Cale de navigare

Stagii

În cazul în care sunteţi tânăr absolvent universitar si doriţi să aflaţi mai multe despre  activitatea Comisiei, aveţi posibilitatea de a beneficia de o perioadă de formare (stagiu) de cinci luni, timp în care veţi dobândi experienţă de lucru într-unul din serviciile Comisiei.Anual, există două perioade de stagiu.   Programul se derulează de 45 de ani şi peste 30 000 de persoane au beneficiat de pe urma acestei experienţe de cinci luni în cadrul Comisiei.Printre funcţionari, şi chiar comisarii europeni, se numără mulţi foşti stagiari.

Perioada de stagiu este 1 martie – 1 octombrie. Termenul pentru depunerea cererilor este 1 septembrie (pentru stagiul care începe în luna martie din anul următor) şi 1 martie pentru stagiul care începe în luna octombrie.

Există două tipuri de stagii: 

  • Stagiu administrativ (în toate serviciile, cu excepţia Direcţiei Generale Traduceri)
    Stagiarul va efectua aproximativ aceleaşi sarcini ca funcţionarii „administratori” la început de carieră, cum ar fi compilarea de informaţii şi documentaţie, organizarea unor grupuri de lucru, forumuri, audieri publice şi reuniuni, pregătirea de  rapoarte şi răspunsuri la întrebări, participarea la întâlniri de grup, clasificarea şi revizia lingvistică a textelor etc. 
  • Stagiu de traducere – numai la Direcţia Generală Traduceri
    Stagiarul va lucra într-o unitate de traducere, alături de traducători de aceeaşi limbă maternă.Stagiarul va efectua traduceri în limba sa maternă, din cel puţin două limbi comunitare,care vor fi revizuite de personalul experimentat. Este posibil ca unii stagiari să fie alocaţi unei unităţi de sprijin în cadrul direcţiei generale.

Pentru informaţii suplimentare privind procedura de selecţie, condiţiile de lucru, burse şi alte prestaţii, consultaţi site-ul consacrat stagiilor la Comisia Europeană Deutsch (de) English (en) français (fr) .

Commission civil service