor
Prelucrarea automată
Pentru versiunea actualizată, vă rugăm consultaţi În continuarea Planului de acţiune de la Viena din 1998 şi a Concluziilor Consiliului European de la Tampere din 1999, Consiliul de miniştri ai justiţiei şi ai afacerilor interne au solicitat Comisiei să prezinte o Carte verde privind căile alternative de soluţionare a litigiilor în cadrul dreptului civil şi comercial, altfel decât prin intermediul arbitrajului, luând în considerare situaţia actuală şi lansând consultări pe larg cu privire la măsurile ce trebuie luate. Ar trebui să aibă prioritate posibilitatea de a formula principiile fundamentale, fie în domeniile generale, fie în cele specifice, care să ofere garanţiile necesare că soluţionarea litigiilor în afara instanţelor va prezenta un grad de siguranţă adecvat în administrarea justiţiei.
În cartea verde a acesteia, Comisia a amintit faptul că dezvoltarea acestor forme de soluţionare a litigiilor nu trebuie privită ca un mod de corectare a deficienţelor privind funcţionarea instanţelor, ci ca o alternativă, o formă de menţinere a păcii sociale şi de soluţionare a conflictelor şi a litigiilor bazată pe consens, care în multe cazuri va fi mai potrivită decât soluţionarea litigiilor de către o terţă parte prin intermediul instanţelor sau prin arbitrare.
Tehnicile alternative de soluţionare a litigiilor, precum medierea, permit părţilor să continue dialogul şi să ajungă la o soluţie reală privind litigiul prin intermediul negocierii, în loc să rămână blocaţi într-o logică de conflict şi confruntare cu o persoană care câştigă şi una care pierde la final. Importanţa acestui fapt este deosebit de evidentă, de exemplu în litigiile familiale, însă se poate dovedi foarte valoroasă în alte tipuri de litigii.
Aceste tehnici se utilizează tot mai mult în litigiile comerciale complexe în care părţile, în încercarea de a rezolva un conflict, doresc, de asemenea, să menţină în continuare, pe cât posibil, relaţiile comerciale. Sunt din ce în ce mai des folosite în cadrul litigiilor determinate de accidente medicale, în care medierea poate duce la adoptarea unei soluţii inovatoare pentru conflicte ce sunt adesea foarte delicate şi poate conferi rezolvări creative dincolo de competenţa instanţelor.
De asemenea, cartea verde a furnizat o multitudine de informaţii şi a luat în considerare o paletă largă de întrebări, urmărind astfel să familiarizeze un număr cât mai mare de persoane cu aceste forme alternative, de cele mai multe ori noi, de soluţionare a litigiilor. Aceasta s-a adresat în mod special părţilor implicate în proces, magistraţilor şi profesiunilor juridice.
Scopul principal al cărţii verzi era cel de a oferi răspunsuri la întrebarea delicată privind echilibrul care trebuie să existe între necesitatea de flexibilitate şi necesitatea de a garanta calitatea rezultatelor şi relaţia armonioasă cu procedurile instanţei.
De asemenea, a subliniat realizările şi iniţiativele existente din acest domeniu, atât în cadrul statelor membre, cât şi în cadrul Comunităţii.
În cele din urmă, prin publicarea cărţii verzi, Comisia a contribuit la dezbaterile în curs din cadrul statelor membre şi, în plan internaţional, la cea mai bună metodă de a se asigura că există cel mai bun mediu posibil pentru dezvoltarea căilor alternative de soluţionare a litigiilor.
Cele 21 de întrebări formulate în cartea verde se referă la elementele decisive ale formelor alternative diferite de soluţionare a litigiilor, cum ar fi clauzele care furnizează acorduri de a apela la căile alternative de soluţionare a litigiilor, problema termenelor de prescripţie şi limitare, necesitatea confidenţialităţii, validitatea consimţământului, efectul acordurilor care rezultă din aceasta mai ales pentru aplicare, instruirea pentru mediatori şi alte terţe părţi, acreditarea acestora şi regimul răspunderii acestora.
Codul de conduită stabileşte o serie de norme care pot fi aplicate la practicile de mediere şi la care pot adera organismele de mediere. Acesta a fost elaborat în cooperare cu un număr mare de organizaţii şi persoane fizice, printre care se află specialişti competenţi privind medierea şi alţii care sunt interesaţi să vadă dezvoltarea medierii în Uniunea Europeană. Codul a fost adoptat în cadrul unei reuniuni la care au participat aceşti experţi în iulie 2004, iar Comisia a fost extrem de încântată să fie implicată în acest proces şi să aibă ocazia de a-l sprijini.
Propunerea Comisiei a fost adoptată de Colegiul Comisarilor în octombrie 2004 şi trimisă imediat Parlamentului European şi Consiliului. Propunerea a fost pregătită în urma Cărţii verzi şi a necesitat consultări vaste cu cei implicaţi în mediere. Procesul de pregătire a funcţionat în paralel cu cel al Codului de conduită, în care au fost implicate, în mare parte, aceleaşi persoane.
Propunerea unei directive urmăreşte să utilizeze în continuare medierea prin stabilirea unor norme de drept existente în sistemele juridice din statele membre. Aceste norme cuprind domeniile privind confidenţialitatea procesului de mediere şi a mediatorilor ca martori, executarea acordurilor privind soluţionarea litigiilor în urma medierii, suspendarea termenelor de prescripţie ale acţiunilor în timpul desfăşurării unei medieri, îndepărtând astfel un posibil mijloc de constrângere privind utilizarea medierii, fără a încerca să reglementeze sau să armonizeze legislaţiile statelor membre, încurajează în acest fel adoptarea instruirii mediatorilor şi adoptarea normelor de conduită care să asigure calitatea medierii, în mod coerent, în întreaga Uniune.
Comisia speră ca directiva să fie aprobată şi adoptată relativ repede, astfel încât să furnizeze un potenţial stimulent adiţional pentru dezvoltarea coerentă a normelor privind medierea în întreaga Uniune Europeană şi să încurajeze accesul la justiţie pentru cetăţenii europeni din toate statele membre.
Căile alternative de soluţionare a litigiilor au fost deja recomandate, în mod direct sau indirect, într-o serie de instrumente şi propuneri comunitare. Se recomandă statelor membre să introducă, sau cel puţin să promoveze introducerea şi operarea căilor alternative de soluţionare a litigiilor în multe dintre acestea.
În continuare sunt date câteva exemple:
În unele domenii, Comisia a mers dincolo de o simplă încurajare privind stabilirea căilor alternative de soluţionare a litigiilor. Aceasta a urmărit să promoveze calitatea şi eficacitatea căilor alternative de soluţionare a litigiilor în cadrul litigiilor privind consumatorii.
În cadrul Comunităţii, se are în vedere diferenţierea a două categorii importante de căi alternative de soluţionare a litigiilor, care să le permită consumatorilor să-şi soluţioneze litigiile cu comercianţii:
Comisia a luat iniţiativa de a garanta că procedurile de soluţionare a litigiilor privind consumatorii pe cale extrajudiciară respectă un anumit număr de principii. La 4 aprilie 2001, a publicat o recomandare privind procedurile în care terţa parte nu îşi exprimă opinia cu privire la soluţie, ci doar asistă părţile în găsirea soluţiei care este cea mai convenabilă pentru ambele. Recomandarea stabileşte patru principii: imparţialitate, transparenţă, eficacitate şi echitate.
Comisia a luat iniţiativa de a garanta că aceste proceduri respectă un anumit număr de principii.
La data de 30 martie 1998, aceasta a publicat o recomandare privind procedurile în care terţa parte soluţionează în realitate litigiul dintre părţi într-un mod care îi poate obliga sau nu. De asemenea, această recomandare cuprinde arbitrajul în litigiile privind consumatorii. Aceasta conţine şapte principii de bază: independenţă, transparenţă, principiul contradictorialităţii, eficacitate, legalitate, libertate şi reprezentare. Statelor membre li se cere să producă un inventar al organismelor responsabile cu soluţionarea litigiilor privind consumatorii pe cale extrajudiciară, pe care le consideră conforme cu recomandarea Comisiei. Comisia a fost notificată cu privire la listele naţionale, care pot fi consultate pe site-ul Direcţiei Generale pentru Sănătate şi Protecţia Consumatorilor
-
-
(DG SANCO).
Comisia se află în spatele organizării a două reţele europene de organisme judiciare care au în comun obiectivul de a facilita accesul consumatorului la procedurile extrajudiciare privind căile alternative de soluţionare a litigiilor, în cazuri în care comerciantul este stabilit într-un alt stat membru decât cel în care îşi are reşedinţa consumatorul. Acestea urmăresc acelaşi obiectiv, însă funcţionează în moduri diferite:
În paralel cu această întreagă activitate cvasi-legislativă, Uniunea Europeană oferă sprijin financiar anumitor iniţiative, în special în privinţa soluţionării on-line a litigiilor privind consumatorii. Comisia a fost implicată din punct de vedere financiar privind lansarea ECODIR
-
(Platforma de soluţionare a litigiilor privind consumatorii pe cale electronică), o platformă electronică de soluţionare a litigiilor.
« Căi alternative de soluţionare a conflictelor - Informaţii generale | Drept comunitar - Informaţii generale »
Ultima actualizare: 06-08-2007

